Interviu: "Nu se poate fără Dumnezeu"

Interviu cu prof. dr. Gabriela Blebea Nicolae

În aula magna a Seminarului din Iaşi s-a desfăşurat în zilele de 1 şi 2 iunie Congresul Internaţional "Adevăr şi moralitate în spaţiul public", organizat de Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi Universitatea Catolică a Americii din Washington. Au conferenţiat invitaţi din ţară şi străinătate, experţi în teologie şi filozofie. Joi, 2 iunie prof. dr. Gabriela Blebea Nicolae din Ottawa (Canada) a ţinut conferinţa cu titlul: "Viaţa adevărată şi sentinţă adevărată". Vineri, 3 iunie, cei mai mulţi dintre conferenţiari au făcut o vizită la sediul Episcopiei de Iaşi. Au vizitat catedrala şi s-au întreţinut cu PS Petru Gherghel. Cu această ocazie doamna Gabriela Blebea Nicolae a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări.

* Pentru început, v-aş ruga să descrieţi pe scurt atmosfera de la Congresul Internaţional "Adevăr şi moralitate în spaţiul public" şi să schiţaţi câteva dintre concluziile la care s-a ajuns.
La un congres, prima impresie pe care o ai este aceea de foarte multă oboseală... Sunt foarte multe conferinţe, multe dintre ele te obligă să fii foarte concentrat şi atunci, la sfârşitul congresului, este într-un fel o relaxare, dar, în acelaşi timp, şi o bucurie pentru reuşita acestuia. Cel mai important este ceea ce se întâmplă cu timpul, adică în ce fel reuşim să trezim în ceilalţi interesul faţă de anumite subiecte, pasiunea faţă de anumite idei. Pentru mine, acest lucru a fost cel mai important. Conferenţiarii au spus lucruri interesante care m-au îmbogăţit ele însele, dar cred că principalul scop al acestui congres a fost cumva să pună sămânţa în viitorii preoţi şi slujitori ai Bisericii.

* Se mai poate vorbi astăzi, într-o lume desacralizată, despre noţiunile de "adevăr" şi "moralitate", mai ales în spaţiul public?
Într-una din tezele mele, intitulată "Adevăr şi morală", m-am străduit să demonstrez că numai la nivelul conştiinţei putem tranşa lucrurile, nu la nivelul normelor searbede, a regulilor şi a legilor, ci la nivelul propriilor noastre deliberări interioare care, dacă nu sunt conectate la spiritualitate, nu au nici sens.

* La congres, dumneavoastră aţi ţinut conferinţa "Viaţa adevărată şi sentinţă adevărată". La ce se referă viaţa adevărată?
Viaţa adevărată este viaţa morală bună. În conferinţă, mi-am pus problema în ce sens o viaţă adevărată este absolut dependentă de spunerea continuă a adevărului, gândindu-mă la "turnătorii" din timpul comunismului, care o parte dintre ei spuneau adevărul când denunţau autorităţilor oameni care se duceau la biserică, citeau cărţi sau ascultau posturi de radio interzise. M-am întrebat în ce fel spunerea adevărului în orice condiţii este ea compatibilă cu o viaţă adevărată. Am ales să analizez pentru acest subiect două texte din sfântul Augustin (De mendacio şi Contra mendacium), în care el, atunci când este vorba de viaţa altcuiva, nu ne îndeamnă să minţim, pentru că a minţi înseamnă a depune mărturie mincinoasă faţă de Dumnezeu, nu faţă de aproapele în primul rând... Nu e necesar să spui tot adevărul; trebuie să spui că ştii, dar să refuzi să spui ceea ce ştii.

* Îşi mai găseşte astăzi Dumnezeu loc în viaţa intelectualilor, a profesorilor?
Mă bucur că îmi puneţi această întrebare, pentru că stau în ultima vreme mai mult prin lume... şi sunt des întrebată, de pildă, în Canada, cum se face că mai cred în Dumnezeu, că merg la Biserică, că port o cruce care îmi este dragă întotdeauna şi că mă rog. Acolo mă confrunt cu o realitate care este, într-adevăr, despiritualizată; majoritatea bisericilor sunt goale şi sunt pline doar bisericile imigranţilor... Faţă de o asemenea realitate nu vreau să spun că sunt descumpănită, dar trebuie să răspundă ei. Cred că îşi are locul, uneori în forme diferite, uneori în forme care trebuie să se adapteze altfel timpurilor noi, dar cred că nu se poate fără Dumnezeu.

* V-aş ruga să oferiţi şi câteva date despre dumneavoastră, pentru ca cititorii noştri să vă cunoască mai bine.
Parcursul carierei mele de după anul 1990 a depăşit imaginaţia şi planurile proprii. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge în Canada, că o să am chiar două diplome de doctorat în străinătate sau că o să predau filozofia morală la o universitate canadiană. Înainte de anul 1990, visul meu era să fiu probabil profesoară undeva într-un sat. Aşa a vrut bunul Dumnezeu şi sper să-mi fac bine datoria acolo unde sunt. Am realizat o teză de doctorat având un subiect pe care nu mi l-am imaginat niciodată; este vorba despre cazuistică, adică despre manualele pentru confesori din evul mediu. În acest fel m-am apropiat de autori pe care nu-i cunoşteam, precum Toma de Aquino şi sfântul Augustin.

A consemnat pr. Cornel Cadar

lecturi: 33.