Mesajul Papei Francisc adresat COP26

Excelenţei Sale dl. Alok Sharma

preşedinte al COP26, a douăzeci şi şasea sesiune a Conferinţei statelor parte la Convenţia-Cadru a Naţiunilor Unite despre schimbările climatice (Glasgow, 31 octombrie – 12 noiembrie 2021)

Excelenţă,

În timp ce începe Conferinţa de la Glasgow, suntem toţi conştienţi că ea are misiunea importantă de a arăta întregii comunităţi internaţionale dacă realmente subzistă voinţa politică de a destina cu onestitate, responsabilitate şi curaj resurse umane, financiare şi tehnologice mai mari pentru a îmblânzi efectele negative ale schimbării climatice, precum şi pentru a ajuta populaţiile mai sărace şi vulnerabile, care sunt cele care suferă mai mult[1].

Însă, în faţa noastră, este mai mult: de fapt, această misiune va trebuie să fie desfăşurată în apogeul unei pandemii care de aproape doi ani biciuieşte omenirea noastră. Alături de adevăratele drame pe care le-a adus Covid-19, pandemia ne învaţă şi că nu avem alternative: vom reuşi s-o învingem numai dacă toţi împreună vom lua parte la această provocare. Toate acestea, ştim bine, cer o colaborare profundă şi solidară între toate popoarele lumii.

A existat o perioadă înainte de pandemie; ea va fi în mod inevitabil diferită de perioada de după pandemie pe care trebuie s-o construim, împreună, inspirându-ne din greşelile făcute în trecut.

Discurs analog se poate face în contrastarea problemei globale a schimbării climatice. Nu avem alternative. Putem obţine obiectivele scrise în Acordul de la Paris numai dacă se va acţiona în manieră coordonată şi responsabilă. Sunt obiective ambiţioase, dar care nu pot fi amânate. Astăzi aceste decizii vă revin vouă.

COP26 poate şi trebuie să contribuie activ la această construire conştiincioasă a unui viitor în care comportamentele zilnice şi investiţiile economico-financiare să poată salvgarda realmente condiţiile unei vieţi demne a omenirii de astăzi şi de mâine într-o planetă „sănătoasă”.

Este vorba de o schimbare de epocă, de o provocare de civilizaţie pentru care este nevoie de angajarea tuturor şi îndeosebi a ţărilor cu capacităţi mai mari, care trebuie să asume un rol conducător în domeniul finanţelor climatice, al decarbonizării sistemului economic şi a vieţii persoanelor, al promovării unei economii circulare, al susţinerii date ţărilor mai vulnerabile pentru activităţile de adaptare la impactele schimbării climatice şi de răspuns la pierderile şi la daunele care derivă din acest fenomen.

Din partea sa, Sfântul Scaun, aşa cum am indicat la High Level Virtual Climate Ambition Summit din 12 decembrie 2020, a adoptat o strategie de reducere la zero a emisiilor nete (net-zero emission) care se mişcă pe două planuri: 1) angajarea statului Cetatea Vaticanului de a dobândi acest obiectiv până în 2050; 2) angajarea Sfântului Scaun de a promova o educaţie la ecologia integrală, conştient că măsurile politice, tehnice şi operative trebuie să se unească într-un proces educativ care, mai ales în rândul tinerilor, să promoveze noi stiluri de viaţă şi să favorizeze un model cultural de dezvoltare şi de sustenabilitate centrat pe fraternitate şi pe alianţa dintre fiinţa umană şi ambientul natural. Din aceste angajări s-au născut mii de iniţiative în toată lumea.

Şi în această perspectivă, la 4 octombrie, am avut plăcerea de a mă reuni cu diferiţi lideri religioşi şi oameni de ştiinţă pentru a semna un Apel Comun în vederea lui COP-26. Cu acea ocazie, am auzit voci ale reprezentanţilor atâtor credinţe şi tradiţii spirituale, ale atâtor culturi şi domenii ştiinţifice. Voci diferite şi cu sensibilităţi diferite. Însă ceea ce s-a putut observa clar era o convergenţă puternică a tuturor în angajarea în faţa necesităţii urgente de a demara o schimbare de direcţie capabilă să treacă în mod hotărât şi convins de la „cultura rebutului” prevalentă în societatea noastră la o „cultură a îngrijirii” casei noastre comune şi a celor care locuiesc în ea sau vor locui în ea.

