Iaşi: Omilia nunţiului apostolic la închiderea Sinodului

"Întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui. În iubire el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după planul binevoitor al voinţei sale" (Ef 1,4-5).

Excelenţa voastră Monsenior Petru, episcop de Iaşi,
Eminenţa voastră Daniel, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei,
Excelenţa voastră Monsenior Aurel, episcop auxiliar,
Excelenţele voastre Anton şi Cornel, episcopi oaspeţi,
Dragi preoţi,
Dragi călugări şi călugăriţe,
Iubiţi credincioşi,

Drumul sinodal pe care îl încheiem astăzi, după trei ani de la convocare şi după zile intense de muncă ale adunării sinodale, nu are alt scop decât acela de a vă conduce la Cristos, pentru a fi "pentru el, cu el şi în el" "sfinţi şi neprihăniţi", să fim părtaşi din ce în ce mai mult la viaţa sa în Biserica sa "glorioasă, fără pată sau rid sau ceva asemănător, sfântă şi neprihănită" (Ef 5,27).

1. Codul de drept canonic defineşte Sinodul diecezan ca "întrunirea delegaţilor preoţilor şi ai altor credincioşi ai unei Biserici particulare, care îl ajută pe episcop spre binele întregii comunităţi diecezane..." (can. 460)

Însuşi cuvântul "sinod", care provine din limba greacă "sunodos", înseamnă a fi împreună a merge pe acelaşi drum: sunt deci două elemente principale:
1) faptul de a fi împreună, de a lucra în comun, unind toate puterile,
2) pentru a merge împreună pe drumul care ne conduce spre acelaşi scop pe care cu toţii dorim să-l atingem.

Acest scop a fost dăruit de însuşi Isus Cristos şi însemnă a conduce pe toţi la uniune cu Tatăl: "Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o" (In 17,24).

Puţin mai înainte, Isus exprimase modalitatea a ceea ce înseamnă pentru noi drumul sinodal, şi anume unitatea tuturor pentru ca lumea să creadă: "după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, şi ei să fie una în noi pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21).

Ştim din istorie, după cum ne dau mărturie scrisorile sfântului Paul, câte a făcut Biserica pentru a uni în aceeaşi comunitate oameni de provenienţă diferită, etnică, socială, lingvistică. Ba chiar în aceeaşi zi de Rusalii, la prima manifestare a Bisericii ca o comunitate de credincioşi, lumea adunată în faţa cenaclului spunea: "Oare nu sunt galileeni toţi aceştia care vorbesc? Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut?... îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu" (Fap 2,7-11). Aceasta s-a întâmplat peste tot, aşa cum scrie sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni: "Căci toţi suntem fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos. Toţi care am fost botezaţi în Cristos ne-am îmbrăcat în Cristos. Aşadar, nu mai există nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus" (Gal 3,26-28).

Aşadar, prin experienţa sinodală, care este o perioadă potrivită pentru a merge împreună sub îndrumarea lui Cristos, unicul nostru păstor, ne întâlnim toţi şi formăm "un sigur trup şi un singur duh în Cristos", după cum spunem în a treia rugăciune euharistică.

Deci Sinodul diecezan îndeplineşte ceea ce Conciliul Vatican II a subliniat referitor la Sinodul general în decretul "Christus Dominus", "să fie din nou întărită, ca să se îngrijească în mod şi mai adecvat şi mai eficient de creşterea credinţei şi de menţinerea disciplinei în diversele biserici, în funcţie de împrejurările timpului" (CD 36b).

Deci fidelitate şi actualizare! Fidelitate faţă de tot ceea ce apostolii au învăţat şi au făcut din voinţa lui Cristos; şi actualizarea în tradiţia vie a Bisericii, trupul mistic al lui Cristos, lumina lumii, păstorul cel bun care a venit pentru a mântui şi nu pentru a osândi (cf. Lc 19,10).

Deoarece încheierea solemnă a Sinodului diecezan se face cu celebrarea Euharistiei cu prezenţa reprezentantului papei, aş dori să amintesc cele scrise de papa despre Euharistie ca expresie şi mijloc de comuniune eclezială: "Comuniunea eclezială a adunării euharistice este comuniune cu episcopul ei şi cu pontiful roman. Într-adevăr, episcopul este principiul vizibil şi temeiul unităţii în Biserica lui particulară. Aşadar, ar fi cu totul ilogic ca sacramentul prin excelenţă al unităţii Bisericii să fie celebrat fără o comuniune adevărată cu episcopul. Sfântul Ignaţiu de Antiohia scria: "Numai această Euharistie să fie considerată singura legitimă, care este prezidată de episcop sau de cel pe care el l-a însărcinat". Tot la fel, pentru că pontiful roman, ca urmaş al lui Petru, este principiul şi fundamentul perpetuu şi vizibil al unităţii, atât al episcopilor, cât şi al mulţimii credincioşilor, comuniunea cu el este o exigenţă lăuntrică a celebrării jertfei euharistice" (EdE 39,2).

Deci, în momentul în care la fiecare celebrare euharistică îl amintim pe papa Ioan Paul şi pe episcopul nostru Petru, suntem invitaţi să ne amintim de responsabilitatea noastră de a rămâne uniţi cu ei, ca păstori sau conducători ai noştri, în drumul care ne conduce la Dumnezeu.

2. Din aceste considerente fundamentale aş dori să extrag pentru Sinodul vostru diecezan de Iaşi unele reflecţii despre cerinţele din ziua de azi care sunt solicitate de toţi credincioşii din dieceză.

1) Încheierea Sinodului este în acelaşi timp un punct de sosire şi un punct de plecare.

Împreună să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate realizările din ultimii trei ani, de când episcopul nostru, în ziua de 8 decembrie 2001, a convocat Sinodul diecezan, pentru a relansa misiunea Diecezei de Iaşi la începutul mileniului trei, pentru a putea răspunde adecvat la invitaţia Sfântului Părinte: "Duc in altum!" - "înaintează în larg!".
- Câtă rugăciune în toate parohiile, în familii, în grupuri şi la diferite întâlniri, pentru a cere Domului ca acest eveniment să fie de folos întregii comunităţi diecezane!
- Câte sacrificii oferite în secret prin propria suferinţă a celor infirmi şi în vârstă care sunt nevoiţi să stea acasă sau în spitale şi case de bătrâni, cât şi a celor care au fost chemaţi să-şi îndeplinească misiunea încredinţată de episcop sau de paroh, în pregătirea întâlnirilor, celebrărilor şi a altor evenimente!
- Câte întâlniri, discuţii, cercetări, pentru a examina bine nevoile actuale ale diecezei, a parohiilor şi a tuturor credincioşilor!

Astăzi avem în mână compendiul acestei munci comune şi-i mulţumim Domnului pentru că ne-a ajutat să mergem împreună, sub îndrumarea păstorului, care este episcopul. Avem astfel, pentru Biserica locală de Iaşi, un mijloc potrivit pentru a răspunde invitaţiei papei făcute continentului european în exortaţiunea apostolică "Ecclesia in Europa": "Biserică din Europa, noua evanghelizare este misiunea care te aşteaptă!... Vestirea lui Isus, care este evanghelia speranţei, să fie, aşadar, mândria şi raţiunea ta de a fi. Continuă cu zel reînnoit în acelaşi spirit misionar care, de-a lungul acestor douăzeci de secole şi începând cu propovăduirea apostolilor Petru şi Paul, a însufleţit atâţia sfinţi şi sfinte, autentici evanghelizatori ai continentului european" (EiE 45).

Pentru ca această misiune evanghelizatoare să aducă roade bogate, ştim cât de importantă este uniunea tuturor: preoţi, călugări, călugăriţe şi laici, împreună cu episcopul, care este pentru întreaga comunitate diecezană manifestarea vizibilă a lui Cristos "păstorul şi apărătorul (adică episcopul) sufletelor voastre" (1Pt 2,25).

Chiar de la începutul secolului al II-lea, sfântul Ignaţiu din Antiohia spunea că preoţii şi diaconii trebuie să fie uniţi cu episcopul lor aşa cum sunt unite corzile de la ceteră (cf. Eph 4,1). Tot el scria: "Încercaţi să faceţi totul sub călăuzirea episcopului, care ţine locul lui Dumnezeu, şi al preoţilor, care ţin locul senatului apostolic, şi al diaconilor,... care sunt în slujba lui Isus Cristos" (Magn 6,1).

Ba chiar Sinodul care astăzi îşi prezintă documentul conclusiv al lucrărilor sale de trei ani manifestă în mod exemplar locul şi misiunea fiecărui membru din Dieceza de Iaşi, în unitate cu Cristos, capul trupului care este Biserica, în unitate cu episcopul veghetorul acestei unităţi, aşa cum scria sfântul Ignaţiu din Antiohia la Tralli: "Aşa să vă supuneţi episcopului vostru ca lui Cristos însuşi" (Trall 3,1).

2) Această celebrare este şi un punct de plecare pentru noi toţi, în felul de a ne comporta după cum tocmai am spus. Acum aveţi în mână, pentru Biserica voastră particulară de Iaşi, linii programatice de acţiune pastorală, pentru ca toţi să poată participa într-un mod cât mai activ la misiunea sa în contextul noii evanghelizări a lumii, atât de stimulată de papa Ioan Paul al II-lea în ultimele sale intervenţii. Acest document este pentru voi ceea ce sunt pentru Biserica Universală documentele Conciliului Vatican II. Să faceţi tezaur, nu numai din munca voastră, în bibliotecile parohiale şi familiale, dar mai ales în inimile voastre, sub îndrumarea Duhului Sfânt.

Sfânta Fecioară Maria, maica lui Cristos şi mama Bisericii, neprihănita Fecioară Maria, pe care o celebrăm astăzi la al 150-lea aniversar de dogmă de confirmare a acestui privilegiu al său, să vă dăruiască grija ei maternă în acest drum sinodal, care continuă de-a lungul anilor viitori. Deci, împreună cu Maria, şi voi toţi, veţi putea cânta - prin cuvinte, bineînţeles, dar mai ales în comportamentul vostru cotidian - un "Magnificat" de recunoştinţă faţă de Dumnezeu "care a făcut (şi în voi) lucruri mari" (Lc 1,49).

Aşa să fie! Pentru binele vostru al tuturor, credincioşi din Biserica locală de Iaşi! Înaintaţi în larg! cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Iaşi, 8 decembrie 2004

Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic
 

lecturi: 123.