Meditaţie: După Oradea...

După Oradea... curajul de a semăna "soarele" mai ales în "furtună"! Isus în toată viaţa sa a dorit să fie prezent acolo unde moartea muşca cu aviditate din viaţă, acolo unde disperarea dădea existenţei o singură culoare, cea neagră, acolo unde nu mai ajungeau de mult timp o mângâiere, un surâs sau o vorbă bună. Iată întâlnirile sale scandalizatoare cu păcătoşii publici, cu posedaţii de diavol, cu bolnavii.

Dintre aceste întâlniri una mă fascinează în mod particular: cea cu Zaheu (Lc 19,1-10). Acesta tocmai iubit nu era de către evrei, deoarece ştia foarte bine să stoarcă taxele pentru romani şi la fel de bine să îşi umple şi propriile buzunare, astfel încât avea o grămadă de bani şi de... duşmani! Din acea zi însă în care în Ierihon, din sicomor, întâlneşte privirea lui Isus, totul se schimbă, deoarece Isus îi restituie demnitatea, îl face să guste din nou bucuria de a trăi. După atâţia ani aude o voce care nu îl ofensează: "Astăzi trebuie să rămân în casa ta". Iubirea şi iertarea lui Isus descătuşează în el dorinţa de convertire: "Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor..." Zaheu simte că are un loc în inima lui Dumnezeu, că este chemat să dea un sens vieţii sale: "Astăzi s-a făcut mântuire acestei case..."

Această pagină de evanghelie mi se pare potrivită pentru a reflecta asupra a ceea ce a fost Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din România, în acest an trăită la Oradea cu intenţia de a vedea dacă "tinerii sunt soarele sau furtuna zilei de mâine". Pentru mulţi tineri prezenţa la această întâlnire a fost expresia unei dorinţe puternice de a-l "vedea" pe Cristos privind în ochi pe ceilalţi semeni porniţi pe acelaşi drum al vieţii. Entuziasmul, bucuria, reculegerea şi prietenia au făcut să strălucească perlele din sufletele tinerilor: setea de Dumnezeu, dorinţa de adevăr şi dreptate, curajul de a vedea viaţa ca pe un dar ce trebuie împărtăşit. Putem spune: tinerii noştri sunt normali! Sunt tineri care nu se tem să fie soarele (sfinţii, ar spune papa) zilei de mâine şi tineri care nu realizează că furtuna în care trăiesc îi va transforma şi pe ei în uragane distrugătoare. Este emblematic un episod dintr-una din zilele de la Oradea. Înainte de meditaţie, mulţi tineri părăseau stadionul preferând să caute alte ţinte ale interesului lor. Mons. Bercea a luat microfonul şi a zis: "Dragi tineri, nu pierdeţi această ocazie minunată de a vă întâlni cu Cristos. Nu riscaţi să fiţi furtuna zilei de mâine!" Iar unul din preoţii responsabili cu organizarea se minuna: "Nu ştiu cum se face că la prânz şi cină sunteţi 2.200, iar aici la meditaţie vă văd doar 1.800!" Da, tinerii noştri sunt normali: sunt soare, sunt şi furtună! Însă această "normalitate" nu trebuie să ne liniştească!

Ca Biserică nu suntem chemaţi doar să facem o prognoză, ca domnişoarele de la Meteo care anunţă canicula şi furtuna cu acelaşi zâmbet forţat! Cred că trebuie să încetăm să spunem că tinerii sunt o problemă..., problema sunt cei care spun acest lucru! Tinerii de azi nu sunt mai dificili decât cei de ieri, nu au mai puţine idealuri, ci poate au dificultăţi mai complexe şi susţineri mai minore. Tocmai de aceea Biserica trebuie să îi aibă la inimă pe tineri, să păşească împreună cu ei, să îi susţină (papa o spune neîncetat). Trebuie să facă acest lucru mai ales păstorii! Păstorul trebuie să fie în mijlocul turmei sale fie soare, fie nori: o prezenţă semnificativă, fără prejudecăţi, fără interese (decât cele ale lui Cristos!), fără măşti şi mai ales fără teamă! Ce este mai ridicol decât un păstor căruia îi este frică de oiţele sale! Tinerii doresc să întâlnească în preot o persoană (şi nu o funcţie), o viaţă de om (nu doar fragmente de timp) care să îi ajute să trăiască cu bucurie şi să privească viitorul cu speranţă. Nu putem doar să "contemplăm" lumea tinerilor! În faţa celor care sunt soare, lumina şi căldura lor ne-ar putea împiedica sau măcar înroşi (procesele de conştiinţă ar fi inevitabile!) iar, în faţa celor care devin furtună, "umbrela" motivaţiilor şi a temerilor noastre nu ne va apăra de judecata aspră a lui Dumnezeu ("...tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut").

Tinerii nu sunt o problemă, ci o comoară! O comoară însă care are nevoie de două operaţii. Prima: noi, păstorii, trebuie să săpăm ca să ajungem să o descoperim. A doua: să îi ajutăm pe tineri să nu se oprească doar la suprafaţa vieţii lor, ci să coboare în adâncul fiinţei şi să găsească această comoară. În intimitatea fiecărui tânăr există un izvor de bogăţie, de vitalitate, de valori ce aşteaptă doar să fie eliberat şi să ţâşnească spre exterior, pentru ca să împartă cu ceilalţi bucuria şi sensul vieţii care are un singur nume: Cristos, convinşi fiind împreună cu Petru că "Isus Cristos şi nimeni altul poate să ne mântuiască: nu există un alt om pe lume căruia Dumnezeu i-a dat puterea să ne mântuiască" (Fap 4,12).

După Oradea, asemenea lui Cristos care răsplăteşte dorinţa lui Zaheu de a-l vedea, este momentul să învăţăm să semănăm soarele mai ales în furtună!

Pr. Felix Roca

lecturi: 123.