Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Barticești: Comemorare, consacrarea altarului și a tabernacolului

"Creștinul născut din cruce se întărește în adversități și suferințe" (Bossuet).

Celebrarea a 120 de ani de la înființarea Diecezei de Iași și desfășurarea Sinodului diecezan, care se va încheia în acest an, au putut evidenția linia ascendentă a trăirii credinței de către poporul nostru. De la micile comunități de odinioară avem astăzi atâtea comunități bine închegate, bine organizate, o viață spirituală în creștere. Desigur, n-au lipsit și nu lipsesc dificultățile, dar în ciuda tuturor vitregiilor, a persecuțiilor, a frământărilor socio-politice, poporul nostru a rămas fidel în slujirea lui Dumnezeu. Ba tocmai aceste valuri de încercări au contribuit, desigur, la consolidarea și la propășirea vieții creștine.

"Biserica este ca și licuriciul: pentru ca să strălucească are nevoie de un pic de întuneric" (Charles Péguy).

Moldova a fost și este o parte din "Grădina Maicii Domnului". Aici au crescut atâtea suflete curate, atâția tați și mame eroice, atâția tineri și tinere, care cu generozitate și-au consacrat viața lui Dumnezeu, atâția martiri - ep. Anton Durcovici, pe Veronica Antal -, și atâția mărturisitori ai credinței, care nu s-au lepădat de Cristos, nu s-au lăsat intimidați de amenințări, ci au rămas fideli slujitori ai lui Isus.

Cât de adevărate sunt cuvintele sfântului Francisc de Sales care spunea: "Creștinul adevărat preferă să fie mai degrabă nicovală decât ciocan, mai degrabă un jefuit decât un hoț, mai degrabă ucis decât un criminal, mai degrabă un martir decât un tiran".

Pr. Mihai RotaruPr. Mihai Rotaru, de la a cărui trecere la Tatăl se împlinesc 30 de ani (+26 august 1974), face parte din acest șirag minunat al preoților fideli chemării lor, care aduce cinste diecezei, Ordinului Franciscan din care făcea parte și Bisericii lui Cristos. În ciuda persecuțiilor și a umilirilor la care a fost supus, idealul nu l-a trădat, de Cristos și de Biserică nu s-a lepădat, obrazul de creștin și preot nu și l-a pătat.

Ca paroh de Barticești între anii 1966-1974, pr. Mihai Rotaru a cultivat în sufletele credincioșilor o adevărată evlavie față de sfânta Euharistie, față de cuvântul lui Dumnezeu pe care îl predica zilnic și față de Preacurata Fecioara Maria, care de fapt au fost cheia succesului în această comunitate.

Prezența Preasfințitului Petru Gherghel la această aniversare a fost un omagiu și "o cinstire adusă istoriei creștine locale și tuturor înaintașilor noștri în credință". Imaginea chipului senin al pr. Rotaru, care a fost prezentat la oferirea darurilor, a trezite în inimile celor prezenți - preoți și credincioși - amintirea aceluia pe care l-au cunoscut, l-au iubit și apreciat.

Pr. Rotaru si pr. Petru GherghelDe acest eveniment comemorativ a fost legat și ceremonialul consacrării altarului de jertfă și al tabernacolului din biserică, pe care Preasfințitul le-a consacrat și sfințit spre slava lui Dumnezeu și în memoria acestui înaintaș vrednic. Această celebrare solemnă și acest moment de înălțare sufletească vor fi o continuă aducere aminte a personalității și exemplului bun pe care l-a lăsat pr. Rotaru. Credincioșii din Barticești au dorit foarte mult ca sfințirea tabernacolului și consacrarea altarului de jertfă să fie un omagiu față de personalitatea pr. Rotaru, un semn de prețuire și de recunoștință din partea comunității pe care el a păstorit-o cu atâta dragoste și pentru binele căreia și-a oferit întreaga sa capacitate pentru propășirea ei spirituală și socială. "Știu un loc, aici la voi, unde am căutat să mă implic și în viața socială, ca să vă ajut să vă câștigați aici, acasă, pâinea cea de toate zilele", spunea el, cu ultimele puteri, în fața credincioșilor adunați la ultima sfântă Liturghie pe care a celebrat-o la Barticești.

Dorim ca amintirea părintelui Rotaru să reaprindă în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, iubirea față de sfânta Împărtășanie și cuvântul lui Dumnezeu, pe de o parte, și evlavia către sfânta Fecioară Maria, pe de altă parte. Cu aceste două aripi vom reuși și noi să ajungem acolo unde nădăjduim că el se află deja: în cer.

Pr. Ștefan Vacaru

* * *

Împreună în slujba lui Cristos!

Pr. Mihai Rotaru
Născut la Corhana: 13.02.1922
Decedat la Barticești: 26.08.1974
Paroh de Barticești: 1966-1974

* * *

"... Știu un loc, unde am primit cadou viața, unde am făcut primii pași, unde am învățat să mă rog și unde mi s-au deschis ochii pentru scrisul și cititul cărților...!

- Știu un loc, unde m-am pregătit pentru preoție și unde am fost sfințit preot...!

- Știu un loc, unde credeam că voi munci ani mulți în mijlocul poporului lui Dumnezeu, căruia i-am dedicat viața mea de slujire...!

- Știu un loc, ba mai multe, unde l-am urmat pe Cristos pe drumul suferinței și al crucii închisorilor.

- Știu un loc, aici la voi, unde am căutat să mă implic în viața socială pentru a vă ajuta să vă câștigați acasă pâinea cea de toate zilele.

- Știu un loc, aici aproape de voi, unde se va deschide un mormânt în care voi fi eu depus și la căpătâiul căruia va fi fixată o cruce, pe care se vor putea citi cuvintele lui Isus Cristos adresate ucenicilor săi: 'În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea' (Ioan 16,33b)".

(Din Testamentul pr. Mihai Rotaru)


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat