Misiunea Bisericii misionare

Sâmbătă, 18 octombrie, la ora 17.00, în ajunul Zilei Mondiale a Misiunilor, a avut loc în aula magna a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi o conferinţă susţinută de părintele Thomas J. Ascheman, secretar general al Congregaţiei "Misionarii Cuvântului Divin", cu tema: "Biserica misionară sau misiunea Bisericii?". La conferinţă au fost prezenţi profesori ai institutului împreună cu seminariştii.

Relatorul, de origine americană, a voit să împărtăşească studenţilor anumite aspecte din vasta sa activitate misionară. Specialist în istoria religiilor, sfinţia sa a vorbit despre realitatea generală actuală a Bisericii, accentuând în special viziunea Bisericii din Asia.

Conferinţa a cuprins două părţi principale. În prima parte s-a prezentat situaţia mondială din punct de vedere geografic, demografic şi economic cu ajutorul unor statistici ce au întregit viziunea de ansamblu pentru ca mai apoi să fie prezentate aspecte ce privesc cultura şi religia din întreaga lume. Demografic, Asia se află pe primul loc. În rest celelalte prerogative, economice, culturale, politice şi religioase nu fac altceva decât să propulseze în capul listei întreg continentul american. Aici, creştinismul a reuşit să se impună cu succes nu numai în forma sa incipientă, ci şi prin religiile neoprotestante.

Diferenţa de mentalitate dintre Occident şi Orient face ca valorile să aibă o altă conotaţie. Dacă pentru un european sunt importante libertatea şi responsabilitatea individuală, pentru un asiatic principiile determinante sunt complementaritatea şi simţul colectiv orientat ierarhic. Aceasta nu împiedică faptul religios prezent pe acest teritoriu.

În cea de-a doua parte a conferinţei au fost prezentate cinci puncte pe care relatorul, trăind în Asia, a învăţat să le considere şi să le aplice în munca sa misionară. Înainte de toate este important contextul pentru că în baza acestuia poate fi iniţiat un discurs misionar. Într-o realitate multireligioasă, cum este cea din Asia, este important felul în care se vorbeşte despre Cristos şi revelaţie. Este necesară o adaptare la context care să aducă la un numitor comun limbajele şi expresiile.

Sincretismul religios care poate apărea într-un astfel ambient nu constituie o problemă, ci poate chiar să fie un element de legătură şi o cale de comunicare prin care sunt valorificate şi transformate valori care pot deveni creştine. Se deschide astfel calea unui dialog al cărui limbaj sigur şi eficient este iubirea. Cu siguranţă, toţi înţeleg acest limbaj. Acest dialog se vrea a fi unul interreligios, unul cultural, unul care se îndreaptă spre cei marginalizaţi şi spre cei care încă mai caută adevărul. Este interesant cum papa însuşi, în discursurile sale, atunci când vorbeşte despre dialog, are aceeaşi viziune cu cea a episcopilor asiatici. Acest dialog nu devine eficient decât într-o comunicare interpersonală. Contactul direct ajută înlăturarea prejudecăţilor şi cele două părţi devin coresponsabile. Episodul biblic, care relatează întâlnirea lui Isus cu samariteana la fântâna lui Iacob, este semnificativ în acest sens.

Slujirea caritativă nu face distincţie între religie, culoarea pielii sau statutul social al nimănui, ci pune în practică moralitatea ce alcătuieşte persoana din punct de vedere uman şi, abia pe urmă, îl individualizează din punct de vedere religios. A da o mărturie de credinţă şi speranţă în Isus Cristos nu este doar responsabilitatea celor care sunt autorizaţi să o facă printr-un mandat special din partea Bisericii într-o formă specializată şi prin intermediul unor instituţii, ci este obligaţia fiecărui botezat. Munca laicului, în acest sens, este extrem de valoroasă deoarece reuşeşte să perpetueze continuu mesajul evanghelic într-o formă mai apropriată. Chiar dacă aceste lucruri se verifică în Biserica asiatică, rămâne de văzut cum pot fi aplicate în realităţile locale şi tocmai aici stă forţa misionară a Bisericii. Oare, aceasta este astăzi misiunea Bisericii misionare?!

Cristinel Farcaş

lecturi: 123.