8 martie: Funeraliile părintelui Carmil Gherghel

Pe o vreme rece, dar frumoasă, la Gheraeşti, judeţul Neamţ, s-au celebrat funeraliile părintelui Carmil Gherghel. Părintele Carmil a trecut la Domnul în ziua de Miercurea Cenuşii (5 martie).

Fiind fiu al acestui sat, dorinţa familiei şi a părintelui răposat a fost să fie înhumat în cimitirul din Gherăeşti, alături de fratele mai mic, părintele Iosif Gherghel (care a trecut la cele veşnice în luna mai a anului 1993).

În cursul zilei de vineri, 7 martie, a fost depus în biserica din Gherăeşti.

Ceremoniile de sâmbătă au început în jurul orei 10.30 şi au fost prezidate de însuşi Preasfinţitul Petru Gherghel, fiu al aceluiaşi sat. Alături de episcop au secondat cei doi nepoţi preoţi ai preotului răposat: pr. Iosif Gherghel (paroh la Cotnari, judeţul Iaşi) şi pr. Claudiu Bereş (paroh la Vizantea, judeţul Vrancea) La începutul liturghiei Monseniorul Anton Despinescu (fost coleg de clasă cu părintele Carmil timp de mai mulţi ani) a prezentat viaţa părintelui şi a elogiat fructuoasa-i activitate.

În predica pe care a ţinut-o, Preasfinţitul Gherghel a făcut o frumoasă paralelă între cuvintele lui Isus "învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima" şi viaţa părintelui Carmil, o viaţă marcată de umilinţă, dăruire şi disponibilitate. Preasfinţitul a mai afirmat că însăşi vocaţia sa s-a consolidat cu ocazia primiţiei părintelui Carmil din anul 1954.

La sfârşitul Liturghiei o tânără din parohia Săbăoani (unde părintele răposat a fost paroh 18 ani) a rostit un cuvânt de mulţumire şi recunoştinţă pentru activitatea sa în această comunitate. Un cuvânt de salut a trimis şi Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, prin delegatul său, Mons. Ştefan Ghenţa.

La înmormântare au participat 75 de preoţi, veniţi din toate colţurile Moldovei: consăteni, foşti colaboratori, prieteni. Numărul mare de preoţi participanţi denotă faptul că părintele Carmil s-a bucurat de o preţuire şi apreciere deosebită.

Dumnezeu să-l primească în rândul aleşilor săi din cer!

pr. Iosif Dorcu

-

*
* * *
*

Necrolog pentru pr. Carmil Gherghel

Isus Cristos, în iubirea sa nemărginită, voind ca Vestea cea Bună, Evanghelia, şi opera sa mântuitoare să fie cunoscute şi la îndemâna tuturor, şi-a ales ucenici, pe cei 12, pe care i-a avut ca martori ai învăţăturii şi faptelor sale minunate, iar, după învierea glorioasă, le-a dat pe Duhul Sfânt care să-i asiste în opera sa de evanghelizare.

Apostolii, la rândul lor, i-au împuternicit cu darul Preoţiei pe aceia pe care îi găseau apţi în serviciul Cuvântului şi al sfintelor taine, pe episcopi, iar aceştia şi-au asociat pe prezbiteri (preoţi) şi pe diaconi. Aşa, pretutindeni, după porunca lui Isus, de-a lungul celor 20 de secole.

După înfiinţarea, în 1884, a Episcopiei de Iaşi, iar, în 1886, a Seminarului diecezan, mulţi tineri din comunităţile catolice ale acestei dieceze, ascultând de îndemnurile Duhului Sfânt, au urmat cursurile de pregătire, au fost hirotoniţi şi au lucrat în ogorul Domnului. Şi din această parohie s-au ridicat slujitori vrednici ai sfintelor altare. Unii sunt aici, de faţă, împreună cu Excelenţa sa Petru - de 25 de ani (împliniţi la 21 februarie anul acesta) conducătorul diecezei noastre - şi cu întreg soborul preoţesc, veniţi să ne rugăm pentru confratele decedat, preotul Carmil Gherghel.

Acum 64 de ani, băiatul Carmil, fiul lui Dumitru şi al Margaretei Gherghel, s-a născut în ziua de 15 octombrie 1925, ascultând de şoaptele Duhului Sfânt, ajutat de scumpii săi părinţi, în septembrie 1939 păşea pragul Seminarului diecezan din Iaşi. Îmi amintesc bine acea zi frumoasă de toamnă, când, alături de Carmil, încă 39 de copii din diferite comunităţi catolice din Moldova lui Ştefan cel Mare începeau cursurile primului an de seminar. Ca vârstă, Carmil era cu doi ani mai mare decât mine şi decât alţi seminarişti. Spre cinstea lui, trebuie s-o spun că, în comparaţie cu mine şi alţi târgoveţi ştrengari, el era cel mai cuminte, cel mai pios şi sârguincios. De aceea, i s-a încredinţat misiunea delicată de a ne supraveghea şi de a ne chema la ordine, când nu aveam chef de învăţat ori ne făceam că uităm regulamentul Seminarului.

După doi ani de copilărie şi adolescenţă fericită, norii negri ai Celui de-al Doilea Război Mondial, în care ţara noastră a intrat în ziua de 22 iunie 1941, s-au abătut asupra noastră. Timp de trei ani, ostilităţile s-au desfăşurat departe de noi, în stepa rusească. Dar, din primăvara anului 1944, situaţia a devenit tragică. Frontul se apropia de noi. A trebuit să părăsim Iaşul şi să ne refugiem la Beiuş, Oradea. Anul şcolar 1944-1945 l-am urmat, cu bunăvoinţa Î.P.S mitropolitul Cisar, arhiepiscopi de Bucureşti, la Timişul de Jos, Braşov, împreună cu seminariştii bucureşteni. Din toamna lui 1945 până în vara lui 1948 am putut studia din nou la Iaşi. Instaurându-se regimul comunist, continuarea studiilor ne-a fost blocată, fiind obligaţi să apucăm care încotro. Carmil a fost încorporat în detaşamentele de muncă, forma specială de satisfacere a serviciului militar la acea vreme, pe o durată de trei ani. De abia în toamna anului 1952 a fost lăsat la vatră, putând să continue studiile la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba-Iulia. La 8 decembrie 1954 a fost hirotonit preot la Oradea, de către singurul episcop, bătrânul Ştefan Fiedler, neîncarcerat, dar cu domiciliu obligatoriu. După hirotonire a activat câţiva ani ca vicar parohial la Iaşi, iar, după redeschiderea, în 1956, a Seminarului diecezan, a fost părinte duhovnic al seminariştilor, predând lecţii de religie şi alte discipline.

În 1959, din motive de sănătate, a stat câteva luni la Văleni (Bacău), îngrijindu-se totodată de filialele Horgeşti şi Vladnic, devenite apoi parohii. În 1969 a fost transferat la parohia Huşi, judeţul Vaslui, iar, după trei ani, i s-a dat în primire marea parohie Săbăoani, unde a rămas până în 1990, când s-a pensionat. Împreună cu cei 14 vicari pe care i-a avut în cei 18 ani de apostolat la această parohie, a asigurat asistenţa spirituală din ce în ce mai sistematică, lucrând intens şi pe tărâm administrativ-gospodăresc, la restaurarea bisericii, atât în interior, cât şi la exterior.

După ce s-a pensionat, s-a retras la parohia Văleni, ajutându-l, timp de trei ani, pe fratele său, preotul Iosif Gherghel, iar, după moartea acestuia, în mai 1993, pe alţi parohi.

În ultimii trei ani de viaţă, a stat la parohia Cotnari, alături de nepotul său, preotul Iosif Gherghel.

A murit în Miercurea Cenuşii, 5 martie a.c., întărit cu Sfintele Taine.

Dumnezeu să-i dea cununa slujitorului credincios!

Mons. Anton Despinescu

lecturi: 123.