Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Meditație: Dintre sute de catarge

Stând pe țărmul mării și privind în zare, Eminescu scria versuri: "Dintre sute de catarge care lasă malurile, oare câte le vor sparge vânturile, valurile?" Privind spre mare, sau spre ocean de pe plajele însorite ale Asiei, sute de mii de persoane nu s-au gândit în nici un fel că valurile furioase vor veni ca un blestem asupra lor spre sfârșitul anului 2004. Erau prea siguri de ei înșiși, de viața lor.

Marea a înghițit mii și mii de vieți omenești. Armata faraonului Egiptului a pierit în Marea Roșie după cum spune Scriptura, când urmărea un popor intrat sub protecția lui Dumnezeu. De-a lungul timpului navigatori și navigatori au plecat pe mare și nu s-au mai întors. Triunghiul Bermudelor, spun oamenii de știință, e un loc misterios pe ocean, o "gaură neagră" unde au dispărut fără urme corăbii și chiar avioane care trecând prin acea zonă au căzut și s-au scufundat fără a se găsi o explicație. În anul 1912 marea înghițea cel mai mare vapor al lumii, Titanic. Era ziua de 13 aprilie. Au pierit în acea zi în adâncul mării 1.500 de persoane din cele 2.200 urcate pe vas. Printre ele și doi preoți de limbă germană, care în timp ce vasul se scufunda, cântau "Mai aproape de tine, Doamne" (varianta cântecului românesc "Cerul e dorul meu"). Nimeni nu s-a gândit vreodată că acel vas se va putea scufunda. În mândria lor oamenii au scris pe el: "Nici Dumnezeu însuși nu-l poate scufunda". Radiotelegrafistul, prea sigur de el însuși, n-a ținut cont de semnalul trimis de un vas apropiat care anunța că există aisberguri în apropiere. "Tine-ți gura, am treabă"! - a spus el celui care îl avertiza de pericol. Oamenii cântau, dansau pe vas sau vorbeau despre afacerile lor pe care și le proiectaseră în lumea nouă, America, țara de destinație.

Nu s-a ținut cont de un semnal! Câte semnale se transmit și nu sunt percepute! "Lasă-mă, am treabă"! Se spune că americanii au transmis un semnal spre Asia când au sesizat cutremurul în Oceanul Indian. Erau trei ore la dispoziție, când oamenii ar fi avut timp suficient să fugă din fața valurilor. Dar oamenii erau ocupați cu altceva și n-au perceput semnalul salvator. Deși trăim într-un timp în care informația circulă foarte repede, iată că omenirea n-a fost capabilă să evite furia valurilor care au venit spre țărm. Nu e suficient doar să se transmită semnale de salvare. E nevoie ca să fie și percepute de lume și să fie luate în seamă. Poate că am devenit din ce în ce mai siguri de noi înșine și considerăm că nu avem nevoie ca să fim salvați de alții. Câte semnale salvatoare nu transmite Biserica de 2000 de ani! Câți oameni le percep? Câți le iau în seamă? Nu se ține cont de ele și lumea e înghițită de valurile răutății.

Suntem pe Titanicul vieții noastre, mult prea siguri că nu ni se poate întâmpla nimic rău și nu ne dăm seamă că suntem atât de fragili. Cei de pe Titanic, dacă luau cu ei mai multe bărci de salvare, scăpau toți. Cei din Asia ar fi scăpat și ei dacă ar fi fost la post persoana care trebuia să perceapă semnalul și să-l transmită mai departe. Se spune că animalele au perceput din timp semnalele transmise de cutremurul din Asia și au fugit toate pe înălțimi și astfel s-au salvat. Ele s-au dovedit superioare oamenilor în acest caz. Se consideră acum că trebuie să fim mai atenți la manifestările animalelor, căci ele simt pericolul mult mai repede decât oamenii. Dacă nu mai observăm ce ne spun oamenii, cel puțin să observăm ce ne spun animalele. Ne putem salva viața la un moment dat, datorită lor. Atenție însă, nu și cu privire la viața veșnică. În această privință se salvează doar cel care percepe semnalele date de Dumnezeu care spune: "Iubiți-vă unii pe alții, după cum eu v-am iubit pe voi", sau "Cine va crede se va mântui, cine nu va crede se va osândi". Sunt semnalele celui care observă marele pericol pe care noi încă nu-l putem vedea. E o mare înșelare să spui: "Nu cred până nu văd". Oamenii din Asia au văzut valurile care au venit spre ei, dar a fost prea târziu.

Pr. Eugen Budău


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat