Omilia PS Petru Gherghel din ziua de 22 august

Glorificarea Mariei. De Maria numquam satis

"Pe cei pe care Dumnezeu mai înainte i-a hotărât, i-a şi chemat;
pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat;
pe cei pe care i-a justificat, pe aceştia i-a şi preamărit" (Rom 8,30)

S-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată în soare;
ea avea luna sub picioarele ei;
iar pe cap o coroană de douăsprezece stele.
(Regina stă la dreapta ta împodobită cu haină aurită (Ps 44,106)).

Biserica a văzut în aceste cuvinte ale Apocalipsului pe cea pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru Fiul său, pe care l-a trimis în lume, iar sfinţii părinţi ai Bisericii au descoperit sub această imagine şi destinul Bisericii, mireasa lui Cristos, pregătită şi împodobită de către Duhul Sfânt.

Luna august ne-a oferit bucuria să ne apropiem de cea pe care sfânta Biserică o recunoaşte şi o proclamă mamă şi regină, curată şi preafrumoasă, vrednică să fie tronul pe care a coborât Mântuitorul lumii, şi prin care s-a apropiat de fiecare om.

Învrednicită de la început să fie tabernacolul viu, primul pe care l-a avut istoria, pentru trupul şi sângele Fiului lui Dumnezeu şi Fiul Omului, ea trebuia să îmbrăţişeze soarta celui căruia i-a oferit toată iubirea şi viaţa ei, să urce cu el în slavă.

Ne bucurăm să admirăm în Maria, făptura pe care Dumnezeu a ales-o să fie mamă pentru Fiul său, pe cea pe care Sfântul Duh a împodobit-o cu toate darurile cereşti şi pe care Fiul său a primit-o în slavă alături de tronul său ceresc.

Ne bucurăm să fi moştenit o asemenea icoană a desăvârşirii şi un asemenea model de mântuire, prima făptură dintre cei muritori care a beneficiat total de lucrarea Mântuitorului. "Pe cei pe care Dumnezeu de mai înainte i-a hotărât şi i-a chemat pe aceia i-a şi înălţat" (cf. Rom 8,30).

Maria este cea dintâi şi pe drept icoana acestei chemări, a acestei mântuiri şi a acestei înălţări.

Ea este cea pe care Isus Fiul ei o onorează cu această înălţare recunoscându-i astfel marele merit al ofertei pe care i-a făcut-o, căci ea, Maria, i-a oferit sânul ei unde să locuiască, braţele ei unde să crească şi, desigur, iubirea ei cu care l-a însoţit până la înviere şi înălţare.

Misterul ridicării preacuratei Fecioare cu trupul şi sufletul la cer, precum şi misterul încoronării ei cu fericire şi cu slavă, a fost recunoscut şi mărturisit încă din primele veacuri apostolice şi a ajuns încet-încet la toţi.

Ne-a fost dat în aceste zile de august să auzim atâtea lucruri minunate despre Maria, prezenţa ei în Biserică, precum şi despre misterul primirii ei în ceruri.

Pregătind marea sărbătoare de la 15 august în toate sanctuarele, bisericile şi capelele ridicate în cinstea ei, dar nu numai, au fost prezentate omilii, conferinţe, mărturii de iubire şi s-au celebrat acte de veneraţie şi cult preamărindu-l pe Dumnezeu prin Maria. Şi noi în centrul episcopiei, având drept patron şi ocrotitoare pe Maria înălţată la cer, am oferit spaţiu în chiar ziua de 15 august şi apoi pe toată perioada săptămânii până astăzi, 22 august, reflecţiilor şi cinstirii Maicii preacurate. Astăzi intenţionăm să facem o concluzie.

Catedrala noastră se bucură să aibă acum două imagini: imaginea clasică a înălţării la cer - pictată de către un palermitan - Giuseppe Carta din Sicilia, care ne-a invitat şi continuă să o facă şi astăzi să admirăm gloria în care a intrat Fecioara ridicată cu trupul şi sufletul la cer şi această imagine, nouă, care străjuieşte spaţiul noii catedrale, cu un specific modern reprezentând-o pe Maria, încoronată ca Regina cerului şi a pământului.

Misterul reprezentat de cele două tablouri care aparţin la două şcoli diferite şi la două forme de exprimare, pictură şi mozaic, este acelaşi, adormirea şi glorificarea Mariei, încoronarea ei în slavă, intrarea ei lângă tronul veşnic al măririi celui care ne-a mântuit, Isus stăpânul timpului, istoriei şi al veşniciei.

Ne bucurăm, aşadar, să trăim, ori de câte ori celebrăm misterul ridicării preacuratei Fecioare Maria, atmosfera de bucurie şi slavă de care a fost învrednicită mama noastră cerească.

Întreaga atmosferă în care ne introduce şi ne îmbucură, catedrala mică, şi mai ales catedrala nouă, este o atmosferă de slavă, de bucurie cerească, de înălţare, de încoronare.

Expresia însăşi a imaginii centrale din catedrala în care ne aflăm, bolta circulară în formă de coroană, însuşi candelabrul central, toate vor să ne vorbească despre destinul celor aleşi şi mântuiţi, despre slava la care ne invită însuşi Dumnezeu, Tatăl Fiul şi Duh Sfânt şi pentru care şi noi, oamenii, am fost creaţi şi predestinaţi.

Prima făptură, care a ajuns prin intervenţia specială a Fiului să se bucure şi cu trupul şi cu sufletul de această glorie este Maria, mama lui Isus.

După ea şi noi vom avea parte la timpul stabilit de Dumnezeu de aceeaşi soartă, de aceeaşi glorificare.

În Biserică toţi cei care se unesc prin Botez cu Cristos sunt destinaţi la aceeaşi glorie.

Toţi cei care ne unim aici, împreună cu Maria în jurul altarului, şi formăm această familie şi acest popor al lui Dumnezeu, vom sta şi noi cândva lângă tronul de slavă al Mielului.

Aşadar, când vorbim despre coroană, exprimată prin coroana regească, de fapt noi nu vrem să înţelegem aur, diademe, tronuri, ci trebuie să ştim că acestea sunt simboluri ale acelor realităţi veşnice, de slavă, de bucurie şi de fericire veşnică în gloria cerească, pe care le intuim cu toţii, asemenea Mariei.

Simbolurile catedralei ne susţin într-o astfel de credinţă, iar Maria este cea care ne invită neîncetat la acelaşi drum de credinţă, mântuire şi slavă.

Ne bucurăm să ştim că sfinţii părinţi ne-au vorbit despre acest mister al Mariei şi al vieţii fiecăruia dintre noi.

Ne bucurăm să rememorăm credinţa lor, cuvintele lor pentru a face să crească în noi entuziasmul vieţii şi al slujirii.

Iată câteva exemple şi exprimări:

Sfinţii părinţi şi marii învăţători, în omilii şi în discursuri adresate poporului... vorbeau despre ridicarea la cer a Maicii lui Dumnezeu ca despre o învăţătură deja vie în conştiinţa credincioşilor şi profesată deja de ei; îi explicau pe larg semnificaţia, îi precizau şi îi aprofundau conţinutul, îi arătau motivaţiile teologice. Ei scoteau în evidenţă îndeosebi că obiectul sărbătorii nu era numai faptul că rămăşiţele pământeşti ale fericitei Fecioare Maria au fost ferite de putrezire, ci şi triumful său asupra morţii şi glorificarea sa cerească, pentru ca mama să copie modelul, adică să-l imite pe Fiul său unic, Cristos Isus... Măreaţa Născătoare de Dumnezeu, unită în mod tainic cu Isus Cristos, deja din veşnicie, prin acelaşi decret de predestinare, neprihănită în zămislirea sa, fecioară nepătată în maternitatea sa divină, însoţitoare generoasă a Răscumpărătorului divin, victorios asupra păcatului şi asupra morţii, la sfârşit, a obţinut coroana măreţiilor sale, trecând prin putreziciunea mormântului. A învins moartea, asemenea Fiului său, şi a fost înălţată cu sufletul şi trupul în slava cerului, unde străluceşte ca regină la dreapta Fiului său, rege nemuritor al veacurilor" (Papa Pius al XII-lea, Munificentisimmus Deus).

Iaşi, 22 august 2004

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 123.