Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași și Roman: Ziua Mondială a Misiunilor

Luna octombrie este prin excelență luna în care ne amintim mai mult de misiuni și misionari, datorită faptului că în această lună este celebrată Ziua Mondială a Misiunilor, o zi în care suntem invitați să ne rugăm pentru întreaga activitate misionară ad gentes, dar și un prilej pentru noi toți de a ne aminti că, prin botez, și noi avem misiunea de a-l vesti pe Cristos și de a-i ajuta pe cei care sunt departe de el sau nu-l cunosc, să ajungă să-l întâlnească.

Centrul Misionar Diecezan de Iași, prin responsabilul său, pr. Florin-Petru Sescu, și un grup de voluntari, a fost prezent în Ziua Mondială a Misiunilor, 24 octombrie 2021, la Catedrala Romano-Catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași pentru a marca importanța acestei zile.

La Sfânta Liturghie de dimineață, transmisă și pe undele Radio Iași, pr. Florin-Petru Sescu a subliniat cuvintele "Nu putem să nu vorbim despre tot ce am văzut și am auzit" (Fap 4,20), cuvinte care deschid mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor de anul acesta. De asemenea, a transmis credincioșilor prezenți și ascultătorilor faptul că "indiferent de data la care este celebrată, Ziua Mondială a Misiunilor este o zi care vine să ne amintească faptul că fiecare creștin, mort și înviat prin baia botezului, este transformat, chiar în rădăcina ființei sale, într-un misionar, într-un vestitor al lui Cristos mort și înviat pentru mântuirea sa și a fraților săi. Datoria misionară pe care fiecare creștin trebuie să o simtă este transpunerea cea mai frumoasă a solidarității și a grijii față de aproapele. Atunci când eu, în mod personal, mă implic în activitatea misionară, fac dovada faptului că aproapele meu nu-mi este indiferent, că cel de lângă mine nu este un necunoscut, ci este fratele meu, pe care-l iubesc, pe care îl prețuiesc și a cărui bine și mântuire chiar mă interesează".

În decursul Liturghiilor celebrate în partea de dimineață voluntarii Centrului Misionar Diecezan Iași au fost prezenți la standul de obiecte așezat la ieșirea din catedrală, stand care de această dată a avut o diversitate de culori și nuanțe, datorită faptului că a cuprins în mod exclusiv obiecte aduse din zonele de misiune, Africa și America Latină, mai exact din Kenya, Coasta de Fildeș și Ecuador. Copiii au fost foarte entuziasmați să achiziționeze un obiect simbolic din Africa, precum animăluțe sculptate în lemn: elefanți și girafe, semne de carte și brelocuri, coliere, brățări sau alte produse. Pânzele pline de viață și culoare, tablourile tradiționale, șalurile și fețele de masă din misiuni au întors privirile tuturor celor prezenți.

Le mulțumim tuturor credincioșilor, adulți, tineri și copii, care s-au oprit să admire obiectele expuse și să susțină misiunile printr-o donație sau prin achiziționarea unui obiect din misiuni. Ne bucurăm că oamenii din dieceza noastră dau dovadă de spirit misionar, de solidaritate, de compasiune și grijă pentru aproapele aflat în suferință și în nevoie, și sunt dispuși să se sacrifice pentru ca și ceilalți să ajungă să-l întâlnească pe Cristos.

În partea de după-amiază activitatea Centrului Misionar Diecezan a continuat în Roman, la Parohia "Inima Neprihănită a Mariei", unde împreună cu "Iosefinii lui Murialdo" și parohiile din Roman a organizat un moment de Adorație misionară, la care au fost invitați credincioși din Roman, congregațiile și ordinele din zonă. Impresiile acestui moment sunt redate mai jos prin mărturia unui voluntar al Centrului Misionar Diecezan de Iași:

"Cuvântul care ar putea descrie cel mai bine cea de-a patra duminică din luna octombrie este lumină. O duminică în care Centrul Misionar Diecezan în colaborare cu «Iosefinii lui Murialdo» și parohiile din Roman a pregătit o «Veghe de rugăciune misionară». Credincioși și persoane consacrate, uniți de dorința de a fi în fața lui Dumnezeu în luna misiunilor, și-au deschis inima și au lăsat să pătrundă lumina credinței în sufletul lor. Timp de o oră grijile cotidiene nu și-au mai găsit loc în gândurile celor aflați în Biserica «Inima Neprihănită a Mariei». Întrucât suntem într-un moment al anului în care celebrăm dăruirea și sacrificarea timpului personal pentru binele aproapelui nostru, la finalul momentului de rugăciune Iosefinii lui Murialdo din Roman au oferit un semn al iubirii: un rozariu misionar și un creion cu un mesaj special: Sunt un creion misionar în mâinile lui Dumnezeu. Cum întreaga veghe s-a aflat sub deviza «Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit» (Fap 4,20) nu se cuvine să nu răspândim bucuria de a fi fost parte a momentului de rugăciune" (Alexandra Butnaru - voluntar al Centrului Misionar Diecezan de Iași).

Bucuria reîntâlnirii voluntarilor, unii dintre ei reuniți după mult timp de pauză, a făcut ca Ziua Mondială a Misiunilor să fie o zi cu atât mai specială.

Centrul Misionar Diecezan speră ca celebrările acestei zile să își facă ecou în inimile tuturor credincioșilor și să-i întărească în misiunea lor de a-i ajuta și pe alții să ajungă la Cristos.

Ana Petrina

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24 octombrie: Iași și Roman: Ziua Mondială a Misiunilor

* * *

Ziua Mondială a Misiunilor - 2021 (secțiune specială)

Iași: Pregătiri pentru Duminica Misionară la Seminarul Mare (20 octombrie)

Cardinalul Tagle: Misionarul relatează "o istorie de iubire" cu Isus

Vatican: Conferință de presă de prezentare a Zilei Mondiale a Misiunilor 2021 (21 octombrie)

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua Mondială a Misiunilor 2021


 

lecturi: 994.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat