Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Cuvântul PS Aurel Percă la prezentarea
Actelor Sinodului diecezan

Preasfințite,

În numele adunării sinodale sunt aici pentru a vă înmâna documentul care adună rezultatul unei lungi perioade de muncă; mă refer atât la cele patru sesiuni plenare ale adunării sinodale, cât și la munca depusă în cele 126 de comisii sinodale parohiale și la perioada de pregătire la celebrarea Sinodului diecezan. Rezultatul este cuprins în aceste Acte ale Sinodului Diecezei de Iași: propozițiile cu amendamentele aduse în timpul sesiunilor plenare, rezultat de fapt al celor trei ani de muncă intensă și de "înaintare în larg", la chemarea Preasfinției voastre, care ați luat luând drept moto al Sinodului nostru îndemnul dat de Sfântul Părinte în scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte.

Am pornit "înaintarea în larg" cu 17 teme. Pentru sesiunile planare s-au formulat 290 de propoziții pe marginea a 16 teme, prima temă constituind o prezentare de ansamblu a Bisericii locale aflată în sinod; sugestiile și amendamentele aduse în timpul sesiunilor au fost în număr de 2.016, rod a 497 de intervenții din partea sinodalilor, care au încercat să sugereze diferite propuneri adaptate situației Bisericii locale.

Votările, conform instrucțiunii pontificale despre sinoadelor diecezane, au avut menirea să verifice gradul de concordanță a sinodalilor asupra propunerilor formulate în comisiile sinodale parohiale și care vor trebui să devină norme pentru pastorația diecezană. Majoritatea propozițiilor au fost votate fără rezerve, dovadă că toți membrii sinodali doresc o Biserică locală mai întinerită și o pastorație adaptată timpurilor de actuale.

Rezultatul acestei munci este cuprins în această carte. Împreună cu responsabilii acestor comisii, prezenți aici, înaintea altarului, vă încredințăm Actele Sinodului Diecezei de Iași.

Preasfinția voastră cunoașteți conținutul acestor acte, deoarece ați participat și prezidat personal toate reuniunile comisiei de pregătire în timpul fazelor de pregătire și toate sesiunile adunării sinodale din luna noiembrie și începutul lunii decembrie.

Ați putut constata, Preasfințite, de câtă angajare și fidelitate au dat dovadă membrii sinodali și de contribuția avută prin sugestiile și propunerile făcute. Din cei 316 membrii convocați la Sinod, au participat la trei sesiuni în medie 290 de membrii sinodali, reprezentând 92% din totalul celor convocați, mai puțin sesiunea a treia, când din cauza timpului nefavorabil au fost prezenți 230 de membrii sinodali.

Astăzi celebrarea Sinodului se încheie; dar înaintarea noastră în larg va continua pentru a pune în practică deciziile care se vor fixa din partea Preasfinției voastre.

Și mai este o observație de făcut și de care nu am uitat în timpul pregătirii și celebrării Sinodului diecezan: ne-ați chemat să înaintăm în larg cu Biserică Universală, așa cum ne-a chemat Sfângtul Părinte la începutul acestui nou mileniu; am înaintat în larg împreună prin rugăciune, cateheză, reflecție comunitară, întâlniri, pelerinaje la Cacica.

Sinodul va marca istoria diecezei, atât pentru faptul că este primul care s-a celebrat în forma de organizare bisericească a diecezei noastre în cei 120 de ani de existență ca dieceză, dar și pentru faptul că va reprezenta un program pastoral de continuitate pentru a lucra cu generozitate în via Domnului, făcând ca Biserica locală să meargă la oamenii din timpurile noastre, ducând vestea cea bună a mântuirii.

Preasfințite, ați observat și ascultat mult pe parcursul acestor trei ani cât am fost în sinod, deoarece unui păstor îi este cerut și acest lucru. Acum a ajuns momentul când Preasfinția voastră, prin cuvântul autorizat, trebuie să fixați programul pentru dieceza noastră în numele și cu grija lui Cristos, în calitate de păstor al acestei porțiuni a poporului lui Dumnezeu din Biserica locală de Iași.

Vă prezentăm aceste acte: sunt, ca în evanghelie, cinci pâini și doi pești. E tot ceea ce avem și vă prezentăm. Punem totul înaintea lui Cristos sub privirile Maicii neprihănite cerându-i să continue să săvârșească minunile sale în favoarea diecezei noastre.

Iași, 8 decembrie,
solemnitatea Neprihănitei Zămisliri

Aurel Percă,
episcop auxiliar de Iași


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat