Luizi-Călugăra: Înmormântarea pr. Iosif Budău

Joi, 13 noiembrie, la Luizi-Călugăra, a avut loc Liturghia de înmormântarea pr. Iosif Budău decedat luni, 10 noiembrie. Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Prezenţi lângă păstorul diecezei au fost pr. Ioan Ciuraru, provincialul Provinciei Franciscanilor, pr. Petru şi Paul Budău, fratele şi nepotul preotului răposat, pr. Anton Demeter şi pr. Anton Despinescu, colegii de preoţie. Marea biserica din Luizi-Călugăra cu mult timp înainte de începerea Liturghiei era plină de credincioşi care cântau şi se rugau pentru preotul răposat. Printre ei erau mulţi tineri şi copii care şi-au luat liber de la şcoală; unii erau îmbrăcaţi în costume naţionale.

Sicriul cu trupul neînsufleţit, aşezat în faţă în biserică, era înconjurat de tineri îmbrăcaţi în costume naţionale. Coroane şi flori erau lângă sicriu şi la altar.

Cei aproape 120 de preoţi au intrat în biserică în procesiunea care a pornit de la casa parohială.

La începutul Liturghiei a fost citit necrologul de către pr. Victor Dumitrescu, secretarul Provinciei Franciscanilor.

În predică, pr. Anton Despinescu a dezvoltat trei puncte: demnitatea de a fi om; demnitatea de a fi creştin; demnitatea de a fi preot. A început prin a aminti că numai cu câteva luni în urmă părintele Iosif Budău, împreună cu alţi trei preoţi, a sărbătorit jubileul de 50 de ani de preoţie. Astăzi el este o predică prin prezenţa trupului neînsufleţit, delegându-i într-un fel pe alţii să vorbească. A amintit de faptul că la Luizi-Călugăra alţi vrednici preoţi au murit şi aşteaptă învierea. Rugăciunea, curajul şi tăria în suferinţe au fost cele care l-au caracterizat pe preotul răposat.

La sfârşitul Liturghiei, Preasfinţitul, după ce a transmis gândul de rugăciune al arhiepiscopului de Bucureşti, al episcopului de Chişinău şi al episcopului auxiliar de Iaşi, a subliniat că şi-a început preoţia la Văleni unde, împreună cu alţi preoţi, era şi pr. Iosif Budău. Încă de atunci a văzut buna dispoziţie, disponibilitatea şi optimismul părintelui pe care le-a regăsit apoi ori de câte ori l-a întânit. Cortegiul a pornit spre cimitir. Sicriul era purtat de fraţi franciscani. Pe distanţă de aproape un kilometru credincioşii umpleau drumul spre cimitir: o imagine impresionantă! În faţă era crucea procesională, apoi coroanele, icoanele, preoţii, sicriul şi credincioşii. Toate arătau că se celebrează o victorie: biruinţa lui Cristos asupra morţii.

Mulţi din cei prezenţi la înmormântare au fost botezaţi, au făcut pregătirea catehetică sau au fost cununaţi de preotul răposat. La înmormântare au fost şi mulţi credincioşi păstoriţi de pr. Iosif Budău. De la Horgeşti au fost 50 de persoane în frunte cu parohul locului. Şapte preoţi originari din Horgeşti au făcut primiţia în timp ce preotul răposat era paroh de Horgeşti; în ziua înmormântării, cei mai mulţi dintre ei l-au însoţit pe ultimul drum.

Prin moartea pr. Iosif Budău numărul celor care odinioară au umplut temniţele închisorilor comuniste pentru Cristos devine tot mai mic. Unii şi-au amintit cum din închisoare pr. Iosif Budău a adus cântecul "Sunt copil, Isuse"; pus pe note el se cântă azi în toate bisericile.

Şi această înmormântare a fost o şansă şi o ocazie pentru cei prezenţi de a vedea şi a analiza cele trecătoare prin prisma veşniciei.

Mereu oamenii sunt interesaţi de ultimele cuvintele ale celor care au fost. Poate şi pentru faptul că ele sunt ca un fel de testament care le rezumă viaţa. Pr. Iosif Budău, bolnav fiind de mai mulţi ani, s-a stins încet-încet ca o lumânare... "Rugaţi-vă pentru mine" - acestea sunt ultimele cuvinte auzite de fraţii care l-au îngrijit. Este de altfel şi mesajul cântecului adus de Sfinţia sa din închisoare: "Sunt copil, Isuse, şi-aş dori să-ţi spun / Tu mereu m-ajută să devin mai bun". O rugăciune care rămâne de acum pentru noi, cei care suntem încă în viaţă.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Necrolog

Pr. Iosif Budău s-a născut în localitatea Tămăşeni (NT) în ziua de 24 aprilie 1926, copilăria petrecând-o în comunitatea din Butea. În 1938 intră în Seminarul Franciscan din Hălăuceşti (IS), iar în 1946 termină anul de noviciat la Săbăoani şi face profesiunea simplă. Profesiunea solemnă o va face în secret, opt ani mai târziu, în ziua de 7 martie 1953 şi tot în acelaşi an, în ziua de 29 iunie, este hirotonit preot la Alba-Iulia. Până în 1962 slujeşte ca vicar în parohiile Hălăuceşti, Huşi, Oţeleni, Galaţi şi Săbăoani. În anul 1962, după mai multe luni de hărţuieli şi interogatorii, pr. Iosif a fost ridicat de către organele Securităţii comuniste şi, pentru că nu a vrut să colaboreze, a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru "uneltire împotriva statului" şi încă 5 ani pentru "deţinerea de cărţi cu caracter obscurantist", referindu-se la cărţile religioase pe care le împărţise la credincioşi, la care se mai adăugau şi 4 ani de domiciliu obligatoriu. Detenţia şi-a petrecut-o în penitenciarul din Bacău şi, trecând apoi pe la Jilava, a ajuns la lagărele de muncă forţată din orezăriile de pe malul Dunării. Prin decretul de graţiere din 1964 i-a fost redată libertatea, iar pr. Iosif a activat ca vicar parohial la Văleni şi Horgeşti până în 1985, fiind apoi numit paroh în această din urmă parohie pe care a păstorit-o până în 1990.
Din 1990 şi până în prezent a fost de comunitate în conventul din Luizi-Călugăra, unde a murit în ziua de 10 noiembrie 2003, în vârstă de 77 de ani şi a fost înmormântat în cimitirul parohial.

lecturi: 123.