Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

17 mai: Liceul Catolic "Sfântul Iosif" Bacău la zece ani

A trecut un deceniu de când a fost pusă prima "cărămidă" la formarea unui liceu aparent fără prea mari speranțe, dar care avea să devină cu ajutorul unor oameni valoroși un liceu de prestigiu. "Privind în urmă pot spune că gândul care a călăuzit înființarea acestui liceu - de a oferi o educație, o formare completă și o șansă celor fără șanse - s-a împlinit: 378 de absolvenți până acum, 60% au urmat forme de învățământ superior, mulți dintre ei lucrând deja în diferite structuri ale societății", a spus directorul liceului, pr. Anton Săboanu.

Festivitatea a avut loc sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 10.00 cu Liturghia solemnă din biserica "Sfânta Cruce" prezidată de PS Petru Gherghel, care printre altele a spus: "Intrând într-un ritm normal după schimbările din 1989, Biserica Catolică s-a bucurat să-i susțină pe toți fiii în drumul lor de formare pentru viață, ajutându-i să urmeze și să frecventeze școlile destinate în acest scop. Suntem bucuroși să știm că elevii comunităților noastre se simt fericiți alături de ceilalți școlari ai altor comunități, să poată urma o școală sau alta pentru desăvârșirea lor".

Programul a continuat la Casa de cultură din Bacău cu un spectacol pregătit de profesoare ale liceului și un concert prezentat de corul "Flores amicitiae", coordonat de profesorii de muzică pr. Eugen Budău și pr. Eduard Soare. La programul artistic au fost prezenți oameni de prestigiu: decanul de Bacău, Mons. Ștefan Erdeș (unul dintre cei care au întins o mână de ajutor fondării liceului), inspectorul cu probleme de învățământ, pr. Dumitru Gabor, fostul profesor de istorie al liceului și actual inspector general la Ministerul Educației și Cercetării (M.E.C.), prof. dr. Gabriel Leahu, fostul profesor al liceului și actual inspector general, prof. dr. Ghiorghi Iorga, actuali profesori ai Facultății de Teologie Romano-Catolică Iași, pr. prof. dr. Ștefan Lupu, decanul facultății, pr. prof. dr. Lucian Farcaș... preoți și profesori care au activat și activează în prezent în liceu.

"Am convingerea că liceul m-a format pentru viață. Prieteniile au fost, cred eu, cele mai importante și mai ales aceea legătură care a existat între elev și profesor. Liceul m-a format în primul rând pe plan spiritual și nu în ultimul rând pe plan uman. Singurul reproș pe care-l am este acela că au fost doar patru ani de liceu" - ne-a declarat un absolvent al liceului.

Elena Budulai


 

lecturi: 123.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat