Interviu cu cardinalul Christoph Schönborn

Prezent în România la deschiderea lucrărilor Simpozionului Internaţional "Hristos în mijlocul nostru: valoarea vieţii liturgice în societatea de azi", desfăşurat la Durău în perioada 9-13 mai, cardinalul Christoph Schönborn a efectuat, printre altele, şi o vizită la sediul Episcopiei de Iaşi, unde s-a întreţinut cu PS Petru Gherghel. Eminenţa sa a avut amabilitatea de a răsounde la câteva întrebări.

Eminenţă, pentru început, v-aş ruga să faceţi o scurtă incursiune în istoria dumneavoastră personală.
M-am născut în anul 1945, la terminarea războiului, în Boemia (Republica Cehă), într-o familie de limbă germană. Noi am fost expulzaţi împreună cu multe alte familii de limbă germană (3 milioane de persoane) şi astfel Austria a devenit noua mea patrie. Am copilărit şi mi-am făcut şcoala în Austria. După liceu, am intrat în Ordinul Dominican şi am fost hirotonit preot în anul 1970. Ca dominican, mi-am continuat studiile în Franţa şi Germania. Întors în Austria, un timp am fost responsabilul pastoral al studenţilor. Predilecţia mea pentru Biserica Ortodoxă a început foarte devreme, ceea ce m-a făcut să-i studiez pe sfinţii părinţi ai Bisericii. Subiectul tezei mele de doctorat este foarte scump Bisericii Ortodoxe: Icoana, şi mă bucur că lucrarea mea este foarte apreciată azi de către ortodocşi. Timp de 16 ani am fost profesor de teologie la Friburg în Elveţia, unde am predat teologia orientală şi teologia dogmatică. Tot în această perioadă am fost cooptat să fiu secretar general la redactarea Catehismului Bisericii Catolice (1987-1992). Am avut onoarea să particip la redactarea finală a Catehismului, sub directa îndrumare a cardinalului Joseph Ratzinger. În 1991, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea m-a numit episcop auxiliar de Viena. Din anul 1995 sunt arhiepiscop de Viena, iar din anul 1998 cardinal.

Din câte observ, aveţi o strânsă legătură şi prietenie cu Biserica Ortodoxă. Să cred că acesta este motivul vizitei pe care o faceţi acum în România?
Mai întâi, este legătura mea de care aminteam mai sus, cu Biserica Ortodoxă, în general, şi cu cea din România, în special. Trebuie să mai spun că mă leagă o strânsă şi veche prietenie cu ÎPS mitropolit Daniel, cu care am fost coleg în Elveţia. Înalt Preasfinţia sa a fost lector la Institutul Ecumenic din Bossey (Geneva), iar eu profesor la Friburg; adesea făceam schimb de experienţe - eu predam la el, iar el la mine - şi permanent a fost o rodnică şi bună colaborare. În al doilea rând, este responsabilitatea mea în cadrul Fundaţiei "Pro Oriente", pe care cardinalul König, fost arhiepiscop de Viena, a întemeiat-o în timpul Conciliului Vatican II, în anul 1964.

Aţi adus în discuţie de Fundaţia "Pro Oriente". Care este scopul ei şi care sunt realizările concrete?
Aşa cum spuneam, cardinalul König a avut ideea înfiinţării acestei fundaţii în 1964. În principiu, această fundaţie este condusă de către laici responsabili, persoane publice, chiar şi teologi, sub directa îndrumare a episcopului de Viena. Timp de 40 de ani, "Pro Oriente" a avut o mulţime de iniţiative interesante, pe care noi le numim iniţiative irenice (împăciuitoare). Prin toate acestea se încearcă depăşirea unor conflicte, cum ar fi, de exemplu, cel dintre ortodocşi şi greco-catolici în Ucraina. Am avut multe iniţiative şi în România, mai ales în Transilvania, prin care am încercat apropierea între creştinii diferitelor Biserici. O altă activitate a noastră este cunoaşterea vechilor Biserici nebizantine, precalcedoniene, armeană, coptă şi altele. Mai avem şi alte iniţiative la nivel academic, de exemplu, formarea unei comisii istorice pentru cercetări în sud-estul Europei. Pot să spun că "Pro Oriente" a contribuit foarte mult la ameliorarea raporturilor între creştini în ţările balcanice.

Cred că sunteţi încă sub impulsul emoţiilor de la conclav. Sunteţi un prieten sau un colaborator al actualului papă?
Îl cunosc pe Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea de 33 de ani. Am fost studentul său, iar din 1972 m-a primit în cercul foştilor săi studenţi, care se adună în fiecare an împreună cu cardinalul Ratzinger (nu ştiu cum va fi în acest an, după ce a devenit papă!). Am colaborat timp de 15 ani în Comisia Teologică Internaţională. Dar cea mai frumoasă perioadă a fost când am lucrat împreună, timp de 5 ani, la elaborarea Catehismului Bisericii Catolice, direct sub îndrumarea lui. Îndrăznesc să spun că ne leagă o adevărată prietenie care, din partea mea, este plină de respect şi de veneraţie. El este un mare învăţător şi un creştin exemplar. Mai mult, spun că este o prietenie filială faţă de cineva pe care îl admir din toate punctele de vedere.

Observ în discursul Eminenţei voastre mereu o tonalitate ecumenică. Credeţi că România poate avea un rol important în mişcarea ecumenică internaţională?
Absolut, da. Mai mult, eu cred că România are deja mari realizări ecumenice. Situaţia complexă a României îi conferă acest rol: există Biserici Catolice de ambele rituri, latin şi bizantin, există o pluralitate lingvistică într-un context al unei Biserici Ortodoxe majoritare. Un lucru demn de remarcat este că se observă o deschidere a Bisericii Ortodoxe, care a făcut posibilă istorica vizită a papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti în 1999.

Între noi şi Eminenţa voastră există o legătură de suflet prin episcopul nostru martir, născut în Austria, Anton Durcovici. Este şi aceasta o cauză a predilecţiei pe care o aveţi pentru Moldova?
Personal, sunt foarte bucuros că în localitatea natală a marelui episcop Durcovici lucrează un preot din dieceza voastră, pr. Pavel Balint, care, ca paroh şi decan, este foarte apreciat de toată lumea. Prin pr. Balint se continuă ceea ce a început episcopul Durcovici, o legătură fraternă între diecezele noastre.

Eminenţă, vă mulţumesc şi vă mai aşteptăm în România.

Interviu realizat de pr. Iosif Dorcu

* * *

Eminenţa sa, cardinalul Christoph Schönborn, arhiepiscop de Viena (Austria), s-a născut la 22 ianuarie 1945 la Skalken (Boemia). În septembrie 1945, s-a mutat în Austria împreună cu familia. După terminarea studiilor medii, viitorul cardinal a intrat în Ordinul Dominican în anul 1963. A frecventat şcolile Ordinului din Walbeberg (lângă Bonn) şi Centrul "Le Saulchoir" din Paris. Ulterior a studiat filozofia şi psihologia la Universitatea din Viena, după care a revenit la Paris, unde a studiat creştinismul slavo-bizantin la Ecole Pratiquue des Hautes Etudes (Sorbona) şi teologia la Institutul Catolic.

A fost hirotonit preot la 27 decembrie 1970, iar în anul 1974 a obţinut doctoratul în teologie la Paris. Între anii 1973-1975 a fost capelan al studenţilor de la Universitatea din Graz (Austria).

În anul 1976 a fost profesor de teologia dogmatică la Universitatea din Friburg (Elveţia). Începând cu anul 1978 a fost profesor de teologie orientală şi mai apoi de teologie dogmatică (1981-1991).

În perioada 1980-1991 a fost membru al Comisiei Teologice a Conferinţei Episcopale Elveţiene, apoi membru al Comisiei Elveţiene pentru Dialogul între Ortodocşi şi Romano-Catolici (1980-1987) şi al Comisiei pentru Dialogul între Romano-Catolici şi Ceilalţi Creştini (1980-1984). Începând cu anul 1980 a fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, iar din anul 1984, membru al Fundaţiei "Pro Oriente". Între anii 1987 şi 1992 a fost şi secretar al Comisiei pentru Redactarea Catehismului Bisericii Catolice.

La 11 iulie 1991 a fost ales episcop titular de Sutri şi, în acelaşi timp, episcop auxiliar de Viena, primind consacrarea episcopală la 29 septembrie 1991, în catedrala "Sfântul Ştefan". La 14 septembrie 1995 a devenit arhiepiscop de Viena.

În anul 1996, arhiepiscopul Schönborn a ţinut în timpul Postului Mare exerciţiile spirituale la Vatican, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea, care în consistoriul din 21 februarie 1998 l-a creat cardinal.

Din iunie 1998, cardinalul Schönborn este preşedintele Conferinţei Episcopale Austriece. Este, de asemenea, membru al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, al Consiliului Pontifical pentru Cultură, al Comisiei Pontificale pentru Bunurile Culturale ale Bisericii, precum şi membru în Consiliul pentru Europa al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor.

lecturi: 23.