A trecut la Domnul pr. Ianuş Sociu

Domnul l-a chemat la sine pe pr. Ianuş Sociu, OFMConv. S-a stins din viaţă în ziua de joi, 16 iunie, la ora 7.00, în Conventul "Sf. Francisc" din Roman. Avea 80 de ani. Ultimii ani din viaţă i-a petrecut la catedrala din Bucureşti în calitate de confesor. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 18 iunie, la ora 11.00, la Huşi-Corni.

Pr. Ianuş Sociu s-a născut pe 24 decembrie 1925, din părinţii Iojă şi Veroana Sociu, în satul Secătura, comuna Mărgineni, judeţul Bacău.

După absolvirea şcolii primare, frecventată la Crihana, localitatea vecină satului natal (1933-1937), în ziua de 8 septembrie 1937, a intrat în Seminarul Franciscan din Hălăuceşti, unde a rămas 7 ani, adică până în anul 1944, când din cauza Celui De-al II-lea Război Mondial a trebuit să plece de la Hălăuceşti. Totuşi, al optulea an de Seminar a reuşit să-l încheie cu bine la Bacău, în acelaşi an 1944. Bacalaureatul l-a susţinut la Bacău, un an mai târziu, în 1945.

În luna octombrie 1945 a început noviciatul la Săbăoani, pe atunci judeţul Roman. În ziua de 29 octombrie 1946 a depus profesiunea simplă pe o perioadă de trei ani.

De la Săbăoani, după profesiunea simplă, fr. Ianuş a mers la Luizi-Călugăra, pentru a urma cursurile de filozofie şi teologie, în Colegiul Franciscan "Sf. Bonaventura". La 27 decembrie 1948 a început marea încercare la care a fost supusă credinţa creştină, inclusiv provincia franciscană şi toţi membrii ei. De fapt, în acea zi regimul comunist a desfiinţat Colegiul "Sf. Bonaventura" din Luizi-Călugăra, iar Securitatea a dispersat studenţii care se pregăteau aici în vederea primirii ordinelor sacre. Fr. Ianuş s-a retras acasă, la părinţii săi, şi pe cont propriu a început să repare orgi şi armonii.

În aprilie 1951 a fost încorporat în armată, satisfăcând stagiul militar în apropiere de Feteşti, pe aeroportul militar. Despre această perioadă pr. Ianuş consemnează în agenda sa: "Fiecare soldat era caracterizat cu o anumită literă din alfabet. Odată, am reuşit să aflu că eu aveam litera «J», care însemna «atitudine duşmănoasă faţă de clasa muncitoare»".

Pe 17 septembrie 1955, la Hălăuceşti, în secret, fr. Ianuş Sociu a depus profesiunea perpetuă, iar în luna octombrie a aceluiaşi an a mers la Alba-Iulia pentru a-şi termina studiile de teologie. În 1956, din cauza faptului că era frate franciscan şi se declara ca atare, a fost expulzat din Seminarul de la Alba-Iulia.

După ce a înfruntat mai multe încercări, puse la cale de către regimul comunist, după ce a fost doi ani organist la Galaţi şi apoi "persoană de serviciu cu jumătate de normă" la Siret, în sfârşit, prin diferite intervenţii, mai ales din partea superiorilor provinciei, în ziua de 8 decembrie 1961 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia.

Primele luni de preoţie le-a petrecut la Catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti. În aşteptarea repartiţiei, ajuta la spovezi şi la buna organizare a bibliotecii. Din luna mai 1962 a fost numit vicar parohial la Craiova, unde din anul 1964, pentru mai bine de un an, după moartea părintelui paroh, a fost şi administrator parohial. La începutul anului 1966 a fost repartizat la Timişul de Sus, fiind numit vicar de Sinaia pentru filialele Azuga şi Predeal. La 1 martie 1974 a fost numit paroh de Cioplea-Bucureşti, unde a activat până la 1 octombrie 1979, când a fost numit paroh în Parohia Mihail Kogălniceanu, unde avea să rămână timp de 9 ani, adică până la pensionare, mai precis până pe data de 1 august 1988. Această activitate este amintită de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, care într-o scrisoare din 16 mai 2005, adresată pr. Ianuş Sociu, scria: "Mă gândesc la perioada în care - pentru mulţi ani - aţi activat ca paroh la Mihail Kogălniceanu, o parohie cu multe filiale, o adevărată «terra missionum» şi care - şi atunci ca şi acum - solicită mult pe preot şi presupune din partea lui un adevărat spirit de apostol şi misionar. Sunt sigur că munca Sfinţiei voastre de atunci şi din anii care au urmat au adus şi vor aduce în continuare rod bogat în multe suflete, suflete care au găsit pace şi linişte sufletească prin cuvântul şi sfatul pe care aţi ştiut să-l oferiţi tuturor".

Tot ÎPS Ioan Robu, la 1 decembrie 1986, adresându-se pr. Ianuş Sociu printr-o scrisoare, scria: "În ziua frumoasă de 8 decembrie a.c. (1986), în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, împliniţi 25 de ani de preoţie, minister pe care l-aţi exercitat în diferite locuri din arhidieceza noastră. Au fost ani de muncă sârguincioasă şi rodnică în via mănoasă a Domnului şi poate au fost ani de jertfe şi de mici dezamăgiri, dar care s-au recompensat prin puterea primită la jertfa sfintei Liturghii şi a administrării sfintelor taine, prin rugăciuni şi meditaţii".

Pe 5 august 1988, pensionat fiind, pr. Ianuş Sociu a plecat de la Parohia "Mihail Kogălniceanu" la Parohia Nisiporeşti, cu intenţia de a deschide aici un atelier de reparat orgi. De la Nisiporeşti, neavând condiţiile necesare începerii acestei activităţi, la 29 noiembrie 1989 avea să meargă în Parohia Nicolae Bălcescu, în casa pr. Anton Roca.

După căderea comunismului, pr. Ianuş Sociu a renunţat la repararea orgilor pentru a se dedica mai mult activităţii duhovniceşti, ajutând mai ales la spovezi, în diferite parohii, cum ar fi: Nicolae Bălcescu, Galbeni, Baraţi, Bacău, Săbăoani.

La 1 septembrie 1990, pr. Ianuş, bucurându-se de posibilitatea reîntoarcerii în sânul familiei franciscane, poposeşte în comunitatea parohială din Huşi-Corni. Aici avea să-şi desfăşoare activitatea în calitate de vicar parohial timp de 8 ani, adică până pe 5 septembrie 1998, când a primit cu bucurie misiunea de confesor la catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti. Pe lângă activitatea de confesor, pr. Ianuş avea şi misiunea de asistent spiritual al terţiarilor franciscani şi al surorilor franciscane misionare de Assisi din Bucureşti.

Activitatea de confesor a pr. Ianuş Sociu a fost subiectul mai multor scrisori de mulţumire din partea Arhiepiscopiei de Bucureşti. Amintim două dintre ele. În primul rând, cităm cuvintele de mulţumire scrise pr. Ianuş în ziua de 16 mai 2005, de ÎPS Ioan Robu: "Preacucernice părinte, vreau să vă adresez din toată inima un cuvânt de mulţumire pentru serviciul de confesor şi munca pastorală pe care aţi îndeplinit-o cu atâta iubire şi cu adevărat spirit de slujire şi dăruire la catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti sau în alte parohii din arhidieceză, în folosul atâtor suflete. Chiar şi atunci când aţi început să cunoaşteţi crucea suferinţei, acelaşi spirit de slujire şi de dăruire a caracterizat viaţa şi activitatea Sfinţiei voastre". O a doua scrisoare este aceea din 10 iunie 2005 a pr. Eugen Bortoş, paroh la catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti, adresată pr. Ianuş Sociu, în care, printre altele, putem citi: "Aţi slujit cu multă dragoste şi abnegaţie în catedrală, mai ales în confesional, până în primăvara acestui an, când boala v-a răpus. Aţi fost însufleţit întotdeauna de un adevărat spirit preoţesc şi franciscan, dând curaj şi exemplu bun celorlalţi preoţi. Noi toţi am admirat munca şi dăruirea Sfinţiei voastre. La fel v-au apreciat enoriaşii care v-au găsit la confesional atâţia ani. Şi acum mulţi întreabă de Sfinţia voastră".

Pr. Ianuş Sociu a revenit în provincia franciscană, în Comunitatea "Sf. Francisc" din Roman, unde, încercat fiind de boală, a fost îngrijit de confraţi, iar în dimineaţa zilei de 16 iunie, la ora 7.00, a fost chemat de Tatăl ceresc la cele veşnice.

Mulţumind pr. Ianuş pentru slujirea şi dăruirea sa, demonstrate de-a lungul celor aproape 80 de ani de viaţă, dintre care 59 de ani ca persoană consacrată şi 44 de ani ca preot, ne rugăm ca Dumnezeu Tatăl să-l primească în bucuria Împărăţiei cereşti.

Domnul să-l odihnească în pace!

Fr. Antonel-Aurel Ilieş

lecturi: 24.