Veşti din Coasta de Fildeş

Cine s-ar fi gândit că 19 martie 2004 va deveni o sărbătoare atât de frumoasă? Sfântul Iosif a fost într-adevăr la înălţime. Totul a început când credincioşii din satul Kondoukro mi-au spus că anul acesta biserica lor (singura de altfel în acest sector) va împlini 10 ani de la inaugurare, iar că patronul bisericii este chiar sfântul Iosif. Le-am propus să facem o adevărată sărbătoare, să cinstim pe cel care s-a îngrijit de "Mântuirea" noastră, să celebrăm hramul bisericii.

A fost un pic cam greu să-i conving că vom reuşi. De ce? Pentru că aici, când se face o sărbătoare, se "sărbătoreşte", nu glumă. Trebuie puse la dispoziţie o mulţime de mijloace pentru ca totul să fie bine.

Au fost şi mulţi sceptici, dar, pentru că am insistat şi pentru că am fost zi de zi printre ei pentru a-i ajuta şi a-i încuraja, lucrurile au mers bine. Am trimis o invitaţie-apel în toate satele din sectorul nostru (peste 20). Fiecare comunitate a fost invitată la sărbătoare, mai ales că era pentru prima dată, şi fiecare trebuia să participe cu câte ceva.

Mulţimea de daruri pe care am primit-o ne-a încurajat şi mai mult. Comunitatea gazdă s-a angajat să prepare prânzul pentru 250 de persoane.

Ziua de 19 a venit şi, pe poteci mai mult sau mai puţin cunoscute, dis-de-dimineaţă puteai vedea grupuri ce se îndreptau spre Kondoukro. Îmbrăcaţi cu toţii în haine de sărbătoare, pe la ora 10.30 am început sfânta Liturghie. Chiar înainte de slujbă, responsabilul cu organizarea a venit să-mi spună că suntem undeva în jurul cifrei de 500 de persoane prezente: dublul celei aşteptate.

Trebuie să spun că acest sat se află într-o zonă ce este numită de "încredere", ceea ce înseamnă că nu se află nici sub control guvernamental, nici sub control rebel. Singurii care pot intra aici (o fâşie de vreo 40 km ce taie ţara în două de la est la vest) sunt civilii şi forţele armate de interpunere (franceze şi CDEAO). Aici nu există structuri administrative; şi totuşi am insistat ca primarul de Djébonoua (comuna de care aparţine satul Kondoukro), care este refugiat în sud, să vină la sărbătoare, mai ales că este vorba de satul său maternal. Şi a venit. Cine mai poate spune că sfântul Iosif este ascuns şi că nu se face văzut? Ne-a ajutat atât de mult, încât nu ne-a venit să credem.

Sfânta Liturghie a fost deosebită: stilul african, plin de dansuri şi tradiţii care dau culoare, ne-a făcut să nu ne dăm seama că a durat două ore şi jumătate.

Toate cele 500 de persoane au mâncat, poate nu pe săturate, dar nu asta era important. Faptul că sfântul Iosif a putut să ne adune în jurul mesei sfinte, să fim împreună într-o deplină bucurie, ne-a făcut să înţelegem că, în tăcere, el se îngrijeşte de noi cum s-a îngrijit de Fiul său adoptiv.

Aceasta este comuniunea: a trăi împreună cu Biserica Universală fiecare moment. Ştiu că Dieceza de Iaşi are o cinste deosebită faţă de sfântul Iosif. Să nu uităm că o părticică din această dieceză se află în Coasta de Fildeş.

Pr. Adrian Stoica

lecturi: 123.