Surori din România în Mexic

În perioada 25 iulie - 7 august a avut loc întâlnirea Federaţiei Surorilor Sociale, ţinută anul acesta în oraşul Morelia din Mexic. Au participat peste 100 de surori din Canada, Cuba, Filipine, Mexic, România, Slovacia, SUA, Taiwan şi Ungaria.

Programul întâlnirii, având ca moto "Transformacion para la Paz" (Transformarea prin intermediul păcii) a cuprins: familiarizarea cu analiza socială, precum şi aplicarea acesteia în condiţii concrete, în cadrul unui proiect. În prima parte a programului au fost: conferinţe, prezentări de materiale audio-vizuale care ilustrau efectele fenomenului de globalizare asupra locuitorilor din ţări cu potenţial economic mai scăzut, precum şi încercări de a crea noi structuri, ca o modalitate de-i ajuta pe cei marginalizaţi. De asemenea, au fost activităţi de workshop pe teme ce vizau relaţia dintre salariaţi şi patronat, salariu şi capital, mass-media şi doctrina socială a Bisericii. Apoi s-au realizat interviuri cu persoane de diverse profesii.

Proiectul propriu-zis s-a desfăşurat în nouă sate din provincia Michoacan. Locuitorii din aceste sate sunt descendenţii indienilor Purepecha, dar limba străveche se vorbeşte doar în Uranden Morelos şi Uranden Morales, două sătucuri de pescari. S-au format nouă grupe de lucru, care se deplasau zilnic în satele unde au fost repartizate.

Prima întâlnire cu locuitorii satelor a avut loc în Parohia "San Pedro". Oamenii ne-au întâmpinat cu multă căldură şi, potrivit obiceiurilor locale, cu artificii, confetti şi flori. După sfânta Liturghie celebrată în aer liber, am plecat pe grupe cu "sătenii noştri". Încercam să facem cunoştinţă apelând la slabele noastre cunoştinţe de spaniolă, completând pe alocuri cu italiană şi în ultimă instanţă cu română. Am încercat mai timid şi cu engleza, dar în afară de conversaţia cu unii tineri care au mai fost în State, nu ne-a fost de nici un folos. Şi totuşi acel milagro de la amistad (miracolul prieteniei) s-a produs chiar şi la nivel de limbaj nonverbal. Oamenii au simţit că suntem aici nu pentru a le da lecţii, ci pentru a-i cunoaşte.

Cred că cea mai frumoasă activitate din cadrul proiectului a fost plantarea de arbori. Am intrat în curţile oamenilor, surorile care vorbeau spaniola le explicau sătenilor că acest arbore este un simbol al dreptăţii şi al păcii, pe care una dintre madres - aşa ne numeau ei - îl va planta în curtea lor.

Grupul din care am făcut şi eu parte a lucrat în satul Tzentzenguaro. După ce am terminat de plantat în curţile sătenilor, câteva surori ne-am dus să plantăm în curtea grădiniţei. Alături de noi mergeau pe lângă adulţi şi o grămadă de copii de vârstă preşcolară. Plantând arborii, mă gândeam că aceştia vor creşte o dată cu copiii. Nu ştiu dacă ei îşi vor mai aduce aminte de cele cu care i-au plantat, cu siguranţă, însă noi nu-i vom uita niciodată.

Ultima zi în sate a fost marcată de sărbătoarea Sfântului Juan Diego. În fiecare an este organizată de un alt sat. Anul acesta organizatori au fost sătenii "mei" din Tzentzenguaro. Totul a început cu o procesiune urmată de sfânta Liturghie, apoi procesiunea cu sfântul Sacrament, cu aducere de mulţumire pentru toate roadele pământului şi bunurile create de mâna omului. După aceasta a urmat un obicei popular, numit rejuego, care constă din purtarea în procesiune şi dansul cu tot ceea ce produc sătenii. În timpul dansului ei aruncă aceste bunuri în sus, iar cine le prinde devine bucurosul posesor al obiectului în cauză. Sensul acestui obicei este dorinţa de a se accentua faptul că toate bunurile vin ca dar de la Dumnezeu. A fost un spectacol inedit, vedeai cum zboară spre tine legume, fructe, pâinişoare, vase, dulciuri şi câte şi mai câte, spre marele deliciu al cârdurilor de copii. M-am pomenit şi eu cu o conopidă, apoi o pâiniţă şi în cele din urmă cu un coşuleţ împletit din stuf. Alimentele le-am dat unor copiii, dar coşuleţul l-am păstrat ca amintire. După atâta osteneală a urmat ospăţul oferit de organizatori. Sătenii stăteau înşiruiţi cu mâncarea pe care fiecare familie a pregătit-o, iar oaspeţii treceau să vadă şi erau serviţi cu ceea ce le surâdea din această bogată ofertă. Cred că nu e uşor să ospătezi locuitori din nouă sate, plus peste 100 de madres.

Despărţirea noastră de săteni a avut loc în cadrul unui minifestival folcloric, precedat de sfânta Liturghie. Au fost momente deosebit de emoţionante deoarece părintele paroh a invitat participanţii - săteni şi surori - să încerce să exprime ce a însemnat pentru fiecare acest program, această întâlnire. Apoi au urmat dansatorii de toate vârstele. Am putut admira frumoasele costume populare şi dansurile prezentate de localnici. Spre uimirea celor prezenţi au dansat şi surorile. Am uitat să spun, că la această sărbătoare ne-am îmbrăcat şi noi în costumele populare pe care le-am adus cu noi de acasă.

Ultimele zile ale şederii noastre în Mexic au avut ca program vizitarea unor oraşe istorice: Morelia, Patzcuaro, Tzintzutsan, Quiroga, Zacapu, Tacamboro şi Mexico City.

Deşi am avut destul de puţin timp pentru a vedea totul pe îndelete, totuşi am rămas marcate de această ţară cu o bogată cultură şi un popor atât de primitor. În doar trei zile am trecut în revistă atâtea secole de istorie: de la piramidele din Teotihuacan, până la imensa catedrală circulară din Mexico City, în care se îngrămădeau sute de pelerini pentru a participa la sfânta Liturghie. Interiorul catedralei era plin de imense aranjamente florale, iar deasupra altarului atârna o inscripţie care anunţa Congresul Euharistic de la Guadalajara. Cred că nu am văzut niciodată atâtea flori în biserici, câte mi-a fost dat să văd în mai toate bisericile pe care le-am văzut în această ţară.

Ne-am rugat împreună la sanctuarul Maicii Domnului de la Guadalupe, pentru unitatea Bisericii lui Cristos, pentru popoarele noastre, pentru ca relaţiile dintre popoarele lumii să fie de pace, dreptate şi frăţietate.

Sr. Teodora Dănescu

lecturi: 123.