Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vizită pastorală în Parohia Vizantea

Sâmbătă, 8 noiembrie, în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Vizantea Mănăstirească a început vizita pastorală a PS Petru Gherghel.

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la întemeierea parohiei a fost consacrată biserica în cadrul Liturghiei de la ora 11.00.

La ora 16.00, în biserică a avut loc un simpozion cu participarea foștilor parohi, cu privire la evoluția comunității din Vizantea. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, mulți credincioși. Au prezentat gânduri și mesaje: Mons. Petru Mareș, Mons. Anton Despinescu, pr. Eugen Budău, pr. Isidor Iacovici, pr. Alois Farțade (a prezentat un album de fotografii) și actualul paroh, pr. Claudiu Bereș. De asemenea, a vorbit și PS Petru Gherghel. A urmat o adorație euharistică de mulțumire.

A doua zi, duminică, 9 noiembrie, păstorul diecezei a celebrat Liturghia de la ora 9.00, pentru tineri și copii, apoi Liturghia principală de la ora 11.00. La ora 12.00 s-a întâlnit cu cei 12 membri ai consiliului sinodal parohial. După-amiază la ora 16.00 a avut loc întâlnirea cu părintele paroh, în care s-a făcut analiza pastorală și administrativă a parohiei. Începând cu ora 17.00 s-a recitat în biserică Rozariul, după care a urmat Liturghia de seară. Vizita pastorală s-a încheiat cu binecuvântarea euharistică.

Comunitatea a adus prinos de mulțumire lui Dumnezeu și tuturor păstorilor care au jertfit timp din viața lor pentru binele sufletesc și trupesc pentru ca Parohia din Vizantea să prospere și să rămână alături de Dumnezeu în cei 25 de ani. În mod deosebit a fost amintit părintele Ieronim Budulai (actualmente paroh la Ciugheș), care a construit biserica. Toți cei prezenți s-au rugat împreună cu Solomon: "Doamne, Dumnezeule, ochii tăi să fie îndreptați zi și noapte asupra acestei case. Ascultă și împlinește rugăciunile care se vor înălța spre tine din acest lăcaș de cult" (cf. 1Rg 8).

Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Vizantea a fost fondată în 1978 și are spre administrare un număr de 6 filiale. Actualmente numără 345 de familii cu 1.143 de credincioși. Din 2002 grija pastorală și administrativă a parohiei a fost încredințată părintelui Claudiu Bereș.


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat