Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Luizi-Călugăra: Înmormântarea pr. Iosif Budău

Joi, 13 noiembrie, la Luizi-Călugăra, a avut loc Liturghia de înmormântarea pr. Iosif Budău decedat luni, 10 noiembrie. Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Prezenți lângă păstorul diecezei au fost pr. Ioan Ciuraru, provincialul Provinciei Franciscanilor, pr. Petru și Paul Budău, fratele și nepotul preotului răposat, pr. Anton Demeter și pr. Anton Despinescu, colegii de preoție. Marea biserica din Luizi-Călugăra cu mult timp înainte de începerea Liturghiei era plină de credincioși care cântau și se rugau pentru preotul răposat. Printre ei erau mulți tineri și copii care și-au luat liber de la școală; unii erau îmbrăcați în costume naționale.

Sicriul cu trupul neînsuflețit, așezat în față în biserică, era înconjurat de tineri îmbrăcați în costume naționale. Coroane și flori erau lângă sicriu și la altar.

Cei aproape 120 de preoți au intrat în biserică în procesiunea care a pornit de la casa parohială.

La începutul Liturghiei a fost citit necrologul de către pr. Victor Dumitrescu, secretarul Provinciei Franciscanilor.

În predică, pr. Anton Despinescu a dezvoltat trei puncte: demnitatea de a fi om; demnitatea de a fi creștin; demnitatea de a fi preot. A început prin a aminti că numai cu câteva luni în urmă părintele Iosif Budău, împreună cu alți trei preoți, a sărbătorit jubileul de 50 de ani de preoție. Astăzi el este o predică prin prezența trupului neînsuflețit, delegându-i într-un fel pe alții să vorbească. A amintit de faptul că la Luizi-Călugăra alți vrednici preoți au murit și așteaptă învierea. Rugăciunea, curajul și tăria în suferințe au fost cele care l-au caracterizat pe preotul răposat.

La sfârșitul Liturghiei, Preasfințitul, după ce a transmis gândul de rugăciune al arhiepiscopului de București, al episcopului de Chișinău și al episcopului auxiliar de Iași, a subliniat că și-a început preoția la Văleni unde, împreună cu alți preoți, era și pr. Iosif Budău. Încă de atunci a văzut buna dispoziție, disponibilitatea și optimismul părintelui pe care le-a regăsit apoi ori de câte ori l-a întânit. Cortegiul a pornit spre cimitir. Sicriul era purtat de frați franciscani. Pe distanță de aproape un kilometru credincioșii umpleau drumul spre cimitir: o imagine impresionantă! În față era crucea procesională, apoi coroanele, icoanele, preoții, sicriul și credincioșii. Toate arătau că se celebrează o victorie: biruința lui Cristos asupra morții.

Mulți din cei prezenți la înmormântare au fost botezați, au făcut pregătirea catehetică sau au fost cununați de preotul răposat. La înmormântare au fost și mulți credincioși păstoriți de pr. Iosif Budău. De la Horgești au fost 50 de persoane în frunte cu parohul locului. Șapte preoți originari din Horgești au făcut primiția în timp ce preotul răposat era paroh de Horgești; în ziua înmormântării, cei mai mulți dintre ei l-au însoțit pe ultimul drum.

Prin moartea pr. Iosif Budău numărul celor care odinioară au umplut temnițele închisorilor comuniste pentru Cristos devine tot mai mic. Unii și-au amintit cum din închisoare pr. Iosif Budău a adus cântecul "Sunt copil, Isuse"; pus pe note el se cântă azi în toate bisericile.

Și această înmormântare a fost o șansă și o ocazie pentru cei prezenți de a vedea și a analiza cele trecătoare prin prisma veșniciei.

Mereu oamenii sunt interesați de ultimele cuvintele ale celor care au fost. Poate și pentru faptul că ele sunt ca un fel de testament care le rezumă viața. Pr. Iosif Budău, bolnav fiind de mai mulți ani, s-a stins încet-încet ca o lumânare... "Rugați-vă pentru mine" - acestea sunt ultimele cuvinte auzite de frații care l-au îngrijit. Este de altfel și mesajul cântecului adus de Sfinția sa din închisoare: "Sunt copil, Isuse, și-aș dori să-ți spun / Tu mereu m-ajută să devin mai bun". O rugăciune care rămâne de acum pentru noi, cei care suntem încă în viață.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Necrolog

Pr. Iosif BudăuPr. Iosif Budău s-a născut în localitatea Tămășeni (NT) în ziua de 24 aprilie 1926, copilăria petrecând-o în comunitatea din Butea. În 1938 intră în Seminarul Franciscan din Hălăucești (IS), iar în 1946 termină anul de noviciat la Săbăoani și face profesiunea simplă. Profesiunea solemnă o va face în secret, opt ani mai târziu, în ziua de 7 martie 1953 și tot în același an, în ziua de 29 iunie, este hirotonit preot la Alba-Iulia. Până în 1962 slujește ca vicar în parohiile Hălăucești, Huși, Oțeleni, Galați și Săbăoani. În anul 1962, după mai multe luni de hărțuieli și interogatorii, pr. Iosif a fost ridicat de către organele Securității comuniste și, pentru că nu a vrut să colaboreze, a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru "uneltire împotriva statului" și încă 5 ani pentru "deținerea de cărți cu caracter obscurantist", referindu-se la cărțile religioase pe care le împărțise la credincioși, la care se mai adăugau și 4 ani de domiciliu obligatoriu. Detenția și-a petrecut-o în penitenciarul din Bacău și, trecând apoi pe la Jilava, a ajuns la lagărele de muncă forțată din orezăriile de pe malul Dunării. Prin decretul de grațiere din 1964 i-a fost redată libertatea, iar pr. Iosif a activat ca vicar parohial la Văleni și Horgești până în 1985, fiind apoi numit paroh în această din urmă parohie pe care a păstorit-o până în 1990.
Din 1990 și până în prezent a fost de comunitate în conventul din Luizi-Călugăra, unde a murit în ziua de 10 noiembrie 2003, în vârstă de 77 de ani și a fost înmormântat în cimitirul parohial.


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat