Interviu cu Mons. Piero Coda

În zilele de 26 şi 27 februarie, Mons. Piero Coda, profesor de teologie dogmatică la Universitatea Pontificală din Lateran, a susţinut o serie de prelegeri despre Sfânta Treime la Institutul Teologic din Iaşi. Sfinţia sa este laureat în filozofia religiilor şi teologia dogmatică, iar în prezent preşedinte al Asociaţiei Teologilor Italieni şi vicepreşedinte al Academiei Teologice Pontificale. Între principalele sale lucrări amintim: Dio uno e trino (Cinisello Balsamo 1993); L'altro di Dio (Roma 1998); La verità e il nulla (Cinisello Balsamo 2000); Il logos e il nulla (Roma 2003); Dio e il suo avvento (Roma 2003). Sfinţia sa a avut amabilitatea şi ne-a acordat un scurt interviu, pe care îl prezentăm în continuare.

1. Părinte Piero Coda, cum aţi descoperit că Dumnezeu vă cheamă să deveniţi preot şi ce anume v-a susţinut şi v-a călăuzit în timpul formării la sfânta Preoţie?
Vocaţia mea s-a manifestat pentru prima oară pe când eram copil şi aveam patru ani. Am simţit atunci o atracţie deosebită pentru a-mi consacra viaţa lui Dumnezeu în sfânta Preoţie. Într-un al doilea moment, această atracţie a mea a devenit mai conştientă prin intermediul părinţilor salezieni, care m-au ajutat să simt foarte aproape prezenţa lui Isus în viaţa mea. Pe când aveam 13 ani, un părinte salezian mi-a zis că vede în mine o predispoziţie la preoţie. Pentru mine a contat foarte mult faptul că cineva mi-a spus acest lucru în mod explicit. Al treilea moment a fost atunci când în comunitatea parohială în care trăiam, fiind prezent şi un grup din mişcarea focolarinilor, am trăit experienţe comunitare deosebite, care au ajutat vocaţia mea să înmugurească. În urma acestor experienţe, am decis să îmi dăruiesc viaţa în mod total lui Dumnezeu şi am început formarea teologică.

2. De unde această dragoste pentru teologia dogmatică şi în special pentru teologia trinitară şi sfântul Augustin?
Înainte de a mă licenţia în teologie am fost licenţiat în filozofie, întrucât am avut întotdeauna o pasiune deosebită pentru "adevăr". Când, mai apoi, am studiat teologia, această formare filozofică m-a condus în mod natural la teologia dogmatică. Prima mea dorinţă fusese însă aceea de a studia Sfânta Scriptură, pentru a putea astfel aprofunda adevărul în fundamentul său, prin intermediul cuvântului scris, revelat de Dumnezeu. Superiorii însă mi-au spus: "Piero, tu eşti un speculativ!", de aceea m-am dedicat teologiei dogmatice, păstrând o strânsă legătură cu Sfânta Scriptură pe de o parte, şi cu filozofia pe de o alta. Teologia trinitară a fost mereu prima iubire. Prima iubire nu se uită niciodată. În acest adevăr central al credinţei creştine eu am văzut mereu frumuseţea lui Dumnezeu care iluminează toată realitatea creată şi care este cheia pentru a înţelege misterul fiinţei. Pentru mine Treimea a fost lumina care a ghidat căutarea mea teologică. Mai târziu mi s-a încredinţat chiar catedra de teologie trinitară. În ceea ce priveşte legătura mea cu sfântul Augustin şi operele sale, nu am o predilecţie pentru acesta. I-am studiat mai întâi pe marii teologi contemporani; i-am studiat şi pe filozofii idealişti care au tratat mult despre sfânta Treime (Scheling şi Hegel); i-am studiat, de asemenea, pe Augustin, Toma de Aquino, Bonaventura, Duns Scotus, Rosmini, clasicii teologiei sistematice, cel puţin în linia latină, întrucât mi se pare fundamental ca moştenirea lor să fie valorizată. Mi se pare, de asemenea, esenţial pentru a înţelege problemele actuale să vedem rădăcinile pe care acestea le au în marea tradiţie. Augustin, îndeosebi, este cel care în teologia trinitară ne-a lăsat o moştenire carismatică. A făcut un serviciu enorm Bisericii pentru înţelegerea credinţei şi ne-a dat perspective care sunt şi astăzi semnificative.

3. Din câte ştim, sunteţi secretar al Academiei Teologice Pontificale şi preşedinte al Asociaţiei Teologilor Italieni. Dacă ne puteţi vorbi puţin despre scopurile acestor asociaţii şi preocupările lor actuale.
Aş începe cu Academia Teologică Pontificală, care este una dintre academiile fondate de Sfântul Scaun, aşa cum sunt şi altele, precum Academia de Ştiinţă, Academia de Artă, Academia despre Viaţă etc. Academia Teologică are datoria de a promova cercetarea teologică în mod creativ şi interdisciplinar. Este formată din 40 de teologi din toată lumea, care se întâlnesc periodic la Roma pentru a aprofunda, în slujirea Bisericii, temele teologice considerate actuale. Această academie are şi o revistă proprie, "Sentiero", în care sunt prezentate contribuţiile membrilor academiei. În acest moment ne ocupăm de problema metodei teologice. Ni se pare important pentru acest timp în care se găseşte Biserica şi lumea de a aprofunda metoda teologică, pentru ca ea să fie fidelă revelaţiei şi tradiţiei, pentru a fi exercitat un dialog profund între toţi teologii şi pentru a fi exercitat în mod interdisciplinar raportul cu ştiinţele umane şi ştiinţele naturale. Următorul forum internaţional va avea loc în ianuarie anul viitor, chiar pe această teamă: "Metoda teologică, dialog şi comuniune în Cristos".
Asociaţia Teologilor Italieni este o asociaţie care adună profesori de teologie fundamentală şi sistematică din Italia. Asociaţia s-a născut îndată după Conciliu pentru a oferi un loc de întâlnire, confruntare şi dialog între teologi. Sunt înscrişi circa 350 de profesori care predau în seminarii şi facultăţi teologice, precum şi tineri care se angajează în cercetarea teologică. Această asociaţie organizează o dată la doi ani un congres în cadrul căruia sunt aprofundate diverse probleme. În luna septembrie va avea loc Cel de al XIX-lea Congres Naţional, având ca temă "Sinodalitatea în Biserică". Se va aprofunda această realitate a naturii şi a formei sinodale a fiinţei Bisericii, înţeleasă ca participare la comuniune şi trăită la toate nivelurile Bisericii, nu doar în sinodul episcopilor şi în relaţie cu ministerul papei, ci şi la nivel diecezan şi în perspectivă ecumenică cu Biserica Ortodoxă şi Bisericile Reformate. Asociaţia organizează, de asemenea, în fiecare an, şi un curs de aducere la zi a profesorilor de dogmatică; acestora pe parcursul câtorva zile le este propusă spre aprofundare o temă sau un tratat de teologie. Ultimul curs a fost despre Conciliul al II-lea din Vatican, şi anume perspectivele de receptare şi de interpretare. Următorul curs va fi despre sacramente.

4. În România, din câte ştim, nu există încă o asemenea asociaţie. Care ar fi paşii ce ar trebui urmaţi şi care ar trebui să fie proiectele pe care să le urmăm?
Desigur, este foarte importantă prezenţa asociaţiilor teologice pentru a putea exista apoi un loc de confruntare şi dialog liber între teologii unei ţări şi pentru a intra în contact cu teologi din alte ţări. Asociaţia Teologilor Italieni are legături cu alte asociaţii de teologi în vederea realizării unor schimburi reciproce. De exemplu, eu voi fi în luna iulie în Argentina, la Congresul Asociaţiei Teologilor Argentinieni, unde voi ţine o conferinţă. În Academia Teologică Pontificală sunt teologi aproape din toată lumea, în general un teolog sau doi din fiecare naţiune. Ceea ce eu aş sugera pentru situaţia din România, este favorizarea unor întâlniri de formare şi dialog teologic între diversele şcoli de formare teologică, între diversele facultăţi şi seminarii, astfel încât anumiţi teologi, simţind nevoia de a se întâlni, să favorizeze îmbogăţirea reciprocă. Această asociaţie trebuie să se nască din iniţiativa teologilor. Aşa s-a întâmplat şi în Italia, unde, după Conciliu, teologi din diferite facultăţi, simţind nevoia de a se cunoaşte şi întâlni, au fondat această asociaţie.

5. Pentru formarea unui număr tot mai mare de teologi, care provin din Dieceza de Iaşi, există deja o colaborare între Universitatea din Lateran şi institutul nostru. În ce constă această colaborare şi care ar fi proiectele vizate, mai ales în urma acestei vizite pe care Sfinţia voastră o desfăşuraţi în Dieceza de Iaşi.
Colaborarea dintre cele două instituţii constă într-un raport organic la nivel academic, astfel încât titlurile care sunt acordate la Iaşi au valoare academică, fiind recunoscute de Universitatea din Lateran. Este un raport care, înainte de toate, are un caracter de recunoaştere juridică. În ultimii ani a crescut mult această colaborare. Anul trecut, la Lateran, am organizat un curs de aducere la zi a profesorilor de teologie care sunt afiliaţi universităţii noastre, fiind prezenţi şi profesori de la Institutul din Iaşi. A fost un moment foarte interesant, fiind abordate ştiinţele istorice şi exegeza. Prezenţa mea aici este o dovadă a continuităţii acestei colaborări şi ştiu de la părintele rector că este vie dorinţa de a continua acest raport. Proiectele noastre sunt acelea de a ne cunoaşte din ce în ce mai mult şi de a favoriza momentele de schimb, în care preoţi din Dieceza de Iaşi pot beneficia de serviciile Universităţii din Lateran pentru a se licenţia şi pentru a obţine doctoratul. În viitor ar putea începe şi un schimb la nivel de profesori: profesori de aici să meargă la Roma pentru a preda un curs sau a face un seminar şi invers. Şi apoi, prin Universitatea din Lateran, s-ar putea crea chiar un schimb de profesori cu celelalte institute afiliate. "Familia Laterană" are instituţii în SUA, Canada, Mexic, Brazilia, România, Polonia, Rusia, Israel etc. Institutul Teologic din Alba-Iulia este şi el afiliat Universităţii noastre. Această internaţionalitate este o bogăţie ce ar trebui să devină tot mai activă şi să fie pusă în slujba tuturor.

6. Cu siguranţă, misiunea preotului de mâine, deşi rămâne în esenţă aceiaşi, va fi puternic influenţată de contextul socio-cultural în care preotul îşi va desfăşura activitatea. Ce ar trebui să-l caracterizeze, mai mult ca oricând, pe preotul de mâine?
Cred că din ce în ce mai mult situaţiile sociale şi culturale cât şi misiunea Bisericii în contextul contemporan vor cere o figură şi un minister al preotului ca om al sintezei şi al comuniunii. Preotul este cel care se pune în slujba comunităţii creştine, pentru ca ea să fie un loc în care sunt prezente şi intră în contact diferite experienţe şi sensibilităţi, deoarece comunitatea creştină este din ce în ce mai mult o comunitate eterogenă, cu diferite forme de prezenţă şi exigenţe. Preotul trebuie să fie maestrul şi artistul comuniunii, cel care ştie să conducă la Cristos şi să pună în armonie multiplicitatea. În acelaşi timp, preotul trebuie să fie un om ce deschide frontierele noii evanghelizări ce se realizează într-un context de globalizare, deschis pe toate fronturile: al celor ce au abandonat credinţa, al celor care o caută, al celor care aderă la alte credinţe. Este foarte important ca preotul să aibă o inimă mare. Folosindu-se de darul comuniunii care oferă atâtea forţe, el trebuie să ştie să prezinte o Biserică deschisă, care-i primeşte pe toţi, care păstrează bine prezenţa lui Cristos şi deci un preot care se îngrijeşte de formarea poporului lui Dumnezeu. În Novo millennio ineunte se sublinia că este misiunea preotului de a face din comunitatea creştină o şcoală de comuniune, cu o formare permanentă la rugăciune, la cuvântul lui Dumnezeu, la exercitarea vieţii de comuniune şi a diferitelor ministere şi carisme.

7. În Dieceza de Iaşi, nu demult, s-a încheiat Sinodul diecezan. Noi ne-am întrebat şi continuăm să ne întrebăm cum putem intra într-un dialog fructuos cu oamenii de astăzi, în contextul în care asistăm la o creştere a indiferentismului religios, a secularizării, iar lumea este tot mai insensibilă la tot ceea ce priveşte sacrul. În ce mod ar mai putea fi propusă unitatea sfintei Treimi ca model al unităţii dintre oameni?
Oamenii de astăzi, ca şi cei de ieri, caută modele de viaţă în care să-şi realizeze propria identitate şi libertate pe de o parte, iar pe de o alta relaţii bogate, fascinante cu ceilalţi care sunt aproape sau departe. Suntem într-o societate pluralistă, mondializată, şi deci provocarea este de a pune împreună libertatea şi unitatea, multiplicitatea şi armonia. Biserica, purtătoare a prezenţei şi moştenirii lui Cristos, este unica "agenţie" care deţine secretul pentru a pune împreună libertatea şi comuniunea, multiplicitatea şi armonia. Biserica devine subiect care evanghelizează atunci când reuşeşte să uimească prin calitatea vieţii. Bărbaţii şi femeile timpului nostru, mai ales tinerii, care sunt în căutarea acestei calităţi a vieţii, trebuie să descopere cu uimire în creştini şi în comunităţile creştine o calitate a vieţii, care dă mărturie despre izvorul acestei vieţi care este Cristos, astfel încât creştinii să poată spune: "Veniţi şi vedeţi!". Aceasta este provocarea fundamentală a Bisericii adresată omului de astăzi: o Biserica ce face prezentă frumuseţea lui Isus.

8. Părinte, la Roma trudiţi mult la educarea şi formarea viitorilor preoţi. Aveţi cumva un secret pe care doriţi să-l împărtăşiţi şi seminariştilor din institutul nostru?
Secretul este acela de a fi îndrăgostiţi de Isus şi de a nu uita niciodată această iubire. A fi îndrăgostiţi de Isus înseamnă a simţi că el ne-a privit cu o iubire deosebită pentru care am lăsat toate, iar această privire iubitoare a fost mai mare decât toate celelalte. Noi îl urmăm pentru că suntem îndrăgostiţi de el şi vrem să-i facem şi pe alţii să participe la această iubire. Aşadar, păstraţi mereu vie această flacără a îndrăgostirii de Cristos, pentru ca ea să nu slăbească, ci să crească şi să devină o iubire matură care cuprinde din ce în ce mai mult toate fibrele fiinţei noastre. Să nu păstrăm nici o rezervă în inimi, ci totul să-i fie dăruit lui, deoarece Isus ia asupra sa tot ceea ce este pierdere şi ne dă tot ceea ce înseamnă viaţă. Secretul fericirii şi bucuriei preotului, exprimat în cuvintele simple ale unei rugăciuni este acesta: "Isuse, fă ca eu să te iubesc din toată inima şi să te port în mijlocul fraţilor mei!"

Au consemnat Ovidiu Giurgi şi Petru Tamaş

lecturi: 123.