A trecut la Domnul sr. Agata (Veronica Bejan)

În ziua de 14 septembrie, la Bucureşti, a fost înmormântată Bejan Veronica - Sr. Agata. Liturghia înmormântării a început la ora 07.00 în capela institutului, iar la ora 12.00 a fost înmormântată în Cimitirul Belu.

Sora Agata s-a născut în anul 1974 în ziua de 29 iulie, în localitatea Valea Mare, fiind al patrulea din cei 8 copii ai familiei Bejan.

Încă din copilărie, Veronica, a fost un suflet deschis, o fire veselă, optimistă, care ierta cu uşurinţă şi care clădea prietenii pe care le trăia cu profunzime; iubea mult natura şi îi plăcea să iasă deseori cu prietenele sale în mijlocul naturii.

La vârsta de 18 ani, în anul 1992, Veronica simte chemarea lui Cristos care doreşte să îl slujească în Congregatio Jesu. Gata să răspundă acestei chemări, porneşte cu multă încredere şi speranţă pe drumul dăruirii şi al slujirii lui Cristos şi semenilor săi.

Noviciatul, la începutul căruia Veronica a primit numele sora Agata, a fost pentru ea un timp de har, care a ajutat-o să îşi întărească viaţa de credinţă, să cunoască mai bine spiritul congregaţiei, un timp în care s-a hotărât să îşi dăruiască viaţa în întregime Domnului şi să se abandoneze cu încredere în mâna ocrotitoare a Tatălui ceresc.

În anul 1996 depune primele voturi, iar la scurt timp este trimisă pentru un an în Germania, cu scopul de a lucra la un cămin de bătrâni.

Întoarsă la "Sf. Agnes", sr. Agata lucrează timp de un an la Căminul de Bătrâni de aici, după care începe studiile la Colegiul Pedagogic "Elena Cuza" din Bucureşti.

Tot în această perioadă începe să lucreze ca educatoare la Grădiniţa "Cioplea". Apostolatul cu copiii din grădiniţă i-a adus multă bucurie, şi, aşa cum spunea ea, a ajutat-o să descopere mai mult iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi, copiii săi preaiubiţi. Noi ştim cât de mult îi plăceau copiii şi cât de mult îşi dorea să lucreze cu ei. Chiar şi în timpul bolii îşi făcea planuri pentru viitoarea ei misiune la grădiniţă.

În anul 2002, sora Agata depune cu bucurie şi simplitate voturile perpetue, moment pe care l-a aşteptat cu dor, ştiindu-se mereu chemată în familia spirituală din Congregatio Jesu.

În anul 2003, Domnul i-a cerut sorei Agata să fie părtaşă prin suferinţe grele, urmându-l astfel sub stindardul crucii. Ea a înţeles că aceasta este o chemare deosebită şi o alegere a acelora pe care Domnul îi iubeşte în mod deosebit.

Răbdarea şi seninătatea cu care sora Agata a primit vestea despre boala de care suferea a fost pentru noi un adevărat exemplu de încredere în grija şi milostivirea lui Dumnezeu, singurul care ştie cum să ne apropiem de sfinţenia lui.

Timpul bolii şi al suferinţei a fost şi un timp al întrebărilor şi al incertitudinilor. Sora Agata spunea în jurnalul ei: "În momentele de singurătate vorbesc cu Dumnezeu despre ceea ce mă preocupă. Îl întreb dacă fac bine ceea ce fac".

A fost un timp greu, dar a fost şi un timp în care Dumnezeu a condus-o în braţele lui pe drumul iubirii adevărate, care este gata să se dăruiască asemeni lui Cristos, în întregime, trup şi suflet.

Într-una din scrierile sale, sora Agata spunea că atunci "când sufletul deschide inima către Domnul, el îşi deschide comorile dragostei sale".

Acesta a fost adevărul după care sora Agata a trăit timpul de suferinţă, deschizându-şi întreaga fiinţă spre Dumnezeul care i-a cucerit inima pentru veşnicie.

În ziua de 12 septembrie 2004, în sărbătoarea Sfântului Nume al Mariei, sora Agata şi-a încredinţat trupul şi sufletul în mâna Domnului, prin sfânta Fecioară Maria pe care a iubit-o ca pe o mamă şi pe care a cinstit-o întreaga viaţă.

Îmi dau seama că aceste cuvinte ale mele sunt doar o frântură din istoria vieţii surorii noastre.

Istoria vieţii ei, împletită cu istoria fiecăruia dintre noi..., istorie împletită cu cea a institutului nostru, este o istorie unică ce ne uneşte cu ea şi între noi.

Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul vieţii sorei Agata, pentru că a ales-o să îi slujească în institutul nostru şi îl rog să ne mângâie şi să ne întărească acum când a chemat-o la sine pentru a-i fi alături în veşnicie.

Doresc să închei această istorie a unei vieţi atât de scurte cu una din rugăciunile sorei Agata, rugăciune pe care a scris-o mult înainte de a afla despre boala de care a suferit.

"Doamne, îţi mulţumesc pentru acest drum. Am descoperit respiraţia unde am putut să mă regăsesc cu fiinţa mea întreagă. M-am întâlnit cu tine în prezenţa liniştii... Dumnezeule, în tine am găsit libertatea. Prin jocul vieţii am învăţat să-ţi dăruiesc atât suferinţa cât şi bucuria. Toate au fost prezente în drumul meu.
Doamne, Dumnezeul meu, îţi mulţumesc că prin modelul suferinţei, prin patima ta pe cruce m-ai învăţat să îndur în viaţă, să mă bucur apoi de prezenţa ta, Amin".

Să se odihnească în pace!

Sr. Brigita,
Congregatio Jesu

lecturi: 123.