Gânduri despre papa Ioan Paul al II-lea (V)

Prin intermediul "Cărţii de oaspeţi", pe situl Diecezei de Iaşi au continuat să sosească gânduri legate de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. În aşteptarea şi a altor mesaje, continuăm să le redăm pe acelea care au fost puse până acum fie pe sit (http://www.ercis.ro/servicii/guestbook.asp), fie trimise prin e-mail (editor@ercis. ro).

• "Suntem în timpul sfânt al Paştelui. În acelaşi timp, suntem şi în timpul sfânt de după "plecarea la Tatăl" a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea. În Occident, în special în Italia, deja au început cererile pentru beatificarea şi sanctificarea lui. Sigur că pentru aceste lucruri e nevoie de anumite proceduri. Pentru beatificare sunt recerute cel puţin două miracole săvârşite. Pe lângă atâtea şi atâtea miracole care au avut loc în timpul vieţii Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, aş dori să evidenţiez două care au avut loc imediat după moartea sa. Un prim miracol ar fi acela al prezenţei milioanelor de persoane venite în pelerinaj la Roma în aceste zile (se estimează că au fost cam 5-6 milioane, poate chiar mai mult), pentru a aduce un ultim omagiu papei. Un al doilea miracol ar fi prezenţa atâtor oameni politici şi reprezentanţi ai diferitelor culte şi religii din lume. Cu siguranţă au venit la funeralii nu pentru că a murit un papă, ci pentru că a murit un om care i-a învăţat pe mulţi ce înseamnă demnitatea umană şi respectul. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a murit ca un sfânt, iar beatificarea şi sanctificarea lui sunt doar o chestiune de timp. Să-l însoţim în continuare cu rugăciunile noastre, iar el ne va mijloci la providenţa divină harurile necesare stării noastre". (Vasile Ilie, Focşani)

• "Iubirea a trecut graniţa orgoliilor. Aceasta este iubirea divină, iubirea cu care suntem iubiţi de Dumnezeu, iubirea care a fost dăruită de Sfântul Părinte oamenilor, iubirea care a fost dăruită şi este dăruită de preoţi oamenilor. Visul unei noi ere creştine este pe cale să se împlinească. Crezul unic pe care îl rostim la Liturghie poate fi rostit cu speranţă de toţi oamenii din lume. Apropierea de oameni este foarte importantă. Iubirea egoistă numai a propriei persoane sau a familiei, indiferenţa faţă de necazurile sau bucuriile celor ce ne înconjoară, crezul că nederanjând sau trecând discret prin viaţă neobservaţi este ceva bun ne arată că ne înşelăm... Să facem totul cu iubire, cu înţelegere, cu respect şi vom deveni luminaţi...". (Iulian-Eusebio Zapalii, Iaşi)

• "Dacă pentru orice om a fost o mare bucurie şi onoare să-l vadă sau să-l audă câteva clipe pe marele nostru părinte papa Ioan Paul al II-lea, eu mă pot considera un om fericit prin excelenţă. La 26 mai 1991, am primit hirotonirea preoţească chiar din mâinile sale. Pe lângă faptul că în acele clipe mi se împlinea visul vieţii mele de a deveni preot, iar bucuria era maximă, atunci l-am simţit atât de aproape de mine pe acest părinte. Mi-e greu să exprim în cuvinte sentimentele trăite atunci! Eram în acea zi 61 de tineri din 27 de ţări de pe toate continentele. Am înţeles din asta că a dorit să fie aproape de toate naţiunile, fără deosebire, că a vrut să fie un părinte al tuturor. Când a ajuns la mine, m-a întrebat de unde sunt. Timid, i-am spus: «România». El a exclamat: "O, România? Vreau să merg la voi!» Mi-a făcut impresia că ne ştie bine şi ne cunoaşte necazurile. Privirea sa era diferită de a altor oameni, vocea sa trăda o prietenie sinceră faţă de noi toţi. În aceste zile se vorbeşte mult şi frumos despre Sfântul Părinte, care a fascinat pe toată lumea. Eu am admirat şi voi continua să admir curajul său: curajul de a fi neprefăcut într-o lume plină de perfidie, curajul de a spune adevărul chiar şi când doare sau e riscant, curajul de a bate la uşile închise, curajul de a iubi şi ierta chiar şi atunci când alţii te urăsc, curajul de a spera când nimeni nu mai speră, curajul de a cere iertare, chiar dacă alţii au greşit. Mă bucur, ca preot catolic, că Dumnezeu a oferit Bisericii noastre un aşa mare profet, un aşa exemplu, un aşa mare dar în aceste timpuri moderne. Cred că papa Ioan Paul al II-lea este un mare "semn al timpurilor", pentru care se cuvine să-i mulţumim Domnului." (pr. Petru Sescu, Iaşi)

• "Papa Ioan-Paul al II-lea va rămâne pentru întreaga umanitate un gigant care nu are şi nu va avea nevoie de nici un fel de hiperbolizare a vieţii şi a faptelor sale! Este de ajuns chiar să i se pronunţe numai numele, şi aproape că nimic nu mai poate fi explicat. Nu cred că articolul preluat din «Ziarul de Iaşi», cum că papa ar fi învăţat româneşte a fost prea inspirat să fie copiat şi pe acest sit. Este un articol de «senzaţie» - «compunere» de clasă primară, care ar fi putut fi înlocuit, de exemplu, cu gânduri ale ieşenilor, cărturarilor etc. De asemenea, această «Carte de oaspeţi» ar trebui să fie totuşi «monitorizată» înainte de a apărea orice opinie. Cenzura nu strică la case mai mari, cum este şi www.ercis.ro". (Liliana, Roma)

• "Is 56,1; 57,1-2... Trebuie să luăm aminte de aceste cuvinte care sunt profeţii ale lui Isaia, să nu fie în zadar tot ce a fost până acum, tot ce a făcut Sfântul Părinte pentru noi. Când am văzut la Vatican în momentul ceremoniei că Evangheliarul de pe sicriul Sfântului Părinte s-a răsfoit filă cu filă, iar apoi s-a închis, mi-am dat seama că Sfântul Părinte era acolo şi ne-a îndemnat să citim Evanghelia. Da, s-a întâmplat o minune pe care nu o poate nega nimeni. Mare este puterea ta, Doamne. Astăzi am deschis Biblia şi, deodată, nu ştiu... mi-a zburat gândul la profeţiile lui Isaia... Cred că în viaţă nimic nu este întâmplător şi îi rog pe cei care citesc aceste rânduri să ia aminte, iar dimineaţa să se trezească alţi oameni, cu gânduri bune, cu suflet curat, cu inimă împăcată, cu iubire pentru ceilalţi. Exemplu avem în iubirea fără margini a Sfântului Părinte...". (Iulian-Eusebio Zapalii, Iaşi)

  
   

  ---

  lecturi: 123.