Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Întâlnire colegială la Iași

Isus Cristos a voit ca atașamentul ucenicilor față de el să se răsfrângă și în acela al unora față de ceilalți, ca o garanție a unității. Numai iubindu-se unii pe alții aveau să dovedească lumii că sunt ai lui Cristos. Urmând acest îndemn al lui Cristos, promoția de preoți 1979, asistată permanent de către preotul profesor Anton Despinescu pe parcursul celor zece ani de formare, s-a hotărât, în cadrul unei excursii memorabile din luna mai 1979, ca, oriunde s-ar afla repartizați, să se întrunească anual, la unul sau altul, după programare, pentru celebrarea Liturghiei lor de solidaritate și împărtășire a experiențelor pastorale.

Decizia a fost respectată întocmai.

Anul acesta, în ziua de 9 iulie, s-au întâlnit la Iași, în sala Alma Mater a Institutului Teologic Romano-Catolic de pe Copou. Deși unii activează în străinătate (Germania, Italia, Austria), au ținut să fie prezenți 17 dintre cei 18 foști seminariști ieșeni (unul lipsind, motivat de faptul că a fost obligat să conducă un pelerinaj în străinătate). Iată lista membrilor în viață ai promoției:

  1. Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași și vicar general;

  2. Iosif Agiurgioaei (n. 20.08.1953): Klopstockstrasse, 4a, Cottbus D;

  3. Anton Ioan (n. 20.05.1952 - Tuta): paroh la Pârgărești - Bacău;

  4. Balint Pavel (n. 10.10.1952 - Barticești): paroh și decan în Bad Deutsch Altenburg;

  5. Bejan Ioan (n. 18.10.1947 - Butea): paroh la Bălușești;

  6. Beșleagă Petru (n. 26.11.1953 - Iugani): paroh la Cireșoaia - Bacău;

  7. Diac Eugen (n. 25.05.1952 - Valea Mare): paroh la Pustiana - Bacău;

  8. Dâscă Isidor (n. 12.09.1953 - Tețcani): paroh la "Fericitul Ieremia" - Bacău;

  9. Enășoaie Iosif (n. 16.01.1953 - Gherăești): preot pentru emigranții din Roma;

  10. Encuți Petru (n. 23.02.1952 - Răducăneni): paroh la Văleni;

  11. Ghiuzan Anton (n. 19.01.1954 - Adjudeni): paroh la Tulcea;

  12. Iștoc Anton (n. 21.11.1954 - Horgești): preot colaborator la Iași;

  13. Lenghen Francisc (n. 15.08.1952 - Tuta): paroh la Tămășeni;

  14. Martin Iosif (n. 29.07.1951 - Ferăstrău-Oituz): paroh la Rotunda;

  15. Păuleț Iosif (n. 17.10.1954 - Tămășeni): paroh la Onești;

  16. Rediu Toma (n. 20.01.1953 - Iugani): paroh la Botoșani;

  17. Solomon Petru (n. 12.08.1954 - Luizi Călugăra): paroh la Traian - Neamț;

  18. Zediu Ioan (n. 07.01.1953 - Gârleni-Lespezi): paroh la Buhonca.

Membri decedați ai promoției sunt: Blaj Ioan, Butacu Andrei, Budulai Petru, Gherguț Petru, Lucaci Ioan și Budău Anton.

Sfânta Liturghie comunitară, din seara zilei, prezidată de colegul preot Aurel Percă, actualmente episcop auxiliar și vicar general al Preasfinției sale, Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași, a însemnat o aducere de mulțumire pentru cei 24 de ani de slujire preoțească de până acum și o exprimare a disponibilității în vestirea și pe mai departe a evangheliei și servirea cu fidelitate și iubire a poporului lui Dumnezeu.

În cadrul sfintei Liturghii din dimineața zilei de 10 iulie s-a făcut pomenirea ilustrului preot profesor și rector Gaspar Bachmeier, trecut la cele veșnice în ziua de 9 iulie 1971, precum și a celorlalți profesori decedați.

În consfătuirea care a avut loc în cursul aceleiași dimineți, participanții și-au împărțit bucuriile și necazurile ministerului pastoral.

În unanimitate, toți și-au exprimat dorința pioasă de a celebra jubileul lor de argint în 2004, cu un pelerinaj la Fatima (Portugalia), loc deosebit de cinstire a preacuratei Fecioare Maria, regina apostolilor și mamă a Bisericii.

Mons. dr. Anton Despinescu


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat