Omiliile cardinalul Giovanni Battista Re

În solemnitatea Adormirii Maicii Domnului prezent la Cacica şi la Iaşi a fost cardinalul Giovanni Battista Re, prefect al Congregaţiei pentru Episcopi. Eminenţa sa a vorbit credincioşilor în cele două localităţi în cadrul sfintelor Liturghii. Redăm mai jos omiliile ţinute de cardinal.

* * *

Omilie la sanctuarul de la Cacica
15 august 2003

Introducere la Liturghie

Cu bucurie mare am venit să mă rog împreună cu voi în acest sanctuar minunat al sfintei Fecioare Maria, atât de drag inimii voastre.

Prezenţa mea vrea să fie şi un semn al apropierii spirituale a Sfântului Părinte, care mi-a dat mandatul să vă aduc salutul său şi binecuvântarea sa. În numele său îi salut pe toţi şi pe fiecare dintre voi.

Adresez un gând special plin de iubire episcopului vostru, Mons. Petru Gherghel, de care sunt legat ca prieten.

Îi salut pe preoţi, pe călugări, pe călugăriţe.

Adresez un salut familiilor voastre, exprimând o apropiere specială faţă de persoanele bolnave şi în vârstă.

* * *

Omilia

Preaiubiţi fraţi şi surori,

1. Solemnitatea Primirii în cer a Sfintei Fecioare ne invită să ne ridicăm privirea spre Maria, primită cu trupul şi sufletul în cer, anticipând astfel destinul rezervat celor care cred în Cristos.

Această sărbătoare mariană este una dintre cele mai vechi şi, îndeosebi în Orient, una dintre cele mai iubite şi solemne. Ea ne invită să contemplă misterul Fecioarei, al cărei trup, la sfârşitul drumului vieţii pământeşti, nu s-a transformat în cenuşă, aşa cum se întâmplă pentru fiecare creatură omenească o dată cu moartea, ci a fost glorificat imediat: dogmă de credinţă şi mister mângâietor.

Privim astăzi la cea ridicată la cer înainte de toate pentru a admira măreţia acestui mister, care reprezintă pentru toţi credincioşii un semn de speranţă sigură. Dacă Dumnezeu, prin privilegiul neprihănitei zămisliri, a ferit sufletul Mariei de orice umbră a răului, solemnitatea Ridicării ei la Cer evidenţiază modul în care Dumnezeu a voit să scutească de putreziciunea mormântului trupul său, un trup asemănător cu cel al oricărei fiinţe umane, luat din pământ şi destinat să se întoarcă în pământ, din cauza păcatului strămoşesc (cf. Gen 3,19).

Dacă ne întrebăm cu privire la motivul pentru care Domnul a voit să o copleşească pe Maria cu daruri şi privilegii, găsim răspunsul în maternitatea sa divină. Ea a fost neprihănită pentru că a fost destinată să fie mama lui Cristos, Dumnezeu făcut om. A fost primită cu trupul şi sufletul în cer pentru că ar fi fost foarte nepotrivit să lase putrezirii mormântului acel trup, în care s-a făcut om Fiul lui Dumnezeu. Maria este singura femeie în care Dumnezeu a putut să arate puterea răscumpărării sale; este singura creatură în care planul originar al lui Dumnezeu s-a împlinit în mod desăvârşit.

2. Însă ne înălţăm privirea spre cea ridicată la cer mai ales pentru a primi mesajul care coboară la noi din acest mister. Sărbătoarea de astăzi, prezentând-o pe Maria glorificată nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul, ne invită să cinstim trupul nostru, această haină de carne destinată pentru viaţa veşnică.

În acest sens, sfântul Bernard, la începutul uneia din cuvântările sale dedicate Ridicării la Cer a Sfintei Fecioare Maria, afirmă că ridicarea la cer a mamei Cuvântului întrupat nu vorbeşte numai despre sfânta Fecioară, ci se referă şi la fiinţa umană, la demnitatea sa, la destinul trupului său, într-un fel de antropologie creştină care preamăreşte persoana umană în dimensiunile sale cele mai nobile.

În lumina misterului celei ridicate la cer, bărbatul şi femeia îşi dau seama şi mai mult că trupul nu este o închisoare pentru suflet, ci mai degrabă nelipsitul însoţitor de călătorie în drumul spre veşnicie.

Timpul nostru este înclinat să se îngrijească şi să preamărească aspectele fizice ale persoanei, adică să preamărească trupul. Desigur că şi trupul este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, creat pentru bucurie. Însă bărbatul şi femeie nu epuizează existenţa lor în trup. Nu se poate reduce toată viaţa şi idealurile sale la funcţionarea ritmurilor biologice şi la satisfacerea simţurilor.

Fraţilor şi surorilor, să primim avertismentul care ne vine de la această solemnitate pentru a alunga ruşinea cedărilor şi a abdicărilor în lupta dintre trup şi spirit. Maria ne încurajează să înălţăm viaţa, să purificăm convieţuirea umană, să veghem permanent asupra noastră, să perseverăm în săvârşirea binelui, să fim fideli faţă de angajamentele luate la Botez.

În actuala oră a istoriei, marcată de atâtea profanări, sfânta Fecioară Maria glorificată şi cu trupul ne este dată ca exemplu la care să privim. Ea ne ajută cu puterea sa să reacţionăm împotriva răspândirii răului; ne invită, cu încurajarea sa maternă, să ne schimbăm stilul de viaţă şi să facem binele.

3. Ridicarea sfintei Fecioare Maria la cer ne poartă apoi să reflectăm asupra vieţii de dincolo şi ne face să întrevedem patria care ne este rezervată, amintindu-ne destinul nostru suprem şi veşnic.

Mentalitatea de astăzi ne înclină, din păcate destul de des, să ne ocupă numai de lucrurile de pe pământ. Totuşi pierderea unui orizont transcendent nu este numai o înfrângere religioasă, ci şi o înfrângere umană.

Lipsa unui obiectiv final spre care tinde în mod natural existenţa umană marchează în mod negativ însăşi conţinuturile şi criteriile vieţii pământeşti. Numai dacă rămâne deschisă spre o perspectivă veşnică, existenţa noastră în lumea aceasta îşi păstrează în întregime adevărul şi emană energiile nobile cu care Dumnezeu a înzestrat-o. Cât de diferit este a ne simţi responsabili de o istorie care se va termina în nimic, de o istorie care se va încheia cu judecata lui Dumnezeu!

Cât de diferită în mod radical este atitudinea bărbatului şi a femeii conştienţi că trebuie să dea cont lui Dumnezeu, de atitudinea celui care, dimpotrivă, este convins că nu trebuie să dea cont nimănui!

Maria a realizat în mod fidel planul pe care Dumnezeu îl avea cu ea. Şi-a încredinţat condiţia sa şi activitatea sa ochiului pătrunzător şi iubitor al celui care este stăpân al timpului şi al istoriei. Femeie cu o mare credinţă şi umilinţă, sfânta Fecioară Maria a fost înălţată de Cel Preaînalt mai presus de toate făpturile.

4. Iubiţi fraţi şi surori, să lăsăm ca misterul celei ridicate la cer să proiecteze lumina sa strălucitoare asupra realităţii noastre şi asupra valorilor primare ale existenţei umane.

Maria, ridicată la cer, este mai aproape de Dumnezeu; însă în acelaşi timp este mai aproape de noi, pentru că din cer ea mijloceşte în favoarea noastră şi ne însoţeşte cu grija sa de mamă în drumul nostru zilnic. Pentru aceasta o invocăm ca mijlocitoare, avocată, ajutor al creştinilor, mângâietoare a mâhniţilor.

Constituţia dogmatică Lumen gentium ne spune că "acum, când este înălţată în ceruri peste toţi sfinţii şi îngerii, să mijlocească la Fiul său, în comuniunea tuturor sfinţilor, ca toate familiile popoarelor să se unească în mod fericit, cu pace şi armonie, într-un singur popor al lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei şi nedespărţitei Treimi" (nr. 69).

5. Maria, ridicată la cer, să mijlocească pentru catolicii din România, pentru ca, redescoperind darul trupului ca instrument pentru a face voinţa lui Dumnezeu, să recunoască cu umilinţă stăpânirea lui Dumnezeu asupra vieţii lor şi asupra evenimentelor istoriei.

Umilă şi înaltă mai mult decât orice făptură, împarte populaţiei din dieceza aceasta şi din întreaga Românie o încredere reînnoită şi o speranţă puternică pentru ca să nu le scadă curajul în lupta dintre bine şi rău. Marie, Mama noastră, fii mereu în inima fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, acum şi întotdeauna. Amin!

* * *

Omilie în catedrala din Iaşi
15 august 2003 - ora 18.30

1. În această catedrală, centrul şi inima Diecezei latine de Iaşi, ne ridicăm în seara aceasta privirea spre Maria, înălţată cu trupul şi sufletul în cer.

La sfârşitul vieţii sale pământeşti, sfânta Fecioară Maria a devenit mai apropiată de Dumnezeu, dar în acelaşi timp mai apropiată de noi, colaborează la mântuirea noastră şi însoţeşte drumul nostru zilnic pe acest pământ.

2. Era drept şi potrivit ca sfânta Fecioară Maria să fie în slava cerească cu întregimea persoanei sale, adică trup şi suflet: putreziciunea mormântului este o consecinţă a păcatului. Maria însă, în vederea meritelor lui Cristos, a fost scutită de păcat şi deci era logic ca să fie scutită şi de putreziciunea mormântului.

Această solemnitate în cinstea sfintei Fecioare Maria, care este una dintre solemnităţile cele mai vechi şi mai îndrăgite, are pentru noi un mesaj de mare speranţă. Această solemnitate ne indică scopul sublim pe care sufletele şi trupurile noastre sunt chemate să-l dobândească. Ne invită să luăm în consideraţie în mod deplin destinul veşnic al tuturor bărbaţilor şi femeilor.

Este foarte diferită perspectiva acestei vieţi atunci când este luminată de credinţă.

Într-adevăr, dacă existenţa pământească, viaţa noastră, s-ar epuiza, pe de o parte s-ar justifica acea căutare a unei satisfaceri imediate a tuturor dorinţelor şi a tuturor aşteptărilor şi patimilor. Însă, pe de altă parte, ar fi o existenţă fără perspective, închisă într-un orizont al unui prezent trecător şi precar.

Însă omul simte că este mai mare decât aspiraţiile sale: el este făcut pentru veşnicie.

Cuvântul lui Dumnezeu ne vine în ajutor şi ne dezvăluie că în această lume suntem pelerini. Adevărata noastră locuinţă este cerul, unde se realizează împlinirea deplină şi totală a fiinţei umane.

Noi vedem deja realizată în Maria acest plan de mântuire. Înţelegem că centrul de gravitate al existenţei noastre nu este pământul, ci paradisul. Din cer ne vine puterea pentru a nu ceda în faţa încercărilor zilnice.

Deci să nu ne înspăimântăm nici de sterilitatea eforturilor, nici de faptul că adversităţile continuă să rămână, nici de faptul că dreptatea umană nu triumfă, deoarece devine izvor de putere, de seninătate şi de bucurie certitudinea că nici o lacrimă nu este vărsată în zadar, că nici o nedreptate nu este răscumpărată, că seminţele de bine îngropate în brazdele uscate ale pământului nu vor încolţi şi nu vor da roade de viaţă veşnică. Ferească Dumnezeu să ne depărteze de îndatoririle pământeşti; speranţa în viaţa de dincolo face ca angajarea noastră în zidirea cetăţii pământeşti să fie mai zeloasă şi generoasă.

Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte că noi suntem creaţi pentru cer. Acolo este destinul nostru. Acolo, în cer, este patria noastră. Aici, pe pământ, cetatea omului, suntem pelerini, călători, către cer, către cetatea lui Dumnezeu.

3. Pagina din evanghelie de la această Liturghie a făcut să răsune în această catedrală cântarea de laudă care a ţâşnit din inima plină de credinţă a sfintei Fecioare Maria: "Magnificat anima mea Dominum" ("Sufletul meu preamăreşte pe Domnul").

Şi noi, fiecare cu propriul său simţământ intens, îi mulţumim Domnului în această zi de har pentru ridicarea sfintei Fecioare Maria la cer: "Sufletul meu preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă în Dumnezeu Mântuitorul meu" (Lc 1,46).

Prima lectură de la Liturghie, vorbindu-ne despre femeia îmbrăcată în soare care a apărut pe cer, având luna sub picioarele ei şi purtând o coroană de douăsprezece stele, şi despre balaurul care târa cu coada lui o mulţime de stele, reaminteşte marea luptă dintre bine şi rău care însoţeşte drumul omenirii şi ne invită să ne angajăm pentru bine şi pentru lupta împotriva răului.

Angajarea noastră pentru bine trebuie să fie superioară răspândirii răului, aşa încât să învingem răul prin bine.

Prima lectură pe care am ascultat-o ne aminteşte că există un balaur care, cu coada sa, continuă să stingă stelele pe cer, un balaur care încearcă să elimine orice privelişte spre cer, pentru a închide viaţa umană în orizontul pământesc. Luminile progresului şi ale tehnologiei pretind uneori să înlocuiască stelele. Însă, fără stele, fără steaua sfintei Fecioare Maria ridicată la cer, totul devine întuneric şi se pierde orientarea şi sensul drumului omenesc pe pământ.

* * *

Marie, semn de mângâiere şi speranţă, te rugăm să veghezi asupra noastră.

Ocroteşte şi mijloceşte pentru catolicii din România.

Cu ajutorul tău, catolicii români să iubească întotdeauna credinţa lor; să se folosească bine de libertatea pe care au redobândit-o; să meargă cu mult curaj şi încredere "să dea răspuns - la acest început de mileniu al treilea - despre speranţa care este în ei" (cf. Pt 3,15), pornind din nou de la Cristos şi contemplând chipul lui Cristos cu ochii sfintei Fecioare Maria.

lecturi: 123.