Ecouri lauretane

Duminică, 5 septembrie, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a celebrat o sfântă Liturghie la Loreto, în cadrul căreia a beatificat trei slujitori ai lui Dumnezeu, foşti membri ai Acţiunii Catolice: Pere Tarrés I Claret (preot), Alberto Marvelli (laic) şi Pina Suriano (laică). La acest eveniment a participat şi episcopul de Iaşi, Mons. Petru Gherghel, împreună cu un grup de 10 tineri din Dieceza de Iaşi, coordonaţi de pr. Fabian Doboş. De asemenea, au fost prezenţi episcopul greco-catolic de Oradea, Mons. Virgil Bercea, episcopul de Chişinău, Mons. Anton Coşa, precum şi un grup de 60 de credincioşi greco-catolici români.

Sărbătoarea a început sâmbătă seara, la ora 17.00, pe câmpia de la Montorso, aşezată lângă Loreto. Peste 40.000 de tineri au participat la privegherea organizată de Acţiunea Catolică Italiană în vederea pregătirii întâlnirii cu Sfântul Părinte. În după-amiaza zilei de sâmbătă străzile oraşului Loreto deveniseră neîncăpătoare. Fluvii de oameni se îndreptau spre locul unde a doua zi trebuia să sosească papa. Tineri din întreaga lume, de diferite limbi şi rituri, şi-au contopit vocile într-un singur glas şi repetau mereu acelaşi cuvânt: pace. Acesta a fost laitmotivul momentului de pregătire pentru sărbătoarea de a doua zi. Organizatorii au reuşit să trezească în cei prezenţi sentimente de milă şi compasiune faţă de persoanele care suferă în diferite colţuri ale lumii din cauza războaielor, violenţei, foamei etc.

După terminarea privegherii am pornit, împreună cu grupul de pelerini din România, spre sanctuarul marian de la Loreto. Drumul până la sfânta casă a fost presărat cu multe dealuri şi văi. Timp de două ore, în oraşul Loreto au răsunat meditaţiile, cântările şi melodiile mariane româneşti. Deşi era târziu, nimeni nu se simţea deranjat de prezenţa noastră. Dimpotrivă, localnicii ieşeau pe străzi sau la balcoane şi se uneau cu noi în rugăciune şi cântare. Obosiţi, dar fericiţi, spre miezul nopţii am ajuns cu bine la sanctuar. Acolo am intrat în casa sfintei Fecioare Maria şi am ascultat în tăcere mărturia pe care ne-au dat-o pietrele ce compuneau sfânta casă: "Priviţi această locuinţă! Aici s-a născut şi a crescut Fecioara Maria; aici a primit sfânta Fecioară vestea cea bună de la îngerul Gabriel; aici este casa în care Dumnezeu a coborât pe pământ; aici este tabernacolul Preasfintei Treimi; aici a crescut şi a fost educat Isus; aici a lucrat Fiul lui Dumnezeu alături de Iosif pentru a-şi câştiga pâinea de fiecare zi; aici Isus, Maria şi Iosif şi-au împărtăşit bucuriile şi greutăţile vieţii... Aceasta este casa Bunei-Vestiri. Tocmai de aceea ea a devenit casa împăcării, casa copiilor adoptivi ai lui Dumnezeu, casa tinerilor care caută adevărul, casa bătrânilor fără sprijin, casa celor nevoiaşi, casa celor fără acoperiş, casa celor prigoniţi, casa celor fără familie, casa celor fără casă".

A doua zi, duminică, la ora 10.00, pe cerul senin şi-a făcut apariţia elicopterul alb în care se găsea mesagerul păcii. Sutele de mii de pelerini şi-au îndreptat ochii spre cer pentru a-l saluta pe papa, care la rândul său privea cu ochi senini mulţimea adunată pentru a participa la sfânta Liturghie. Abia coborât din elicopter, Sfântul Părinte a fost asaltat de milioane de cuvinte şi semne de preţuire şi afecţiune. Copii, tinerii şi adulţii din toată lumea şi-au unit forţele şi, fluturând miile de steaguri, pancarte şi eşarfe, strigau într-un singur glas: "Viva il papa". La predică Sfântul Părinte a cerut pelerinilor să urmeze exemplul celor trei noi fericiţi şi să continue să umble pe calea sfinţeniei parcurgând cele trei etape ale convertirii: contemplaţia, comuniunea şi misiunea. Spre ora 13.00 sfânta Liturghie a luat sfârşit, participanţii întorcându-se la casele lor întăriţi în credinţă şi plini de speranţă.

M-am întors şi eu acasă cu grupul din Dieceza de Iaşi. În drum spre ţară am avut ocazia să adun unele impresii ale participanţilor. Toţi au simţit aceeaşi emoţie pe care am trăit-o eu. Am înţeles că viaţa omului pe pământ este un pelerinaj ce trebuie împlinit împreună cu ceilalţi fraţi; un drum ce trebuie străbătut cu mult curaj, o cale pe care trebuie să o parcurgem cu un ochi îndreptat spre ideal, iar cu celălalt spre aproapele.

Pr. Fabian Doboş

lecturi: 123.