Meditaţie: Alergare

O legendă africană ne spune că Dumnezeu, după ce a creat lumea, a făcut un concurs, pentru a vedea cine poate să ajungă mai repede la el. Cel care avea să câştige concursul avea să fie nemuritor. La concurs s-au înscris numai două fiinţe: şarpele şi omul. Celelalte fiinţe, care asistau la concurs, au început să râdă de şarpe spunând: Nu ai nici o şansă, omul e mai iute şi el va câştiga. A început concursul. În câteva clipe omul s-a distanţat de şarpe, dar iată că în calea omului apare femeia. Omul s-a oprit din alergare. S-a uitat la ea. A văzut cât e de frumoasă. Nu se mai sătura să o privească. A început să discute cu ea şi s-o îndrăgească. A uitat şi de concurs şi de nemurire şi de Dumnezeu. Între timp şarpele s-a târât încet, încet şi a ajuns la Dumnezeu care, după cum a promis, i-a oferit nemurirea. Chiar dacă se supără femeile, legenda vrea să spună că moartea a intrat în lume din cauza femeii, lucru pe care îl subliniază şi Biblia.

Cea mai mare nenorocire pentru om este moartea. E un lucru sigur că fiecare om va muri. Omul nu se poate împăca cu gândul că trebuie să moară. Vrea s-o alunge din mintea sa cât mai departe. Ar vrea s-o alunge şi din realitate. Dar e cu neputinţă pentru om. Cel ce s-a născut trebuie să moară. Pe fruntea fiecărui om scrie vei muri. Timpul este scurt şi omul vrea să se bucure de această viaţă scurtă, mereu fiind în căutarea a ceva care să-l facă fericit.

Viaţa omului este o alergare. Alergăm în stânga şi în dreapta zi de zi. Alergăm după ceva pentru că nu suntem împliniţi aşa cum ne-am născut. Alergăm de bună voie sau situaţia vieţii ne obligă să alergăm în atâtea direcţii. Alergăm după o bucăţică de pâine care să ne sature trupul flămând. Alergăm după condiţii mai bune de trai. Alergăm în ţări străine pentru a câştiga mai bine. Alergăm după medic dacă ne-am îmbolnăvit. Alergăm după succes, după simpatia altora, după glorie, după putere. Şi toate acestea până într-o zi când totul se încheie pe acest pământ. Uneori ne pare rău că am alergat într-o direcţie greşită. Binele sperat nu l-am dobândit. Câte familii nu regretă plecatul în străinătate a unuia dintre soţi. S-a răcit iubirea dintre ei, s-a pierdut încrederea în partenerul de viaţă, s-au abandonat unul pe celălalt, despărţindu-se, au rămas copiii fără educaţie şi au pornit pe drumul prostituţiei. E greu de educat copiii când eşti în mijlocul lor, dar când eşti departe? Cu ce s-au ales din toată alergarea lor? Unii, de atâta singurătate printre străini s-au îmbolnăvit psihic.

Alergăm fiind atraşi de ceva. Alergăm pentru că şi alţii aleargă şi nu voim să rămânem în urmă faţă de ei, sau faţă de altceva. Să nu rămânem în urmă cu datoriile la întreţinere şi multe altele? Există şi alergări justificate. Dar câte nu-şi au rostul! Există alergări care cer atâta sacrificiu, dar şi alergări păcătoase. Alergarea spre Dumnezeu e abandonată uşor. E suficient să apară ceva atractiv, încântător, şi îndată uităm şi de Dumnezeu şi de mântuire.

Primul concurs a fost pierdut de om şi s-a ales cu moartea, cum spune legenda africană. Dumnezeu, iată îi mai dă o şansă omului, îl cheamă la un al doilea concurs. Înainte de a experimenta propria moarte îl cheamă să creadă că moartea a fost învinsă. Îl cheamă să alerge spre un mormânt gol, spre a auzi ceea ce spun îngerii: "De ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi? Nu e aici, a înviat!". Femeia nu mai este o piedică în calea omului căci şi ea anunţă că mormântul e gol. Ucenicii lui Isus au fost cei dintâi care au alergat, după ce au primit vestea. În mormântul gol răsună cuvintele lui Isus spuse înainte de a muri: "Eu sunt învierea şi viaţa, cine crede în mine chiar dacă moare va trăi". De acum toată omenirea trebuie să alerge într-acolo. Ierusalimul cu mormântul sfânt a devenit un loc de atracţie pentru lume. Avioane din toate colţurile lumii îşi iau zborul spre locurile sfinte, ducând pelerini. Foarte mulţi se întorc de acolo cu credinţă în suflet.

Într-o emisiune despre Ţara Sfântă, o cântăreaţă cunoscută de noi, Corina Chiriac, spunea că atunci când a vizitat locurile sfinte a dobândit credinţa şi totul s-a schimbat în viaţa ei. Cu siguranţă că multe persoane se întorc de acolo schimbate. Cei dintâi care au fost schimbaţi au fost apostolii. La început au avut îndoieli în spusele femeilor. Totuşi au voit să verifice. Au găsit mormântul gol, cu fâşiile de pânză pe jos. La toate acestea s-au adăugat arătările lui Isus timp de patruzeci de zile după înviere. Schimbarea lor a fost atât de mare încât în scurt timp au început să alerge în lumea întreagă pentru a vesti că moartea a fost învinsă.

Când medicii realizează un medicament nou, toată lumea e pusă la curent pentru ca să fie salvate vieţile oamenilor. Dacă cineva ar descoperi un medicament împotriva bolii cumplite numită Sida, toată lumea s-ar bucura, dar mai ales cei bolnavi, pentru că ar avea o şansă de viaţă. Dumnezeu a realizat un lucru extraordinar pentru om. Şi toată lumea trebuie să ştie acest lucru. Moartea a fost învinsă. Toată lumea trebuie să beneficieze de darul mântuirii. Mântuirea e posibilă. Ne interesează acest lucru? Semnul cel mai clar că pe cineva îl interesează mântuirea e momentul când părăseşte păcatul. A trăi permanent într-o stare de păcat e lucrul cel mai clar că nu te interesează mântuirea. Degeaba spui "Cristos a înviat!" în zilele de Paşti dacă păcatul îl comiţi mai des decât bei apă. Dacă schimbarea nu vine în viaţa ta şi al doilea concurs e pierdut.

Pr. Eugen Budău

lecturi: 123.