Portretul robot al lui Iosif, sfântul antiprotagonismului

De Andrea Tornielli

Figura sfântului Iosif, "patron al Bisericii", a cărui sărbătoare se celebrează la 19 martie, este una pe care Biserica însăşi a "descoperit-o" cu o anumită încetineală. Nu se găsesc urme ale cultului său în calendarele liturgice sau în martirologii înainte de secolul al IX-lea. În Occident cultul apare oficial în secolul al XI-lea: un oratoriu îi este dedicat în catedrala din Parma (anul 1074) şi o biserică este construită în cinstea lui la Bologna (1129). Pe la sfârşitul secolului al XIV-lea se răspândeşte sărbătoarea de la 19 martie dedicată sfântului, care devine sărbătoare de poruncă în 1621 prin decizia lui Grigore al XV-lea. În 1870, Pius al IX-lea îl proclamă pe sfântul Iosif patron al Bisericii şi în anul următor îi recunoaşte dreptul la un cult superior cultului tuturor celorlalţi sfinţi. În sfârşit, Papa Francisc, cu un decret al Congregaţiei Cultului Divin datat la 1 mai 2013 a inserat menţionarea sfântului Iosif la canonul liturghiei, în rugăciunea euharistică, imediat după numele Mariei şi înainte de cel al apostolilor.

Evanghelia lui Matei

Conform dreptului iudaic prin intermediul tatălui său Isus aparţine unui neam şi mai exact neamului lui David. Prima dintre cele două Evanghelii ale copilăriei, cea după Matei, este centrată în întregime pe figura tatălui purtător de grijă Iosif şi menită să sublinieze apartenenţa Pruncului la neamul lui David. Aşadar asumă o importanţă deosebită acceptarea din partea tâmplarului a pruncului care este fiu al tinerei sale logodnice dar nu al său. Iosif este citat numai în puţine paragrafe ale Evangheliilor copilăriei, unde de altfel nu sunt prezentate cuvintele sale.

Numele său în ebraică înseamnă "Dumnezeu să-i adauge!" sau "Ca el să adune!" şi este acelaşi nume al altor şase personaje biblice. Tradiţia vrea ca acest om să fie bătrân. La originea acestei tradiţii nu este numai absenţa sa totală în momentul în care Isus începe activitatea sa publică, absenţă care ar face să se presupună că în acea perioadă el nu mai era în viaţă. Există şi voinţa, în întregime apologetică, de a-l reprezenta pe Iosif ca bătrân, ba chiar foarte în vârstă, pentru a evita orice insinuare cu privire la castitatea şi la fecioria soţiei sale Maria.

Migrant şi refugiat

Iconografia clasică ni-l prezintă aşadar destul de bătrân şi sprijinit de un baston lung. Iosif, cu Maria şi apoi cu micul Isus, a fost migrant şi a fost refugiat. Migrant din cauza recensământului, care-l constrânge să călătorească de la Nazaret la Betleem: aici pruncul se naşte în condiţiile precare descrise de evanghelistul Luca. Apoi refugiat, constrâns să fugă în Egipt trecând frontiera unei ţări în mod tradiţional ospitalieră pentru a scăpa de sabia soldaţilor lui Irod cărora li s-a poruncit să ucidă toţi copiii mici din Betleem.

Lemnarul

Ce meseria avea Iosif? În Evanghelia lui Matei (13,55) se citeşte această definire a lui Isus: "Nu este acesta fiul lemnarului?". Însuşi Cristos este definit de evanghelistul Marcu (6,3) "lemnar". Am fost obişnuiţi să traducem textul grec "tékton" cu "lemnar". Dar studiile mai recente tind să reconsidere această definiţie şi să ne propună un Iosif mai mult "constructor" decât lemnar, deşi asta rămâne desigur numai o ipoteză. "Tékton" în acea perioadă indica mai mult un muncitor care lucra materialul dur, aşadar nu numai lemn, ci şi piatră, şi care ştia să facă de toate. Un indiciu care ar face să se opteze pentru soluţia care vrea un Iosif constructor ar fi unele parabole ale fiului său, dedicate artei de a construi o casă. De exemplu în Matei (7,24-26): "Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă...".

În timp ce în Luca (14,28-30): "Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? Pentru ca nu cumva, punând temelia şi nereuşind să-l termine, toţi cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, spunând: «Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine»".

La mai puţin de şase kilometri de Nazaret se ridica Sefforide (Sippori de astăzi), oraşul care până în anul 20 î.C. a fost capitala Galileii înlocuită apoi de Tiberiada. Carsten Peter Thiede a lansat ipoteza că Iosif şi fiul Isus au lucrat la realizarea sa. Oricum, meseria lui Iosif trebuia să fie una care să permită familiei să trăiască în mod demn.

"Era drept"

O ulterioară observaţie merită expresia folosită de Matei îl definirea lui Iosif: "era drept". Termenul ebraic "sadiq", explică studioşii, înseamnă "om exemplar" care respectă Legea, un evreu "practicant", care trebuia deci să aibă o anumită cultură şi să cunoască fie ebraica fie aramaica: prima era limba clasică din Israel, a doua era cea vorbită în mod obişnuit în acel timp. O veche tradiţie rabinică leagă meseria de "constructor" cu o formare specială, adică o cunoaştere superioară a textului biblic şi cu o neobişnuită capacitate de a-l explica. Iosif, scrie Matei, este un bărbat "drept" şi milostiv. Aflând că Maria este însărcinată, înainte de a primi mesajul lui Dumnezeu în vis, decide s-o repudieze pe soţia sa dar în ascuns. Nu o repudiază public, nu face cunoscută acea sarcină "ilegitimă". Îngerul care-i apare în vis lui Iosif, cu vestea sa, vine să rezolve această situaţie.

Cuvintele lui Benedict al XVI-lea

Într-o omilie ţinută de Papa emerit în conventul în care trăieşte în Vatican, Benedict al XVI-lea a schiţat un portret robot al sfântului Iosif: "De ce l-a ales Dumnezeu pe Iosif? Pentru că Iosif era un bărbat drept, evlavios. Dar şi pentru că Iosif era un om practic. De altfel, era nevoie de un om practic pentru a organiza fuga în Egipt, dar şi pentru a organiza călătoria la Betleem pentru recensământ şi pentru a se îngriji de toate necesităţile practice ale lui Isus". La 19 martie 2006, Papa Ratzinger a amintit figura sfântului al cărui nume îl poartă subliniind "măreţia sfântului Iosif, egală cu aceea a Mariei, se evidenţiază şi mai mult pentru că misiunea sa s-a desfăşurat în umilinţă şi în ascunderea din casa de la Nazaret". La primele vespere ale sărbătorii sfântului Iosif din 2009, Benedict al XVI-lea schiţa aproape cu uimire teologică figura sfântului: "Sfântul Iosif manifestă asta în manieră surprinzătoare, el care este tată fără să fi exercitat o paternitate carnală. Nu este tatăl biologic al lui Isus, al cărui Tată este numai Dumnezeu, şi totuşi el exercită o paternitate deplină şi întreagă. A fi tată înseamnă înainte de toate a fi slujitor al vieţii şi al creşterii. Sfântul Iosif a dat, în acest sens, dovada unei mari dedicări. Pentru Cristos a cunoscut persecuţia, exilul şi sărăcia care derivă din acestea. A trebuit să se stabilească în loc diferit de satul său. Singura sa răsplată a fost aceea de a fi cu Cristos".

Portretul robot făcut de Papa Francisc

La 19 martie 2013, Papa Francisc celebra liturghia pentru începutul pontificatului său. În omilie sfântul Iosif este prezentat ca model de educator, care-l păzeşte şi-l însoţeşte cu umilinţă pe Isus în drumul său de creştere. "Şi Iosif este «păzitor», pentru că ştie să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă condus de voinţa lui, şi tocmai pentru aceasta este şi mai sensibil faţă de persoanele care-i sunt încredinţate, ştie să citească evenimentele cu realism, este atent la ceea ce-l înconjoară şi ştie să ia deciziile cele mai înţelepte. În ei, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Cristos! Să-l păzim pe Cristos în viaţa noastră, pentru a-i păzi pe alţii, pentru a păzi creaţia!". În mod semnificativ, chiar sâmbătă 19 martie 2016, sărbătoarea sfântului Iosif, va fi semnată de Papa exortaţia dedicată familiei care încheie drumul a două sinoade.

"Cartea de identitate" a păzitorului

Din aceste fragmente este posibil să se concludă citând câteva trăsături ale portretului robot al sfântului Iosif. Este un bărbat drept şi milostiv, capabil să privească dincolo de convenţiile sociale. Este un bărbat tăcut şi umil. Este deschis la "surprizele" lui Dumnezeu, la planurile sale, chiar dacă îi răscolesc viaţa. Este un păzitor al vieţii, îi permite lui Dumnezeu făcut om, un prunc lipsit de apărare, "complet dependent de îngrijirile unui tată şi ale unei mame" (aşa a spus Papa Wojtyła la Betleem în martie 2000) ca să crească. Este capabil să fie tată şi al unui fiu care nu era al său în trup. Este un om practic, capabil să asculte glasul lui Dumnezeu şi să-l pună în practică, luând deciziile juste pentru binele familiei sale.

(După Vatican Insider, 17 martie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.