Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Putin in vizita la papaSalutul Sfântului Părinte adresat președintelui Republicii Moldova

Vineri, 28 noiembrie, Vladimir Voronin, președintele Republicii Moldova, a fost primit la Vatican de către Sfântul Părinte, care i-a adresat un cuvânt de salut și de încurajare în eforturile de pace și bunăstare ale Moldovei.

Domnule președinte,

1. Sunt fericit să vă pot adresa un salut cordial și să vă exprim sentimente de gratitudine pentru vizita pe care mi-ați făcut-o azi dimineață. Putem vorbi despre prima întâlnire între autoritatea supremă a Republicii Moldova și succesorul lui Petru, de când țara dumneavoastră s-a afirmat pe scena internațională ca națiune suverană și independentă. Fiți bine venit!

Adresându-mă dumneavoastră doresc să transmit și concetățenilor dumneavoastră un gând afectuos unit cu încurajarea pe care v-o fac de a persista cu încredere în edificarea unei națiuni demne de nobilele sale tradiții. Țara pe care dumneavoastră o reprezentați și-a dobândit de puțin timp libertatea și de aceea cere să fie susținută cu simpatie în eforturile sale pentru a depăși dificultățile inevitabile care apar mai ales la începuturi. Moldova, așezată la hotarul dintre lumea latină și lumea slavă, nu poate să nu facă din dialog un instrument operativ esențial al propriei acțiuni, în urma căreia să se ivească posibilități concrete de pace, de dreptate și de bunăstare.

2. Comunitatea catolică, deși mică la nivel numeric, este angajată în mod activ, sub conducerea păstorului său plin de zel, în acest proces, punându-se ca interlocutoare vie și generoasă în confruntările societății.

Îmi face plăcere să subliniez că Biserica în Moldova își poate împlini în mod liber propria misiune evanghelizatoare și caritativă și că statul îi recunoaște personalitatea juridică. Este de dorit ca, fără prejudicii pentru nimeni, dialogul între autoritatea statului și Biserica Catolică să poată continua într-o manieră fructuoasă în beneficiul întregii societăți moldave, în respectul normelor democrației și egalității tuturor confesiunilor religioase.

Domnule președinte, în timp ce reînnoiesc expresia prețuirii mele pentru plăcuta dumneavoastră vizită, vă cer să duceți compatrioților dumneavoastră asigurarea rugăciunii mele și a unei amintiri constante, pentru a putea înainta întotdeauna mai mult pe drumul prosperității și al păcii, întăriți în aceasta de binecuvântările cerului.


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat