Interviu cu PS Aurel Percă: "Un gest ilicit şi imoral"

Cazul Adrianei Iliescu, mamă la 67 de ani a unui copil apărut prin fertilizare in vitro, este deja bine cunoscut publicului român, şi nu numai. Au existat numeroase reacţii, pro şi contra unui astfel de gest. Catholica a stat de vorbă cu PS Aurel Percă, episcopul auxiliar al Diecezei de Iaşi, licenţiat în teologie morală la Roma, la Academia Alfonsiană, pentru a afla un punct de vedere catolic asupra problemei în discuţie.

* * *

• Preasfinţite Aurel, conform învăţăturii Bisericii Catolice, care sunt principalele probleme pe care le ridică gestul Adrianei Iliescu în particular, recurgerea la fertilizare in vitro la o vârstă înaintată în special?
  Problemele pe care le ridică recentul caz de naştere a unui copil la o vârstă înaintată, dincolo de limita biologică normală sunt multiple. Situaţia este şi mai complicată, deoarece pentru naşterea acestui copil s-a recurs la fecundarea artificială (numită in vitro) şi că acest caz se asimilează maternităţii "surogat", întrucât embrionul rezultat în fecundarea artificială nu poartă nimic din fiinţa acestei doamne, ci l-a primit în sânul ei pentru gestaţie (fecundare heterologă). Acest act are un caracter ilicit şi imoral.

• De ce fecundarea artificială este considerată ilicită şi imorală?
  Recurgerea la fecundarea artificială (oricare ar fi modul cum se realizează) este absolut imorală şi prin urmare nepermisă. Motivele iliceităţii morale a fecundării in vitro sunt următoarele:
  - este contrară semnificaţiei unitive şi semnificaţiei de procreaţie a actului conjugal;
  - este o manipulare a sexualităţii genitale;
  - disocierea dintre semnificaţia unitivă şi procreativă a actului conjugal;
  - se împotriveşte şi unui aspect religios: identitatea persoanei definită de Dumnezeu care creează după chipul şi asemănarea sa, astfel "adevărul" iubirii conjugale rodnice este constituit de "misterul" lui Dumnezeu iubire şi viaţă, creator şi Tată.
  Modalitatea şi tehnicile care provoacă o disociere a soţilor prin intervenţia unei persoane străine de cuplu (donare de spermă sau de ovocit, împrumut de uter) sunt absolut nepermise şi, prin urmare, considerate ca fiind imorale. Aceste tehnici (inseminare şi fecundare artificială heterologă) lezează dreptul copilului de a se naşte dintr-un tată şi dintr-o mamă pe care să-i cunoască şi care să fie legaţi de el prin căsătorie. Ele trădează "dreptul exclusiv al soţilor de a nu deveni tată şi mană decât unul prin celălalt (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2376; Donum vitae).
  În plus, această practică aşază viaţa şi identitatea embrionului în puterea medicilor şi biologilor şi instaurează o dominaţie a tehnicii asupra originii şi destinului persoanei umane. O asemenea relaţie de dominare este prin sine contrară demnităţii şi egalităţii care trebuie să fie comune părinţilor şi copiilor (CBC 2377).

• Practic, Adriana Iliescu a dorit să aibă un copil, şi a primit ce a vrut, prin intermediul tehnologiei. Se poate vorbi despre un drept de a avea un copil?
  Copilul este un dar, şi nu un produs şi nici un drept. Viaţa embrionului nu poate fi preţul plătit pentru simpla dorinţă a cuiva de a avea un copil "cu orice preţ". Copilul este conceput, zămislit, nu produs; el este o persoană care este primită, nu un obiect care este comandat. În fecundarea artificială, copilul este "comandat", este "fabricat". Ca "produs" trebuie să satisfacă exigenţele celui care l-a "comandat". Procreaţia este astfel degradată la nivel de "reproducere"; din acţiune umană tinde să se transforme în operaţie tehnică. Are loc o depersonalizare a actului procreator care devine un proces tehnologic, făcând fiinţa umană proprietate a celui care este în măsură să-l genereze în laborator.
  Demnitatea copilului cere, în schimb, ca el să nu fie voit nici conceput ca un produs al unei intervenţii de tehnici medicale şi biologice, făcând astfel să depindă existenţa sa de condiţii de eficienţă tehnică ce se măsoară după parametrii de control şi de dominare. Generarea unei persoane este un eveniment unitar în care dimensiunea spirituală este legată intrinsec de cea biologică; a genera un copil, a zămisli un copil, înseamnă "a crea" şi "a primi" o persoană, trup şi suflet.
  Actul conjugal prin care soţii îşi manifestă reciproc dăruirea de sine, exprimă simultan deschiderea către darul vieţii: un act inseparabil corporal şi spiritual. Tocmai în trupul lor şi prin intermediul trupului lor, soţii efectuează actul căsătoriei şi pot deveni tată şi mamă. Pentru a respecta limbajul corpurilor şi generozitatea lor naturală, unirea conjugală trebuie să se producă în respectul procreării, iar procrearea unei persoane trebuie să fie rodul şi finalitatea iubirii sponsale.

• Spuneaţi că Adriana Iliescu a fost o mamă-surogat. Ne puteţi explica ce înseamnă şi în ce constă gravitatea acestei posturi?
  Ruperea legăturii dintre viaţa conjugală şi procreaţie devine şi mai gravă şi complexă atunci când se asociază existenţei ca mamă-surogat (cea care oferă sânul ei purtării unui embrion şi care nu are nimic din fiinţa ei). De aceea este inacceptabilă din punct de vedere moral maternitatea "surogat": ea este contrară unităţii căsătoriei şi demnităţii procreării persoanei umane. Apoi, aici sunt în joc: identitatea biologică şi identitatea psihologică şi juridică a embrionului; manipularea corporalităţii copilului care primeşte patrimoniul genetic de la două persoane absolut străine.
  Fiecare copil are dreptul de a şti cine sunt părinţii lui; copilul care se naşte în acest fel, din punct de vedere psihologic, îi va fi imposibil realizeze o "identificare" cu tatăl.
  Fecundarea artificială heterologă este contrară şi unităţii căsătoriei, demnităţii soţilor, vocaţiei propriii a părinţilor şi dreptului copilului de a fi zămislit şi adus pe lume în cadrul şi prin viaţa de căsătorie. Aceasta reprezintă, în plus, o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor care sunt chemaţi la paternitate şi la maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea sau de integritatea sa; operează şi manifestă o ruptură între parentalitate genetică, parentalitate gestativă şi responsabilitate educativă.

• Dar cu copilul rezultat ce credeţi că se va întâmpla? Mă gândesc în primul rând la modul în care va fi privit, la modul în care este deja privit de unii...
  Cât priveşte copilul deja născut, desigur că nu are nici o vină şi nici nu poate fi condamnat din cauza unui gest "aventurier" al unei mame, care a voit cu orice preţ să aibă un copil, chiar la o vârstă când nu există suficiente garanţii pentru a duce la îndeplinire o obligaţie pe care şi-o asumă, atunci când aduce un copil pe lume. Sper că acest copil nu va fi traumatizat mai târziu de modul cum a fost adus pe lume şi că o dată cu trecerea timpului totul va intra într-un ritm normal, găsindu-se modalităţi de garantare a unei creşteri şi educaţii demne de o persoană.

• Gândindu-ne acum la femeile care nu pot avea copii, dar care doresc foarte mult să fie mame, ce le spune acestora Biserica?
  Femeilor care nu pot avea copii şi ar fi tentate să recurgă la asemenea tehnici de "reproducere" le amintesc învăţătura Bisericii sintetizată în Catehismul Bisericii Catolice: "Evanghelia arată că sterilitatea fizică nu este un rău absolut. Soţii care, după ce au epuizat remediile medicale legitime, suferă de sterilitate, se vor uni cu crucea Domnului, izvorul a toată rodnicia spirituală. Ei îşi pot manifesta generozitatea adoptând copii părăsiţi sau împlinind slujiri exigente faţă de aproapele" (CBC 2379). Când există motivaţii puternice de credinţă, orice dorinţă de a avea un copil "cu orice preţ" se poate rezolva foarte uşor prin asemenea gesturi, aşa cum multe femei de bună voinţa au dovedit că se pot "împlini" ca femei şi mame pline de generozitate.

Catholica.ro

lecturi: 123.