Habemus papam: Benedict al XVI-lea

După două zile şi după cel de-al patrulea tur de scrutin, marţi, 19 aprilie (ora 18.50), pe hornul Capelei Sixtine a ieşit fumul alb. Confirmarea alegerii unui nou papă a fost dată şi de clopotele bazilicii "Sfântul Petru" trase la ora 19.04. Mulţimea adunată în Piaţa "Sfântul Petru" a salutat cu exclamaţii de bucurie şi aplauze anunţul făcut de cardinalul chilian Jorge Arturo Medina Estévez (ora 19.43): "Habemus papam!" ("Avem un papă"). Cel de-al 265-lea suveran pontif al Bisericii Catolice este germanul Joseph Ratzinger, 78 de ani, colaborator apropiat al lui Ioan Paul al II-lea, prefect al Congregaţiei Pontificale pentru Doctrina Credinţei din 1981. Duminică, 24 aprilie, în bazilica "Sfântul Petru" va avea loc Liturghia de inaugurare a pontificatului.

Mii de credincioşi adunaţi în Piaţa "Sf. Petru", precum şi sute de milioane de catolici şi necatolici din întreaga lume au urmărit cu sufletul la gură momentul anunţului privind alegerea papei. Bucuria şi sărbătoarea au însoţit acest moment: Dumnezeu a dăruit un nou succesor pe scaunul lui Petru. Rugăciunea ca Dumnezeu să-i dea putere şi sănătate în păstorirea turmei încredinţate a fost şi este în inimile multora.

Conclavul care a dus la alegerea papei Benedict al XVI-lea a început luni, 18 aprilie, în Capela Sixtină, după depunerea jurământului de către cei 115 cardinali electori, o dată cu pronunţarea la ora 17.25 a formulei "extra omnes" de către arhiepiscopul Piero Marini, maestrul de ceremonii liturgice. Au trecut doar 24 de ore de la începerea reuniunii cardinalilor. Pentru a fi ales, noul papă a avut nevoie de două treimi din voturi, respectiv de peste 77.

Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la Domnul în ziua de 2 aprilie, după 26 de ani de pontificat, al treilea ca durată în istoria Bisericii. În cea de-a 17-a zi de la trecerea la cele veşnice a papei Ioan Paul al II-lea a fost ales cardinalul Ratzinger.

Primul papă ales în primul conclav al noului mileniu şi-a ales numele de Benedict al XVI-lea. Ultimul cu acelaşi nume a fost Benedict al XV-lea (1914-1922), Giacomo della Chiesa, un elveţian născut la Geneva la 21 noiembrie 1854, arhiepiscop de Bologna în 1907. Mare promotor al păcii, "bunul samaritean al omenirii" a murit la 22 ianuarie 1922, printre ultimele sale cuvinte fiind: "Ne oferim viaţa lui Dumnezeu pentru pace în lume". Sfântul Benedict (480-547), sărbătorit pe 11 iulie, este unul dintre patronii Europei. "Făuritor al unităţii, maestru al civilizaţiei, în primul rând crainic al lui Cristos şi întemeietor al vieţii călugăreşti în Occident, Benedict cu fiii săi au adus Europei progresul creştin prin cruce, prin carte şi plug".

Cardinalul Ratzinger a ieşit la balcon, la ora 19.48, şi a salutat mulţimea: "După marele papă Ioan Paul al II-lea, domnii cardinali m-au ales pe mine". Acestea au fost primele cuvinte ale noului suveran pontif. În scurtul său discurs, a mulţumit cardinalilor electori, l-a numit pe Ioan Paul al II-lea "marele papă", şi s-a declarat pe sine "umil lucrător în via Domnului". Apoi a binecuvântat mulţimea.

Joseph Ratzinger s-a născut la 16 aprilie 1927, în Germania; este primul papă german după secolul al XI-lea (ultimul a fost Leon al IX-lea: 1049-1054), al optulea din aceiaşi naţiune. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1951. A fost creat cardinal de papa Paul al VI-lea, în ziua de 27 iunie 1977. Teolog participant la Conciliul Vatican II, are mai bine de două decenii de activitate în Curia Romana şi experienţă pastorală din vremea când a fost arhiepiscop de München şi Freising. Cunoaşte zece limbi, este pianist, a primit şapte titluri de doctor honoris causa, în aprilie 2005 a fost declarat de revista "Times" printre cei o sută de oameni cei mai importanţi din lume.

Luni, 18 aprilie, în calitate de decan al cardinalilor, a predicat la Liturghia "pro eligendo romano pontifice", iar după-amiază a intrat în conclav alături de ceilalţi cardinali. După ce a fost ales papă, mulţi au văzut în predica sa un fel de program. El atrage atenţia asupra pericolelor ce pândesc Biserica. "A avea o credinţă clară, conform crezului Bisericii, este adesea etichetat drept fundamentalism. În timp ce relativismul, adică a se lăsa dus de colo-colo de orice curent de învăţătură, apare drept unica atitudine care e la înălţimea timpurilor de azi. Se constituie o dictatură a relativismului care nu recunoaşte nimic drept definitiv şi care lasă drept unică măsură doar propriul eu şi dorinţele acestuia", a spus cardinalul. Apoi a adăugat: "Noi, în schimb, avem o altă măsură: pe Fiul lui Dumnezeu, adevăratul om".

Mesajul acesta e cu atât mai important cu cât în zilele alegerii papei, precum şi după aceea, mass-media laice din nou s-au avântat în speculaţii, vorbind de moderaţi, conservatori şi liberali ca şi cum doctrina şi învăţătura lui Cristos ar intra în aceste categorii. Se uită că Biserica este înrădăcinată şi se călăuzeşte după valori luate din Sfintele Scripturi şi din tradiţia ei bimilenară.

Intocsicaţi cu tot felul informaţii, precum profeţii, potrivit cărora unul sau altul va ajunge papă, sau cu informaţii despre nevoia unui lider mai puţin sau mai mult autoritar, despre nevoia de o disciplină doctrinară mai strictă, am fost martorii cum presa a vorbit şi despre case de pariuri conducându-se după logica urmăririi senzaţionalului, lansându-se în păreri cu ceea ce va face sau nu noul papă. Asta şi pentru că, obişnuiţi cu sistemele democratice, oamenii de presă şi uneori şi cititorii, s-ar fi aşteptat la depuneri de candidaturi, campanii electorale şi lupte.

În faţa noului papă stau marile programe lansate de Conciliul Vatican II şi continuate de papii predecesori. Printre acestea: continuarea misiunii Bisericii de evanghelizare, precum şi a "noii evanghelizări" în special a societăţilor tradiţional catolice; reorganizarea Curiei Romane; continuarea proclamării mesajului către Biserică şi către lume; ecumenismul şi relaţiile cu alte religii (continuarea acţiunii în direcţia creşterii unităţii dintre creştini, continuarea şi întărirea relaţiilor cu ortodocşii, protestanţii, evreii, lumea arabă, lumea islamică, tradiţiile asiatice); găsirea de soluţii pentru problemele sociale; apărarea demnităţii vieţii umane; abordarea gravelor probleme etice contemporane - aspecte care duc la umanizarea sau dezumanizarea omului; răspunsul în faţa provocărilor lumii contemporane: secularizarea, ameninţarea terorismului, răspândirea unei culturi opuse creştinismului.

Cert este că "umilul lucrător în via Domnului", colaborator apropiat al lui Ioan Paul al II-lea, şi-a propus să fie un papă unificator, atent la Europa, la tradiţie, partizan al doctrinei şi al ortodoxiei catolice. El are încredere în Dumnezeu că este la lucru. Este acela care a acţionat cu fermitate în vegherea credinţei, un bun teolog care cunoaşte foarte bine ideile care se vehiculează în lumea de azi. Om al dialogului şi al deschiderii, îşi va împlini misiunea unui păstor care a fost aşezat pe scaunul lui Petru.

Pr. Cornel Cadar

* * *

"Iubiţi fraţi şi surori, după marele papă Ioan Paul al II-lea, domnii cardinali m-au ales pe mine, un simplu şi umil lucrător în via Domnului. Mă mângâie faptul că Domnul ştie să lucreze şi să acţioneze şi cu instrumente insuficiente şi în mod deosebit mă încredinţez rugăciunilor voastre. În bucuria Domnului înviat, încrezători în ajutorul său permanent, mergem înainte. Domnul ne va ajuta iar Maria, preasfânta sa mamă, va fi de partea noastră. Mulţumesc."

Papa Benedict al XVI-lea, 19 aprilie, cuvintele de salut ale mulţimii

* * *

"Câte curente de învăţătură am cunoscut în aceste ultime decenii, câte curente ideologice, câte curente moderne de gândire... Micuţa barcă a gândirii multor creştini a fost nu de puţine ori legănată de aceste valuri - aruncată dintr-o parte într-alta: de la marxism la liberalism, până la libertinism; de la colectivism la individualismul radical; de la ateism la un vag misticism religios; de la agnosticism la sincretism şi aşa mai departe. În fiecare zi apar secte noi şi se împlineşte ceea ce a spus Sfântul Paul despre înşelarea oamenilor, despre înţelepciunea care încearcă să atragă în greşeală (cf. Ef 4,14). A avea o credinţă clară, conform crezului Bisericii, este adesea etichetat drept fundamentalism. În timp ce relativismul, adică a se lăsa dus "de colo-colo de orice curent de învăţătură", apare drept unica atitudine care e la înălţimea timpurilor de azi. Se constituie o dictatură a relativismului care nu recunoaşte nimic drept definitiv şi care lasă drept unică măsură doar propriul eu şi dorinţele acestuia.

Noi, în schimb, avem o altă măsură: pe Fiul lui Dumnezeu, adevăratul om. El este măsura adevăratului umanism. O credinţă "adultă" nu este aceea care urmează moda şi ultima noutate; credinţa adultă şi matură este aceea care este profund înrădăcinată în prietenia cu Cristos. Această prietenie ne deschide spre tot ceea ce este bun şi care ne oferă criteriul pentru a discerne între adevărat şi fals, între înşelăciune şi adevăr. Această credinţă adultă trebuie să o maturizăm, spre această credinţă trebuie să călăuzim turma lui Cristos. Şi această credinţă - numai credinţa - realizează unitatea şi se împlineşte în iubire. Sfântul Paul - în contrast cu permanentele peripeţii ale acelora care sunt asemenea copiilor bătuţi de valuri - ne oferă în acest sens un cuvânt frumos: să împlinim adevărul în caritate, ca o formulă fundamentală a existenţei creştine. În Cristos coincid adevărul şi caritatea. În măsura în care ne apropiem de Cristos, şi viaţa noastră, adevărul şi iubirea sunt întemeiate. Iubirea fără adevăr ar fi oarbă; adevărul fără iubire ar fi ca "un chimval răsunător" (1Cor 13,1)".

Cardinalul Ratzinger, omilia de la Liturghia de luni, 18 aprilie

* * *

Biografia

Joseph Ratzinger, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, preşedinte al Comisiei Biblice Pontificale şi al Comisiei Teologice Internaţionale, decan al Colegiului Cardinalilor, s-a născut la 16 aprilie 1927 în Marktl am Inn, Germania. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1951. Tatăl său, ofiţer de poliţie, provenea dintr-o familie tradiţională de fermieri din Bavaria de Jos. Anii adolescenţei şi i-a petrecut în Traunstein, şi a fost convocat în forţele auxiliare antiaeriene în ultimele luni ale Celui de-al Doilea Război Mondial.

În memoriile sale, Ratzinger vorbeşte despre faptul că a fost înrolat în mişcarea Hitlerjugend (Tineretul Hitlerist) împotriva voinţei sale, în 1941, când avea 14 ani, şi când activismul era obligatoriu. El mai spune că în scurt timp a fost lăsat să plece pentru că voia sa-şi continue studiile teologice. Doi ani mai târziu, a fost din nou înrolat într-o unitate antiaeriană ca "ajutor", soartă comună tuturor adolescenţilor prea tineri pentru a fi soldaţi. Înrolat ca soldat, la vârsta de 18 ani, în chiar ultima lună a războiului, de-abia şi-a finalizat antrenamentul de bază în mai 1945. A fost închis de americani într-un lagăr al prizonierilor de război, de unde a fost eliberat după câteva săptămâni. Apoi şi-a reluat studiile la seminarul catolic.

Între 1946 şi 1951, anul în care a fost hirotonit preot şi a început să predea, a studiat filozofia şi teologia la Universitatea din München şi la Şcoala Superioară din Freising. În 1953 a obţinut doctoratul în teologie cu o teză intitulată: "Poporul şi casa lui Dumnezeu în doctrina sfântului Augustin despre Biserică". Patru ani mai târziu a obţinut diploma de profesor universitar. A predat apoi teologie fundamentală şi dogmatică la Şcoala Superioară de Filozofie şi Teologie din Freising, apoi la Bonn din 1959 până în 1969, la Münster din 1963 până în 1966, Tübingen din 1966 până în 1969. Din 1969, a fost profesor de teologie dogmatică şi de istorie a dogmelor la Universitatea din Regensburg, şi vicepreşedinte al acestei Universităţi.

Deja în 1962 era foarte cunoscut, când la vârsta de 35 de ani a devenit consultor al Conciliului Vatican II, al arhiepiscopului de Köln, cardinalul Joseph Frings. Dintre numeroasele sale lucrări publicate, un loc important îl deţine "Introducere în creştinism", o culegere de cursuri universitare despre mărturisirea credinţei apostolice, publicată în 1968 (publicată şi în limba română la Editura "Sapientia"); "Dogmă şi revelaţie", o antologie de eseuri, predici şi reflecţii consacrate misiunii pastorale, publicată în 1973. În martie 1977, papa Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München şi Freising, iar la 28 mai 1977 a fost consacrat episcop, fiind primul preot diecezan în ultimii 80 de ani care a preluat conducerea pastorală a acestei mari dieceze bavareze. La 25 noiembrie 1981, a fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; preşedinte al Comisiei Biblice şi al Comisiei Pontificale Teologice Internaţionale. A fost relator la Cea de-a V-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor (1980); preşedinte delegat la Cea de-a VI-a Adunare Sinodală (1983). La 6 noiembrie 1998 a fost ales vicedecan al Colegiului Cardinalilor. La 30 noiembrie 2002, Ioan Paul al II-lea a aprobat alegerea lui ca decan al Colegiului Cardinalilor.

A fost preşedintele Comisiei pentru Redactarea Catehismului Bisericii Catolice, şi după şase ani de muncă (1986-1992), i-a prezentat Sfântului Părinte noul Catehism al Bisericii Catolice. La 10 noiembrie 1999 a primit titlul de doctor honoris causa în jurisprudenţă al Universităţii "Maria Santissima Assunta". De la 13 noiembrie 2000 este membru onorific al Academiei Pontificale de Ştiinţe.

A fost creat cardinal de papa Paul al VI-lea în consistoriul din 27 iunie 1977. Titular al bisericii Ostia e Velletri-Segni.

A fost membru al Secţiunii a Doua a Secretariatului de Stat; al Congregaţiilor pentru Bisericile Răsăritene; pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor; pentru Episcopi; pentru Evanghelizarea Popoarelor; pentru Educaţia Catolică; al Consiliilor Pontificale pentru Unitatea Creştinilor; pentru Cultură; al Comisiilor Pontificale pentru America Latină, Ecclesia Dei.

La 19 aprilie 2005, în a doua zi de conclav, a fost ales ca al 265-lea papă, cu numele de Benedict al XVI-lea.

(sursa: www.catholica.ro/habemus.asp după www.vatican.va)

lecturi: 123.