Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Gânduri despre papa Ioan Paul al II-lea (IV)

Prin intermediul "Cărții de oaspeți", pe situl Diecezei de Iași au continuat să sosească gânduri legate de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. În așteptarea și a altor mesaje, continuăm să le redăm pe acelea care au fost puse până acum fie pe sit (http://www.ercis.ro/servicii/guestbook.asp), fie trimise prin e-mail (editor@ercis. ro).

  • "De câteva ore s-a încheiat sfânta Liturghie de înmormântare a Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea. Am vizionat la televizor această ceremonie fantastică. Cu două zile înainte, am dorit să ajung la Sfântul Părinte, care se "odihnea" în bazilica "Sf. Petru". A fost ca și cum am participat la o nouă Zi Mondială a Tinerilor. După un marș de 18 ore, am ajuns "doar" până la obielisc. La ora 2.00 din noapte, porțile s-au închis pentru întreținere și curățenie. Apoi am plecat acasă. Chiar dacă nu am ajuns până la el, am trăit o experiență teribilă. Probabil Sfântul Părinte mi-ar fi spus: "Drumul tău nu s-a oprit aici. Continuă!" Urmărind la televizor ceremonia funeraliilor, am văzut cum vântul întorcea foile Evangheliarului așezat pe sicriu. Din nou m-am gândit că Sfântul Părinte ar fi spus: "Sunt aici cu voi!" Când Evangheliarul a fost închis de vânt, am înțeles: "Totul s-a împlinit. Mă duc la Tatăl să vă pregătesc un loc!" Sfântul Părinte a murit, dar prezența și viața lui și-au pus amprenta asupra întregii omeniri. Să-i urmăm exemplul de sfințenie, pentru ca, la sfârșitul vieții noastre, să fim aflați și noi vrednici de a-i cânta slavă Dumnezeului nostru". (Vasile Ilie, Focșani)

  • "Ziua de 8 aprilie 2005, ora 11.00... zi de mare sfințenie, zi de mare milostenie, zi de mare umilință, zi de mare credință, zi de mare iubire umană. Binecuvântată să fie această zi sfântă în veci. Sfântul Petru ne invită la marea misă. Iubirea a învins întunericul. Reconcilierea a sosit; suntem toți poporul lui Dumnezeu, așa cum a dorit marele preot, Isus Cristos. Ni s-a mai dat o șansă și trebuie să fim statornici..." (Iulian-Eusebio Zapalii, Iași)

  • "Să nu uităm cuvintele Sfântului Părinte adresate nouă, tinerilor: "Vi ho cercato, adesso voi siete venuti da me e per questo vi ringrazio". Să încercăm să nu îl dezamăgim... El ne-a iubit mereu și ne va iubi pentru totdeauna. Sunt sigură că Dumnezeu și Fecioara Maria l-au primit cu brațele deschise, iar corurile de îngeri i-au cântat frumos, așa cum numai ei o pot face. Să nu fim triști ca cei fără speranță. Cristos a înviat! "Nu vă temeți!"" (Lidia, Iași)

  • "În aceste momente grele, pricinuite de plecarea dintre noi a Sfântului Părinte, vă rog să-mi permiteți și mie să îmi exprim adâncul regret. Am auzit oameni care, cu tristețe în glas, au spus: "Dumnezeu să-l ierte!" Eu aș spune: "Dumnezeu să-l odihnească!", pentru că nu cred că are ce să-i ierte unui om sfânt. Întreaga creștinătate a pierdut un om curajos și dedicat și a câștigat un sfânt". (Sorin Bolog)

  • "Puhoiul de oameni de diferite confesiuni care a invadat în zilele acestea Cetatea Vaticanului scoate în evidență unul dintre atributele Bisericii: catolicitatea, adică universalitatea Bisericii. Spiritul ecumenic pe care l-a avut papa Ioan Paul al II-lea, călătoriile și eforturile pe care le-a întreprins în timpul pontificatului său, de a împlini dorința lui Cristos exprimată în ceasul pătimirii sale: "Ca toți să fie una", s-a concretizat deja sub o anumită formă (chiar dacă imperfectă) în aceste zile. Autoritatea încredințată de Cristos Sfântului Părinte, aceea de a fi urmașul lui Petru, poate fi recunoscută și înțeleasă chiar în aceste momente, prin adunarea laolaltă în centrul creștinătății, prin această solidaritate umană, care nu e altceva decât imaginea unei "singure turme și a unui singur păstor". Dumnezeu să-l fericească pe acest profet al iubirii, al păcii și al demnității și să-l primească în rândul sfinților săi, în împărăția sa, de unde să se roage pentru noi toți, ca să putem înlocui suspiciunea și ura cu iubirea și reconcilierea, așa cum a făcut-o el". (Monica Grosu, Roman)


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat