Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică
Bd. Ștefan cel Mare, 26
700064-Iași
Tel. 0232/212003; fax 032/212006
www.ercis.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

Duminica Floriilor - Ziua Tinerilor

Duminică, 20 martie, în Biserica Romano-Catolică se celebrează Duminica Floriilor. Se amintește intrarea Domnului în Ierusalim și se marchează începutul Săptămânii Mari. În această duminică este și Ziua Tinerilor.

În Duminica Floriilor, în fiecare parohie catolică vor fi întâlniri și rugăciuni speciale cu tinerii. Aceștia se vor întâlni sub semnul mesajului Sfântului Părinte cu tema: "Am venit să ne închinăm lui" (Mt 2,2). Ca pregătire, în diverse parohii au fost ținute cateheze, întâlniri și rugăciuni speciale.

La Iași, tinerii, cu ramuri în mâini, vor porni duminică, 20 martie, la ora 14.30-15.00 în procesiune de la biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (cartierul Nicolina), biserica "Sfântul Anton" (cartierul Dacia) și Parohia Tomești către catedrala "Adormirea Maicii Domnului". Vor merge pe jos între 3 și 4 km. Împreună cu ei vor merge preoții din comunitățile respective.

Ecoul entuziasmului cu care evreii l-au întâmpinat pe Cristos în Duminica Floriilor va răsuna în Iași și în celelalte parohii prin cântările tinerilor. În curtea catedralei, tinerii vor fi întâmpinați de păstorul diecezei, Preasfințitul Petru Gherghel. Aici se vor sfinți ramurile și se va intra în catedrală.

Intrarea Domnului în Ierusalim este cinstită prin procesiunea solemnă cu ramuri. Credincioșii participă la procesiune cântând și purtând ramuri în mâini. Ramurile vor fi binecuvântate pentru a fi purtate în procesiune și apoi păstrate acasă cu pietate, amintind de victoria lui Cristos celebrată cu procesiunea acestei zile.

La sfânta Liturghie, care va începe la ora 16.00 în catedrala romano-catolică din Iași, PS Petru Gherghel va avea un mesaj special, invitându-i pe tineri să-l găsească pe Isus, să i se închine și să-l adore în taina Euharistiei, anul acesta fiind în Biserica Catolică Anul Euharistiei. Lecturile din Sfânta Scriptură vor fi proclamate de tineri, iar patima după sfântul Matei va fi citită pe roluri.

Astfel se marchează începutul Săptămânii Sfinte, când Biserica celebrează misterele mântuirii împlinite de Cristos în ultimele zile ale vieții sale, începând de la intrarea în Ierusalim și până la fericita pătimire și glorioasa sa Înviere. Într-un mod deosebit creștinii sunt invitați să se spovedească și să se pregătească pentru Învierea Domnului.

Duminica Floriilor va fi și o pregătire pentru Ziua Diecezană a Tinerilor, când la Bacău, duminică, 1 mai, sunt așteptați mii de tineri din întreaga Moldovă. De asemenea, la Köln (Germania) în perioada 16-21 august 2005 tinerii se vor întâlni la nivel mondial.

Cântarea, rugăciunea și bucuria îi unesc pe tineri între ei, în jurul aceleiași persoane căreia îi sunt dedicate toate întâlnirile: Isus Cristos.

Iași, 18 martie 2005

Pr. Cornel Cadar


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat