Iaşi: Vizita pr. prof. Piero Coda

Duminică, 27 februarie, PS Petru Gherghel a prezidat sfânta Liturghie de la ora 16.00, la care a fost prezent un oaspete distins de la Universitatea din Lateran, pr. prof. Piero Coda. La Liturghie au mai participat: pr. Viliu Dancă, rectorul Institutului Teologic, pr. Fabian Doboş, pr. Mihai Pătraşcu, pr. Paul Budău şi pr. Iosif Enăşoae. Lor li s-au alăturat în rugăciune un mare număr de tineri.

"Celebrăm a treia duminică din Postul Mare, etapă de pregătire la întâlnirea cu Isus cel înviat, a spus episcopul la începutul Liturghiei. "Ne bucurăm ca la această sfântă Liturghie... să avem în mijlocul nostru un oaspete deosebit, invitatul părintelui rector la Institutul Teologic..., pr. Piero Coda, care binevoieşte să împărtăşească şi tinerilor noştri din cunoştinţele vaste pe care le are".

Născut în 1955 la Torino, pr. Piero Coda este laureat în filozofia religiei şi în teologia dogmatică, profesor de teologie dogmatică la Universitatea din Lateran, secretar al Academiei Pontificale de Teologie, preşedinte al Asociaţiei Teologilor Italieni şi vicar episcopal al Diecezei de Fasca. Mai presus de toate, aşa cum sublinia PS Petru Gherghel, Sfinţia sa este "un expert în problemele de teologie dogmatică", motiv pentru care, la invitaţia pr. rector Viliu Dancă, pr. Piero Coda a participat la Simpozionul Internaţional "Învăţătura de credinţă în Sfânta Treime reflectată în activitatea teologică şi pastorală", desfăşurat la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" în perioada 25-26 februarie.

După proclamarea lecturilor din Cartea Exodului (17,3-7), din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani (5,1-2.5-8) şi din Evanghelia după sfântului Ioan (4,5-42), a urmat omilia pr. Piero Coda:

"Doamne, dă-mi să beau din această apă vie, ca să nu mai însetez niciodată.

Noi toţi prezenţi aici, asemenea tuturor bărbaţilor şi femeilor din toate locurile şi timpurile purtăm în sufletul nostru amprenta unei sete profunde care marchează identitatea noastră de persoane umane. Iar noi, asemenea tuturor bărbaţilor şi femeilor din toate timpurile şi locurile, intuim faptul că această sete nu poate rămâne fără răspuns. Ce fel de sete? Sete după ce? Sete după cine? Isus, în dialog cu femeia samariteană, dă un răspuns simplu şi, în acelaşi timp, adânc: omul are sete de Dumnezeu. Omul este însetat de adorarea lui Dumnezeu în duh şi adevăr, cum spune Isus. A-l adora pe Dumnezeu în duh şi adevăr înseamnă să recunoaştem în el adevărul, binele, frumuseţea şi scopul ultim al vieţii noastre. Când omul răspunde acestei sete interioare, când omul îl adoră pe Dumnezeu în duh şi adevăr, atunci el se recunoaşte pe sine însuşi. Omul nu este niciodată om adevărat decât atunci când îl adoră pe Dumnezeu. Această sete de a-l adora pe Dumnezeu, înscrisă în inima omului, este tocmai semnul că el este creat de Dumnezeu. Această sete nu poate fi potolită decât de Dumnezeu. Desigur, el poate să caute alte mijloace: succesul, câştigul, banul, puterea, dar niciodată nu va fi satisfăcut.

Doamne, dă-mi să beau din această apă vie, ca să nu mai însetez niciodată.

Ce fel de apă este cea care potoleşte setea noastră adâncă? Cel fel de apă este cea care, cum spune Isus, face să ţâşnească izvoare de apă spre viaţa veşnică? Această apă este apa pe care Isus ne-o oferă de la înălţimea crucii. Ştim că atunci când a fost răstignit, o suliţă i-a străpuns coasta şi din inima sa a ţâşnit apă şi sânge. Aceasta este apa pe care ne-o oferă Isus. Această apă este Duhul Sfânt, este iubirea pe care Duhul Sfânt a revărsat-o în inimile noastre.

Am auzit ceea ce spunea sfântul Paul în lectura a doua, din Scrisoarea către Romani: Duhul Sfânt ne-a fost dăruit, firea lui Dumnezeu ne-a fost dăruită prin Duhul Sfânt care este în noi. Duhul Sfânt este iubirea lui Dumnezeu în noi, este prezenţa lui Dumnezeu în noi. Acolo unde este iubire, acolo este Duhul lui Dumnezeu. Apa cea vie, aşadar, este iubirea lui Dumnezeu revărsată în inimile noastre, care ne ajută să-l iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa, cu tot sufletul, cu toate puterile noastre.

Doamne, dă-mi să beau din această apă vie, ca să nu mai însetez niciodată.

Am în inima mea şi în ochii mei imaginea unui cartier foarte sărac din Brazilia, unde se află o casă cu surori ale Maicii Tereza de Calcutta şi în care sunt adăpostiţi copiii străzii. Am fost oaspetele acestor surori şi am vizitat capela. Acolo am găsit o soră care era îngenuncheată pe un covoraş şi, într-o atitudine de adoraţie, privea la sfântul sacrament expus pe altar. În spatele altarului era un crucifix simplu de lemn, pe care erau scrise aceste cuvinte ale lui Isus: "Mi-e sete!" Din capelă am intrat în sufragerie, şi acolo am găsit o altă soră, la fel îngenuncheată pe un covoraş, iar alături de ea doi copii. Şi în faţa acestor doi copilaşi, având în mână un vas cu orez, sora le dădea de mâncare, dar cu gesturi pătrunse de nobleţe şi de solemnitate. Îmi aminteam de cuvintele lui Isus: "Tot ceea ce aţi făcut unui dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut". Sora lua cu o lingură din acest vas cu orez şi dădea de mâncare unuia dintre copii. Aşeza lingura la loc, lua o alta, la fel o îmbucătură, şi o întindea celuilalt copil. Fiecare dintre ei este o imagine a lui Dumnezeu. Şi am înţeles că acea adoraţie pe care sora o făcea în timpul nopţii în faţa Euharistiei, în timpul zilei a devenit slujire concretă de iubire faţă de fraţi. A-l adora pe Dumnezeu în duh şi adevăr înseamnă a mărturisi că Dumnezeu este Tatăl tuturor şi fiecare dintre oameni este fratele şi sora noastră.

Doamne, dă-mi să beau din această apă vie, ca să nu mai însetez niciodată.

Timpurile în care trăim noi astăzi, şi mă adresez acum studenţilor, sunt timpuri dificile, dar pot fi şi timpuri de har. Noi avem darul credinţei şi am descoperit izvorul acestei ape vii. Să lăsăm, aşadar, lumina şi bucuria din inimile noastre să strălucească în afară. Ştiinţa, tehnica, economia deschid orizonturi incredibile în faţa omenirii. Însă la foloseşte ca omul să cucerească lumea întreagă şi, în cele din urmă, să-şi piardă sufletul? Dragi studenţi, angajarea voastră pentru studiu, angajarea socială pentru binele acestui oraş să fie pătrunse de darul credinţei.

Papa Paul al VI-lea şi papa Ioan Paul al II-lea, către care se îndreaptă acum toată afecţiunea noastră, au vorbit după Conciliul al II-lea din Vatican despre necesitatea construirii unei civilizaţii a iubirii. Voi, dragi tineri, sunt ziditorii acestei civilizaţii. Cristos este alături de voi.

Îi mulţumesc din toată inima Excelenţei sale pentru că mi-a oferi această posibilitate de a celebra împreună cu voi Euharistia. La această celebrare vreau să-i mulţumesc Domnului pentru mărturia voastră de credinţă pe care aţi dat-o de-a lungul multor ani grei. La această sfântă Liturghie mă rog, de asemenea, pentru voi, pentru acest oraş, ca apa cea vie să pătrundă peste tot, în aşa fel încât acest oraş să devină un oraş nou, în care să domnească dreptatea şi iubirea.

Să ne simţim, aşadar, ca adevăraţi membri ai familiei creştine, ai Bisericii răspândite în toată lumea, poate în raport cu care suntem puţini, însă suntem o drojdie pentru un aluat foarte mare.

Doamne, dă-mi să beau din această apă vie, ca să nu mai însetez niciodată".

La finalul Liturghiei, PS Petru Gherghel i-a mulţumit pr. Piero Coda pentru participarea la celebrarea euharistică, pentru cuvintele deosebite pe care le-a adresat tinerilor şi pentru prezenţa sa în aceste zile pe meleagurile ieşene.

Emanuel Imbrea

lecturi: 123.