52 de ani de la moartea episcopului Anton Durcovici

Anul acesta se împlinesc 52 de ani de la moartea episcopului martir Anton Durcovici; dosarului său de beatificare se află pe masa de lucru a Comisiei Pontificale pentru Cauza Sfinţilor din Vatican. Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Austria, la Bad Deutsch-Altenburg. În 1894 se stabileşte la Iaşi, face studiile seminariale la Bucureşti şi Roma şi este sfinţit preot la 24 septembrie 1910. La 30 octombrie 1947 este numit episcop de Iaşi. După arestarea sa la 26 iunie 1949, în noaptea de 10/11 decembrie 1951 moare în închisoarea comunistă de la Sighetu Marmaţiei.

La împlinirea a 52 de ani de la moartea sa eroică, biografia episcopului Anton Durcovici rămâne mai actuală ca niciodată. Istoricii descoperă noi mărturii privind viaţa şi martiriul său, sunt publicate articole şi volume, şi sunt organizate simpozioane unde figura centrală este aceea a episcopului-martir...

Cazul Durcovici rămâne unul dintre cele mai dramatice din istoria Bisericii din România. Ca şi diaconul Ştefan, el a acceptat conştient voinţa lui Dumnezeu de a muri ca martir pentru credinţa sa. Perioada 1948-1949, în care s-a aflat la conducerea Diecezei de Iaşi, a fost una de confruntare deschisă cu regimul comunist, asupritorul Bisericii, iar episcopul Durcovici şi-a făcut pe deplin datoria. Din ură faţă de Biserică, asupritorii săi i-au întocmit dosar de urmărire informativă, l-au spionat prin toate mijloacele, iar în final l-au anihilat. În închisorile comuniste, scria recent istoricul catolic american Robert Royal, episcopul "a fost maltratat (...) într-o asemenea măsură, încât în momentul în care a fost azvârlit dezbrăcat într-o celulă devenise de nerecunoscut". Aflat în captivitate, el şi-a susţinut cu mult curaj nevinovăţia, declarând: "De la început şi până în ziua arestării mele, am căutat să îndeplinesc îndatoririle mele religioase de episcop catolic şi am înlăturat din faptele şi cuvintele mele orice politică, având drept scop de a călăuzi clerul şi credincioşii catolici pe drumul mântuirii sufletelor, îndemnându-i în credinţa lor religioasă".

Moartea sa la Sighet a fost atroce după ce torţionarii săi, la ordinul liderilor regimului comunist, i-au refuzat hrana şi apa de băut. Şi pentru ca asasinatul să fie perfect, Securitatea i-a îngropat trupul în cimitirul săracilor, într-un loc rămas până astăzi necunoscut. Mai mult, moartea episcopului a fost mult timp ţinută secretă. Efectul avea să fie însă contrariu, iar episcopul nu a fost niciodată dat uitării. În plină teroare comunistă, la 12 ianuarie 1954, respectiv 7 iulie 1955, preoţii T. Jovanelli şi P. Pleşca cereau eliberarea din închisoare a ep. Durcovici, neştiind că el murise. În ultimii ani ai regimului comunist, dosarul de canonizare a episcopului Durcovici era deja în curs, fiind date publicităţii şi primele informaţii privitoare la viaţa şi martiriul său. După 1990, episcopul P. Gherghel a revigorat aceste preocupări, demarând cercetările istorice privind viaţa şi activitatea episcopului martir.

Parafrazându-l pe istoricul antic Tertulian, putem spune că pe jertfa sângelui său de martir creşte astăzi Biserica noastră Catolică.

Dr. Dănuţ Doboş

* * *

La 30 octombrie 1947 a fost numit episcop. El a fost consacrat la 5 aprilie 1948 de nunţiul apostolic Gerald Patrik O'Hara şi înscăunat la 14 aprilie acelaşi an. Această numire a fost făcută de Sfântul Părinte papa Pius al XII-lea (1939-1958) în înţelegere cu Înaltul Guvern al ţării şi conform Concordatului încheiat între Sfântul Scaun şi Statul Român.

Mons. Anton Durcovici s-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de opt ani a venit la Iaşi, unde a frecventat timp de doi ani cursurile Şcolii Elementare a Parohiei Catolice. Apoi s-a transferat la o şcoală din Bucureşti, după care s-a înscris ca seminarist la Liceul "Sfântul Iosif" din capitală (1898-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-şi continua studiile teologice la "Propaganda Fide" (1906-1911). După ce a fost sfinţit preot la 24 septembrie 1910 în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", s-a reîntors în ţară la 29 iulie 1911. Aici a fost mai mulţi ani profesor, după care a activat la Tulcea, Târgovişte şi Giurgiu. După Primul Război Mondial pr. A. Durcovici a ocupat diferite funcţii în cadrul Arhidiecezei de Bucureşti: vicar general al Mitropoliei de Bucureşti, rector şi profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, precum şi canonic al aceleiaşi arhidieceze.

În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iaşi, episcopul Durcovici a întreprins o activitate istovitoare de vizitare a parohiilor din Moldova, însufleţind cu viaţa sa sfântă inimile enoriaşilor săi. Din cauza impasului în relaţiile diplomatice dintre Guvernul Român şi Sfântul Scaun, prin denunţarea Concordatului din 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popeşti-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate şi închis la Bucureşti, Jilava şi apoi la Sighetu Marmaţiei, unde moare în "celula morţii" la 10 decembrie 1951.

* * *

Spre miezul nopţii un trup scheletic, dezbrăcat, plin de răni şi sânge a fost aruncat într-o celulă unde se mai aflau 15 suflete chinuite. În faţa acestei scene pr. Friedrich s-a repezit cu o pătură şi l-a acoperit. Din cauza durerilor şi a gerului episcopul Durcovici n-a putut dormi şi în acea noapte a mai găsit tăria să încurajeze pe sărmanii deţinuţi, zicându-le: "Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român". A fost apoi luat şi dus într-o celulă singur unde a murit la 10 decembrie 1951.

lecturi: 123.