Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Hram la Săbăoani

Într-o atmosferă de credință, miercuri, 29 septembrie, la Săbăoani s-a sărbătorit hramul comunității care, încă de la începuturile sale creștine, a fost pusă sub ocrotirea arhanghelului Mihail. Anul acesta evenimentul a coincis în mod fericit cu comemorarea a 60 de ani de la moartea primului episcop indigen al Diecezei de Iași, Excelența sa Mihai Robu, fiu al acestei comunități.

În dorința de a-l preamări pe Dumnezeu în sfinții și îngerii săi și de a cinsti cum se cuvine memoria celor care ne-au precedat în credință, s-au adunat în jurul altarului Domnului o mulțime mare de credincioși și de preoți, care au participat la Liturghia solemnă prezidată de păstorul diecezei, PS Petru Gherghel, alături de care au fost prezenți PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași și fiu al satului Săbăoani, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, și Mons. P. Paracchini, fost rector al Seminarului "Giovanni Paolo II" și bun prieten al diecezei noastre.

Predica a fost ținută de pr. Vasilică Pană, fost vicar la Săbăoani, care, așa cum a subliniat părintele paroh Toma Encuță în cuvântul final de mulțumire, "i-a făcut pe toți să uite pentru câteva momente de cele pământești, înălțându-i în sferele înalte ale îngerilor".

Întreaga sărbătoare a fost un frumos prilej de a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile ce le revarsă necontenit asupra poporului său și pentru vrednicii păstori pe care i-a ridicat din mijlocul nostru.

Pr. Mihăiță Blaj


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat