București: A trecut la Domnul Mons. Luigi Vittorio Blasutti
După o îndelungată suferință, sâmbătă, 13 iulie 2013, a trecut la Domnul, la vârsta de 88 de ani, Mons. Luigi Vittorio Blasutti, vicar general emerit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.
Mons. Luigi Vittorio Blasutti s-a născut la 11 ianuarie 1925 și a fost hirotonit la 25 iulie 1949, la București, în ascuns - din cauza situației politice dificile din acea vreme -, în capela din palatul arhiepiscopal, prin impunerea mâinilor Mons. Alexandru Cisar. A fost vicar la parohiile Oituz, Focșani, Iași, apoi paroh la Dărmănești, Onești, Cioplea, Târgoviște, "Sfânta Tereza" și "Preasfântul Mântuitor", în București. În perioada 1968-1983 a fost decan de București. Din iunie 1982, cu o întrerupere de câteva luni, a fost vicar general al Arhidiecezei Romano-Catolice de București până în anul 2003.
Sfânta Liturghie de înmormântare va fi celebrată luni, 15 iulie 2013, la ora 12.00, în biserica "Sfânta Tereza" din București. Trupul neînsuflețit al Mons. Luigi Vittorio Blasutti va fi apoi înmormântat în cimitirul Bellu-Catolic.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Articol preluat de pe site-ul www.arcb.ro,
al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București
lecturi: 34.