Papa Luciani va fi proclamat fericit

Papa Francisc, primind astăzi dimineaţă [13 octombrie 2021] în audienţă pe cardinalul Marcello Semeraro, a autorizat Congregaţia Cauzelor Sfinţilor să promulge decretul care recunoaşte o minune atribuită mijlocirii lui Ioan Paul I. Este vorba, afirmă dicasterul, de vindecarea unei fetiţe de unsprezece ani, petrecută la 23 iulie 2011 la Buenos Aires, bolnavă de "gravă encefalopatie inflamatoare acută, stare de epilepsie refractară malignă, şoc septic" şi de acum la capătul vieţii: tabloul clinic era foarte grav, caracterizat de numeroase crize epileptice zilnice şi de o stare septică de bronhopneumonie. Iniţiativa de a-l invoca pe Papa Luciani a fost luată de parohul parohiei la care aparţinea spitalul.

Aşadar, pontiful din Veneto este de acum aproape de beatificare şi acum se aşteaptă numai cunoaşterea datei, care va fi stabilită de Papa Francisc.

Născut la 17 octombrie 1912 la Forno di Canale (astăzi Canale d'Agordo), în provincia Belluno, şi decedat la 28 septembrie 1978 în Vatican, Albino Luciani a fost papă numai 33 de zile, unul din cele mai scurte pontificate din istorie. Este fiu al unui muncitor socialist care a lucrat îndelung ca emigrant în Elveţia. În biletul pe care i l-a scris tatăl său, dându-i consimţământul de a intra în seminar, se citeşte: "Sper că atunci când tu vei fi preot, vei fi de partea săracilor, deoarece Cristos era de partea lor". Cuvinte pe care Luciani le va pune în practică în timpul întregii sale vieţi.

Albino este hirotonit preot în 1935 şi în 1958, imediat după alegerea lui Ioan al XXIII-lea, pe care ca patriarh de Veneţia îl cunoscuse, este numit episcop de Vittorio Veneto. Fiu al unui ţinut sărac marcat de emigraţie, dar şi foarte vioi din punct de vedere social, şi al unei Biserici caracterizate de figuri de mari preoţi, Luciani participă la întregul Conciliu Ecumenic al II-lea din Vatican şi aplică directivele sale cu entuziasm. Petrece mult timp în confesional, este un păstor apropiat de credincioşii săi. În anii în care se discută despre legitimitatea pilulei anticoncepţionale, de mai multe ori se exprimă în favoarea unei deschideri a Bisericii cu privire la folosirea sa, ascultând multe familii tinere. După apariţia enciclicei Humanae vitae, cu care Paul al VI-lea în 1968 declară pilula ilegitimă din punct de vedere moral, episcopul de Vittorio Veneto va deveni promotor al documentului, aderând la magisteriul pontifului. Paul al VI-lea, care a avut ocazia de a-l aprecia, la sfârşitul anului 1969 îl numeşte patriarh de Veneţia şi în martie 1973 îl creează cardinal.

Luciani, care a ales pentru stema sa episcopală cuvântul "Humilitas", este un păstor care trăieşte în mod sobru, ferm în ceea ce este esenţial în credinţă, deschis din punct de vedere social, aproape de săraci şi de muncitori. Este intransigent atunci când este vorba despre folosirea nesăbuită a banilor în defavoarea oamenilor, aşa cum demonstrează fermitatea sa cu ocazia unui scandal economic la Vittorio Veneto în care este implicat un preot al său. În magisteriul său insistă îndeosebi pe tema milostivirii. La Veneţia, ca patriarh, va avea mult de suferit din cauza contestării care caracterizează anii de după conciliu. La Crăciunul din 1976, într-o perioadă în care fabricile din polul industrial din Marghera erau ocupate, rosteşte cuvinte care sunt foarte actuale şi astăzi: "A etala lux, a irosi bani, a refuza investirea lor, trimiţându-i în străinătate, nu constituie numai insensibilitate şi egoism: poate să devină provocare şi să adune peste capetele noastre ceea ce Paul al VI-lea numeşte «furia săracilor cu consecinţe imprevizibile»". Mare comunicator, este autor al unei cărţi preţioase care se intitulează Illustrissimi, cu scrisori scrise de el şi expediate în mod ideal celor mari din trecut cu evaluări despre prezent. Importanţă deosebită au pentru el cateheza şi necesitatea de a se face înţeles de toţi pentru cel care transmite conţinuturile credinţei. După moartea lui Paul al VI-lea, la 26 august 1978 este ales într-un conclav care durează doar o singură zi.

Numele dublu este deja un program: unind pe Ioan şi pe Paul, el nu numai că oferă un tribut de recunoştinţă papilor care l-au voit episcop şi cardinal, ci marchează şi o cale de continuitate în aplicarea conciliului, blocând drumul fie pentru rămânerile nostalgice în trecut fie pentru fugi necontrolate înainte. Abandonează folosirea lui "Noi", a lui plurale maiestatis, şi în primele zile refuză folosirea scaunului papal, ascultând de cererea colaboratorilor săi numai atunci când îşi dă seama că mergând pe jos persoanele care nu sunt în primele rânduri îl văd greu. Audienţele de miercuri în timpul pontificatului său foarte scurt sunt întâlniri de cateheză: papa vorbeşte fără text scris, citează poezii din memorie, invită un copil şi un ministrant să se apropie şi dialoghează cu ei. Într-un discurs nescris, aminteşte că a îndurat foamea când era copil şi repetă cuvintele curajoase ale predecesorului său despre "popoarele foamei" care interpelează "popoarele opulenţei". Iese o singură dată din Vatican, în săptămânile caniculare de la sfârşitul verii din 1978, pentru a lua în posesie canonică bazilica sa catedrală, Sfântul Ioan din Lateran, şi primeşte omagiul primarului de Roma, comunistul Giulio Carlo Argan, căruia, adresându-se noul papă, îi citează Catehismul Sfântului Pius al X-lea, amintind că între "păcatele care strigă răzbunare în faţa lui Dumnezeu" sunt "oprimarea săracilor" şi "fraudarea salarului just de la muncitori".

Moare în mod neaşteptat în noaptea de 28 septembrie 1978. Este găsit fără viaţă de sora care în fiecare dimineaţă îi ducea cafeaua în cameră. În puţine săptămâni de pontificat a intrat în inima milioanelor de persoane, prin simplitatea sa, prin umilinţa sa, prin cuvintele sale în apărarea celor din urmă şi prin zâmbetul său evanghelic. În jurul acelei morţi neprevăzute şi neaşteptate s-au construit multe teorii despre presupuse comploturi care au folosit pentru a vinde cărţi şi a produce filme. O cercetare documentată asupra morţii, care închide definitiv cazul, a fost semnată de vice-postulatoarea procesului de beatificare, Stefania Falasca (Cronaca di una morte [Cronica unei morţi], Libreria Editrice Vaticana).

Faima de sfinţenie a lui Albino Luciani s-a răspândit foarte repede. Atâtea persoane l-au rugat şi îl roagă. Atâtea persoane simple precum şi un întreg episcopat - cel din Brazilia - au cerut deschiderea procesului care acum, după un iter ponderat, a ajuns la încheierea sa.

(După L'Osservatore Romano, 13 octombrie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 841.