Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Inaugurare la Bârnova sub egida Caritas

Doisprezece tineri orfani, proveniți din familii dezorganizate și cu handicap ușor vor avea un viitor mai bun. Tinerii fac cursuri gratuite de tâmplărie și vor lucra în domeniu. Proiectul "Atelier de formare în tâmplărie pentru tineri dezavantajați social "Sfântul Iosif Muncitorul" aparține Centrului Diecezan Caritas Iași și a fost deschis oficial vineri, 12 decembrie, la ora 16.00, în comuna Bârnova. Proiectul este realizat în colaborare cu Asociația "Auteuil International" din Franța.

La deschidere au participat ep. Petru Gherghel, pr. Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas, precum și alți preoți și călugări care activează în Iași, iar din partea colaboratorilor din Franța, Guillaume Garson.

Proiectul își propune pe lângă formarea profesională a tinerilor și oferirea posibilității de a trăi ca într-o adevărată familie, cu rezolvarea de către tineri a problemelor administrative. Această fază a proiectului este doar la nivelul obiectivelor viitoare, deoarece nu s-a reușit încă achiziționarea unei case în care tinerii să poată locui.

Beneficiarii acestui proiect sunt tineri între 16 și 22 de ani, proveniți din centre de plasament sau din familii cu situații financiare și sociale deosebit de grave. Cei recrutați din centrele de plasament sunt tineri cu și fără handicap ușor. Cei cu handicap vor fi supravegheați în mod continuu de o persoană specializată.

Recrutarea lor se face prin concursul Direcției de Protecție a Minorilor din Iași, în serii de câte 11 sau 12 pe an. Pentru anul 2003-2004 au fost recrutați 11 tineri, dintre care patru de la Centrul de Plasament "Il Chicco", 5 din parohiile din Iași, iar doi au fost recrutați de asistența socială. Ei au început cursurile teoretice și practice în cadrul atelierului, care se vor desfășura pe perioadă de un an de zile. După cursurile de formare, ei vor fi asistați în identificarea și ocuparea unui loc de muncă la firmele de profil din zona Iași.

Pentru perioada cuprinsă între momentul finalizării cursului și momentul încadrării în muncă, va exista posibilitatea angajării tinerilor în cadrul proiectului, dar nu mai mult de doi ani, în funcție de capacitățile de lucru disponibile.

Mihaela Condac,
Referent relații mass-media


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat