Scrisoare deschisă către familiile dezbinate

Rămânând profund dezamăgit de viaţa pe care o duceţi, mă îndrept către voi cu gândul şi cu scrisul, cu încrederea unei reabilitări.

S-a acumulat atâta nefericire în familia voastră, încât aproape că aţi ajuns la concluzia că omul a fost creat pentru a fi nefericit. Mult timp nu aţi spus nimănui. Aţi tot înghiţit amarul de la o zi la alta fără ca alţii să ştie ce este în casa voastră. Într-o zi aţi izbucnit şi nu aţi mai răbdat. Aţi spus unor apropiaţi că nu se mai poate trăi în felul acesta. Într-adevăr nu se mai poate trăi aşa.

Am stat şi m-am gândit, dacă e drept ca unul să fie considerat diavol şi altul înger, unul vinovat şi altul nevinovat. Am zis că nu. Vinovăţia, desigur nu în aceeaşi măsură, aparţine şi unuia şi altuia. Dacă aţi reuşi să descoperiţi propria vină şi aţi fi capabili să vă cereţi iertare unul altuia, aţi ajunge la împăcare şi aţi fi din nou fericiţi.

Uitaţi-vă în oglinda propriei vieţi ca să vedeţi chipul vostru sufletesc. Tot răul pe care l-aţi experimentat provine din profunzimile sufleteşti. Acolo se nasc dorinţe, ambiţii, care vă încătuşează şi vă fac nefericiţi. Aţi dorit să fiţi ceea ce nu puteţi fi şi chiar să aveţi ceea ce nu puteţi avea şi iată-vă trişti şi nefericiţi. Aţi împrumutat mentalitatea acestei lumi care v-a ruinat. O mentalitate bazată pe consum. Aţi devenit unul pentru celălalt un obiect de consum şi atât. Nu v-aţi tratat ca persoane chemate la idealuri ce depăşesc pământescul trup. Aţi privit totul în limitele acestui pământ şi aţi frânt aripile zborului spre veşnicie.

Viaţa religioasă a fost pentru voi o mascaradă. A lipsit un ceva şi nu ştiţi ce anume, care ar fi putut să facă viaţa fericită. Privind spre alţii, v-a tot venit ispita să credeţi că o altă fiinţă v-ar împlini şi v-ar oferi ceea ce încă nu aţi primit. Eu vă spun că dacă aţi fi numai voi doi pe acest pământ, aţi gândi altfel. Cât de necesari aţi fi unul pentru altul!... Cât de mult v-aţi respecta!... Fiecare ar fi pentru celălalt fiinţa cea mai frumoasă. V-aţi comparat însă cu stelele de cinema, cu eroii din romane sau chiar cu cei din jurul vostru şi atunci aţi ajuns să vă reproşaţi anumite lucruri, pentru că, într-adevăr, nu sunteţi ca ei. Încercaţi să vă comparaţi cu o piatră sau cu un chip de lut! Aţi găsi atâtea lucruri frumoase în voi şi aţi fi suficienţi, aşa cum sunteţi, pentru a fi fericiţi. Reproşurile v-au înstrăinat unul de altul şi acum sunteţi fiecare pe stânca egoismului propriu. Sunteţi sus şi nimeni nu vrea să coboare pe pajiştea umilinţei şi iubirii.

Mai ştiţi voi ce-nseamnă dragostea? "Dragostea e îndelung răbdătoare; dragostea e binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se mândreşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, răul făcut nu-l ia în seamă. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată" (1Cor 13,4-8).

Nici nu ştiu dacă aceste cuvinte vor fi luate în seamă. Poate nici nu mai aveţi capacitatea de a asculta de cineva. Consideraţi că aveţi dreptate cum gândiţi, cum v-aţi plănuit lucrurile în viaţă. Dacă aveţi dreptate de ce aţi ajuns la dezastru? Până şi copiii voştri au ajuns nefericiţi; ei, care erau numai zâmbet şi bucurie, nu mai zâmbesc, nu mai sunt capabili să se bucure. Vă daţi seama ce aţi făcut? L-aţi distrus pe Dumnezeu din inima lor. Ar trebui să vă aşezaţi în genunchi înaintea lor şi să le cereţi iertare. Fie-vă milă de ei, care imploră iubirea voastră! Nu-i aruncaţi în prăpastia disperării! Opriţi-vă din mersul greşit de până acum! V-aţi închipuit vreodată că fericirea poate veni din fericirea celuilalt? Încercaţi să faceţi pe cineva fericit şi veţi fi mai fericit ca el! Dacă aţi fi avut această experienţă măcar o zi din viaţă, cu siguranţă că secretul fericirii ar fi fost în casa voastră de mult.

Cu gânduri bune,
Pr. Eugen Budău

lecturi: 123.