Omilia episcopului de Iaşi de la Liturghia crismei

Joia Sfântă - Liturghia crismei

"Cu dor am dorit să mănânc acest Paşte cu voi înainte de pătimirea mea!" (Lc 22,15)

Preasfinţite,
Sfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,

Când a venit ceasul pătimirilor şi al Cinei celei de taină, Isus, aşezându-se la masă cu ucenicii săi, îi pregăteşte sufleteşte pentru cele urmau să se întâmple chiar în acea seară, pentru hotărârea ce urma să o ia cu privire la ei şi la misiunea lor în împărăţia cea nouă, le spune lor, ca o destăinuire: "Cu dor am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi, căci nu-l voi mai mânca până nu se va împlini în împărăţia lui Dumnezeu" (Lc 22,15).

Chiar dacă el a ordonat să se pregătească masa de Paşti după obiceiul sărbătorii azimelor, gândul său era altul. Pentru el era clipa hotărâtă pentru alt ospăţ, pentru alt miel, ce urma să fie jertfit şi mâncat, pentru o altă trecere.

El însuşi se oferă, se dăruieşte ca jertfă şi, în acelaşi timp, ne oferă trupul şi sângele său, azima cea nouă şi vinul cel nou transformat în sacrament şi memorial a ceea ce urma să se întâmple în următoarele ore. "Luaţi şi mâncaţi din acesta toţi, acesta este trupul meu. Luaţi şi beţi, acest potir este noua alianţă în sângele meu vărsat pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea" (Lc 22,19-20). Astfel relatează evanghelistul Luca această hotărâre a lui Isus; la fel ca şi el ceilalţi evanghelişti - Matei şi Marcu -, împreună cu apostolul neamurilor Paul, care adaugă: "Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta moartea Domnului o vestiţi până când va veni" (1Cor 11,23).

Era clar, aşadar, ceea ce urma să se întâmple în sala de la etaj, unde a orânduit să aibă loc ultima Cină, pe care el cu atâta dor a aşteptat-o.

Evanghelistul Ioan face o precizare scoţând în evidenţă importanţa momentului când introduce gestul făcut de Isus, care spală picioarele apostolilor înainte de încredinţarea testamentului său de iubire (cf. In 13,1 s.u.).

Toate acestea s-au petrecut înaintea patimilor sale lăsând ucenicilor şi, desigur, tuturor celor ce vor urma, darul iubirii, memorialul jertfei sale prin care el însuşi se oferă ca exemplu şi victimă, lăsându-ne în acelaşi timp, ca amintire veşnică, mandatul cel nou: "Faceţi aşa cum v-am arătat eu, faceţi aceasta în amintirea mea".

Ziua dăruirii, ziua Euharistiei, act de supremă şi definitivă preamărire, ziua preoţiei şi a testamentului său de iubire.

Biserica din cele mai vechi timpuri a marcat această prin două celebrări - celebrarea Cinei Domnului, în după-amiaza zilei de joi şi celebrarea Misei crismei şi a uleiurilor în dimineaţa aceleiaşi zile sau la un moment premergător acestui eveniment sacru.

Cu mare bucurie ne aflăm împreună, episcop şi preoţi, pentru a marca actul instituirii noastre ca miniştri ai săi, aleşi şi unşi pentru a perpetua în istorie preoţia lui Cristos din care noi ne împărtăşim.

Pentru a pătrunde mai profund în sensul acestei zile de joi - Joia Sfântă - trebuie făcute nişte precizări.

Până în secolul al IV-lea în liturgia romană nu se găsea vreo precizare despre Cina de taină în ziua de joi; unica Liturghie euharistică din cele trei zile era aceea care se celebra în vigilia pascală.

Începând din secolul al VII-lea apare o specificare în această zi. S-a ajuns să fie celebrate trei sfinte Liturghii: una dimineaţa pentru reconcilierea penitenţilor, una spre miezul zilei pentru consacrarea uleiurilor şi una seara pentru a se comemora Cina Domnului, dar fără liturgia cuvântului.

Reforma Misalului şi a anului liturgic voită de Conciliul Vatican II a aşezat Liturghia "In Coena Domini" seara, cu care se deschide triduum-ul pascal, restabilind astfel unitatea celor trei zile: vineri, sâmbătă şi duminică. Acest lucru vrea să spună că în timp ce cele trei zile ne prezintă realitatea misterului pascal unic şi unitar în dimensiunea sa istorică, Joia Sfântă îl prezintă şi-l transmite în dimensiunea sa rituală de cină, de ospăţ ca şi memorial al morţii şi învierii Domnului. În acest context, celebrarea Cinei Domnului ne cheamă pe toţi în comunităţile noastre să retrăim cu mare credinţă şi iubire ceasul iubirii jertfelnice prin ritualul spălării picioarelor şi a memorialului Euharistiei, prin oferirea trupului şi sângelui Domnului, până când va veni.

Liturgia crismei are din voinţa Biserici şi a Sfântului Părinte un rol aparte, un rol special prin care se manifestă şi se mărturiseşte unitatea Preoţiei, a preoţiei episcopului şi a celorlalţi miniştri sacri, care au fost unşi şi consacraţi din voinţa preotului veşnic Cristos, prin Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul.

Este firesc, aşadar, ca în această zi în cursul dimineţii să simţim prezenţa lui Cristos care, ca mare şi unic preot, se oferă pe sine ca jertfă de ispăşire, ne oferă darul trupului şi sângelui său ca memorial al lucrării sale mântuitoare şi ne alege să continuăm opera sa până la sfârşitul lumii.

Episcopul şi orice preot, care beneficiază de această mare şi sfântă alegere, care se bucură să primească asemenea lui Isus ungerea şi consacrarea Duhului Sfânt simte şi retrăieşte astăzi într-un chip special cuvintele lui Isus: "Cu dor am dorit să mănânc acest Paşti cu voi. Faceţi şi voi aceasta întru amintirea mea".

Despre acest moment, normele liturgice precizează: "Această Liturghie, pe care episcopul o concelebrează cu preoţii săi şi în care se binecuvântează uleiurile sfinte, trebuie să fie o manifestare a comuniunii preoţilor cu episcopul lor. Se cuvine de aceea, ca toţi preoţii (pe cât posibil) să participe la această Liturghie şi să primească sfânta Împărtăşanie chiar sub ambele specii. Pentru a semnifica unitatea preoţilor din dieceză, iar preoţii care concelebrează cu episcopul să reprezinte diferitele părţi ale diecezei. La omilie episcopul îi va îndemna pe preoţii săi la fidelitate în misiunea lor şi îi va invita să-şi reînnoiască public făgăduinţele preoţeşti".

Iată marea bucurie pe care o trăiesc toţi episcopii şi toţi preoţii din întreaga lume.

Iată marea satisfacţie pe care o simţim şi noi cu toţii ascultând astăzi cuvântul lui Cristos. "Cu dor am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi. Voi sunteţi prietenii mei, preoţii mei, continuatorii mei. Faceţi aceasta în amintirea mea".

Vă invit să fiţi astăzi mai atenţi, nu numai la făgăduinţele pe care cu toţii le vom reînnoi, ci mai ales la cuvintele din Prefaţa acestei Liturghii, cuvinte evocatoare şi răscolitoare care ne arată ce a făcut el în iubirea sa veşnică cu noi, prietenii săi, pe care ne-a ales să ne bucurăm de unica sa preoţie, de a fi şi noi capabili să facem ceea ce a făcut el şi să ne oferim, la rândul nostru, şi pe noi când îl oferim pe el, să-i sfinţim pe oameni împărtăşindu-le darurile Duhului Sfânt. "Cu adevărat vrednic şi drept de cuviinţă şi mântuitor lucru este, să-ţi aducem mulţumiri pururi şi în tot locul, ţie, Doamne, Părinte Sfânt, atotputernic Dumnezeu.

Tu, ungându-l cu Duhul Sfânt pe Fiul tău unul-născut, l-ai orânduit mare preot al noului şi veşnicului legământ şi, printr-o hotărâre negrăită, ai voit ca preoţia lui unică să se perpetueze în Biserică... căci ai voit... ca pe unii dintre oameni prin impunerea mâinilor să-i faci părtaşi de sfânta lui slujire.

Ai voit astfel ca aceştia să reînnoiască în numele lui jertfa răscumpărării neamului omenesc, pregătind fiilor tăi ospăţul pascal; să întâmpine cu iubire poporul tău sfânt să-l hrănească cu pâinea cuvântului şi a sfintelor taine; dându-şi viaţa pentru tine şi pentru mântuirea fraţilor lor, ei să se străduiască să fie tot mai asemenea cu chipul lui Cristos şi să-ţi dea mărturie statornică de credinţă şi de iubire.

Pentru aceasta... te lăudăm zicând fără încetare... Sfânt, sfânt, sfânt...

Sfinţiile voastre,
Dragi persoane consacrate,
Iubiţi credincioşi,

În această zi ne vorbeşte Cristos, ne îmbrăţişează şi ne ascultă el, preotul cel mare al credinţei noastre. Dar tot în această zi Sfântul Părinte ne cheamă prin mesajul său transmis fiecăruia dintre noi să nu uităm ziua alegerii şi consacrării noastre, ziua unităţii noastre, ziua curajului şi a iubirii noastre.

În fiecare an, de când a ajuns să fie episcopul romei, urmaşul Sfântului Petru, acum 25 de ani, el se adresează tuturor preoţilor cu un cuvânt special, cu un mesaj şi o chemare sfântă, chiar în ziua preoţiei noastre.

"Mă gândesc şi la voi reuniţi în catedralele voastre în jurul episcopilor voştri, pentru a reînnoi promisiunea sacerdotală.

În amurgul serii vă văd intrând în Cenacol pentru a începe triduum-ul pascal.

La ultima Cină ne-am născut ca preoţi; iată de ce e frumos şi necesar să ne întâlnim în Cenacol, împărtăşind memoria plină de recunoştinţă a înaltei misiuni care ne uneşte.

Suntem născuţi din Euharistie şi trăim din ea. Euharistia nu continuă fără preoţie şi preoţia nu poate fi despărţită de ea.

Pentru a avea mereu Euharistia e nevoie de noi preoţi, de noi vocaţii de care miniştrii de astăzi sunt responsabili. Pentru aceasta, după dorinţa şi rugăciunea lui Isus, care continuă pentru aleşii săi, pentru apostoli - episcopii şi preoţii îndrăgostiţi de Euharistie, să promoveze neîncetat pastoraţia vocaţiilor printre tineri, mai ales printre ministranţi, vlăstare în jurul mesei sale, să-i ajute să crească în credinţă şi să se îndrăgostească de realităţile spirituale.

Preaiubiţi fraţi preoţi, misiunea voastră specială în Biserică cere să fiţi prieteni ai lui Cristos, contemplându-i cu asiduitate chipul şi frecventând cu docilitate şcoala preasfintei Fecioare Maria.

Vă încredinţez pe fiecare dintre voi şi slujirea voastră zilnică Mamei preoţilor.

Iubiţi fraţi preoţi, vă doresc vouă şi comunităţilor voastre un Paşti sfânt şi vă binecuvântez pe toţi" (28 martie 2004).

Primind acest mesaj şi acest salut, ne bucurăm să trăim împreună cu Sfântul Părinte chiar în acest ceas celebrarea preoţiei noastre şi vă exprim şi eu împreună cu episcopul nostru Aurel, cu aleasă preţuire, cu bucurie şi recunoştinţă că sunteţi aici, strânşi în jurul lui Isus ca în Cenacol, alături şi în comuniune cu mine nevrednicul său slujitor şi al vostru, vă îmbrăţişăm cu dragoste, vă încredinţăm şi noi Maicii Domnului şi vă îndemnăm să înaintaţi cu curaj în larg, după chemarea Sinodului nostru diecezan, ca să scrieţi noi pagini de istorie pe aceste meleaguri reprezentându-l şi arătându-l tuturor cu bucurie şi cinste pe el, marele preot, căruia să-i fie cinste şi mărire în vecii vecilor. Amin.

Iaşi, 8 aprilie 2004

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

lecturi: 123.