Rănile aduse omenirii de pandemia de Covid-19 şi de fenomenul schimbării climatice sunt comparabile cu cele care derivă dintr-un conflict global. La fel ca după al Doilea Război Mondial, este necesar ca astăzi întreaga comunitate internaţională să pună ca prioritate realizarea de acţiuni colegiale, solidare şi clarvăzătoare.

Avem nevoie de speranţă şi de curaj. Omenirea are mijloacele pentru a înfrunta această transformare care cere o adevărată convertire, individuală dar şi comunitară, şi voinţa hotărâtă de a întreprinde acest drum. Este vorba de tranziţia spre un model de dezvoltare mai integral şi integrant, întemeiat pe solidaritate şi pe responsabilitate; o tranziţie în timpul căreia vor trebui luate în considerare cu atenţie şi efectele pe care ea le va avea asupra lumii muncii.

În această perspectivă, o grijă deosebită trebuie îndreptată spre populaţiile mai vulnerabile, spre care a fost formată o „datorie ecologică”, legată fie cu dezechilibre comerciale cu consecinţe în domeniul ambiental, fie cu folosirea disproporţionată a resurselor naturale ale ţării proprii şi ale altor ţări[2]. Nu putem nega asta.

„Datoria ecologică” aminteşte, în anumite privinţe, problema datoriei externe, a cărei presiune împiedică adesea dezvoltarea popoarelor[3]. Perioada post-pandemie poate şi trebuie să repornească ţinând cont de toate aceste aspecte, legate şi cu demararea de proceduri atente negociate de iertare a datoriei externe asociate cu o structurare economică mai sustenabilă şi dreaptă, menită să susţină urgenţa climatică. Este „necesar ca ţările dezvoltate să contribuie la rezolvarea datoriei [ecologice] limitând în mod important consumul de energie nerenovabilă şi aducând resurse ţărilor mai nevoiaşe pentru a promova politici şi programe de dezvoltare sustenabilă”[4]. O dezvoltare la care, în sfârşit, pot să participe toţi.

Din păcate trebuie să constatăm cu amărăciune cât de departe suntem de la obţinerea obiectivelor dorite pentru a contrasta schimbarea climatică. Trebuie spus cu onestitate: nu ne putem permite asta! În diferite momente, în vederea lui COP26, a reieşit cu claritate că nu mai este timp pentru a aştepta; de acum sunt prea multe feţele umane suferinde de această criză climatică: în afară de impactele sale tot mai frecvente şi intense asupra vieţii zilnice a numeroase persoane, mai ales a populaţiilor mai vulnerabile, ne dăm seama că ea a devenit şi o criză a drepturilor copiilor şi că, în viitor scurt, migranţii ambientali vor fi mai numeroşi decât refugiaţii conflictelor. Trebuie acţionat cu urgenţă, curaj şi responsabilitate. Trebuie acţionat şi pentru a pregăti un viitor în care omenirea să fie în măsură să se îngrijească de ea însăşi şi de natură.

Tinerii, care în aceşti ultimi ani ne cer cu insistenţă să acţionăm, nu vor avea o planetă diferită de aceea pe care noi le-o lăsăm lor, de aceea pe care vor putea s-o primească în funcţie de alegerile noastre concrete de astăzi. Acesta este momentul deciziei care să le dea lor motive de încredere în viitor.

Aş fi voit să fiu prezent cu voi, dar n-a fost posibil. Însă vă însoţesc cu rugăciunea în aceste alegeri importante.

Primiţi, domnule preşedinte, salutul meu cel mai viu şi cordial.

Din Vatican, 29 octombrie 2021.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Video-mesaj adresat Întâlnirii despre climă, New York, 23 septembrie 2019.

[2] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 51.

[3] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 126.

[4] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 52.

lecturi: 247.