Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor - a doua zi

Miercuri, 19 ianuarie, începând cu ora 17.00, în catedrala romano-catolică "Adormirea Maicii Domnului" a avut loc o nouă celebrare ecumenică, la care au participat, printre alții, preoți ortodocși de la centrul eparhial, preoți care slujesc în parohiile din Iași, câțiva părinți profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic, reprezentanți ai autorităților locale, seminariști, persoane consacrate, precum și numeroși credincioși, catolici și ortodocși. Celebrant principal a fost PS Petru Gherghel.

Celebrarea a început cu o procesiune din palatul episcopal spre catedrala veche. În acest timp, corul a intonat cântecul "Lumea-ntreagă să se înfrățească".

În cuvântul de început, PS Petru Gherghel a subliniat importanța acestui timp de rugăciune pentru unitate, exprimându-și în același timp bucuria trăirii unui astfel de moment de comuniune.

După actul penitențial, s-au făcut rugăciuni pentru unitatea creștinilor, rostite în mod alternativ de preoți ortodocși și catolici și intercalate cu cântarea "Sfinte Dumnezeule...". A urmat celebrarea cuvântului lui Dumnezeu, prin proclamarea lecturilor stabilite pentru această zi: lectura din Cartea Genezei (1,26-2,9), Psalmul 19, lectura din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani (8,14-25) și lectura din Evanghelia după sfântul Luca (8,4-15).

Omilia a fost ținută de ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a evidențiat încă de la început tema zilei, și anume creșterea spirituală. "Parabola semănătorului, a spus înaltul ierarh, este deosebit de semnificativă pentru creșterea în unitate". El a explicat că parabola semănătorului relatată în Evanghelia zilei ne permite să descoperim diversitatea receptării cuvântului lui Dumnezeu, în funcție de locul în care a căzut sămânța împrăștiată de semănător. Astfel, descoperim patru categorii de oameni. În primul rând există categoria celor indiferenți și vicleni; "Diavolul se servește de indiferență și viclenie pentru a-i abate pe oameni de la aprofundarea și trăirea cuvântului lui Dumnezeu", a spus ÎPS Daniel. Există apoi o a doua categorie, a celor nestatornici în încercări, care renunță la idealul lor. "Încercările, a explicat mitropolitul, preluând cuvintele sfântului Ioan Gură de Aur, constituie o pedagogie divină, un examen al fidelității față de Dumnezeu..., o modalitate de a suscita în noi o legătură mai profundă cu Dumnezeu". A treia categorie este a celor înăbușiți de griji, de bogății și de plăceri. "Ceea ce adunăm în suflet, a spus înaltul ierarh, devine lumină nepieritoare... Când nu ne mai putem ruga înseamnă că am pierdut libertatea spirituală". Ultima categorie este a celor statornici, care aduc roade bogate, asemenea semințelor căzute în pământ bun.

"Aplicată la vocația unității creștinilor a mai spus ÎPS Daniel, parabola aduce foarte multă lumină, speranță și încurajare... Unitatea creștinilor este un dar al lui Dumnezeu în Isus Cristos. Însă orice dar implică datoria de a-l păstra și de a-l cultiva... Evanghelia ne îndeamnă la multă atenție, răbdare și veghere, la statornicie în căutarea unității..., la efortul de a lucra împreună cu ceilalți...". În final, mitropolitul a subliniat importanța rugăciunii pentru unitate, spunând că "nu e suficient să avem discursuri frumoase despre unitate, ci este nevoie de multă rugăciune și de ajutorul lui Dumnezeu", și a amintit în acest sens frumoasele cuvinte ale sfântului Bernard de Clairveaux: "Acum rămân acestea trei: rugăciunea, cuvântul și fapta; dar cea mai mare dintre toate acestea este rugăciunea".

Următorul moment al celebrării ecumenice l-a constituit rugăciunea universală, intențiile fiind proclamate alternativ de preoți catolici și ortodocși și însoțite de invocația Kyrie eleison. A urmat binecuvântarea apei și stropirea cu apă sfințită a credincioșilor de către cei doi ierarhi. În continuare, toți cei prezenți au rostit împreună rugăciunea Tatăl nostru, făcând să răsune catedrala. După oferirea păcii, un grup de creștini ortodocși a intonat cântecul "Pe tine, Doamne...".

Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea dată de PS Petru Gherghel și cu un cuvânt de mulțumire adresat tuturor celor care au participat la programul de rugăciune și de comuniune frățească.

Următoarea celebrare va avea loc joi, 20 ianuarie, la ora 17.00, în capela Facultății de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloaie".

Emanuel Imbrea


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat