Bacău "Sfânta Cruce": Concert de orgă și muzică religioasă
În orașul Bacău, timpul binecuvântat al Adventului a început duminică, 27 noiembrie 2011, cu ediția a doua a concertului de muzică sacră închinat sfintei Cecilia, patroana cântăreților.
Concertul a fost susținut de corurile parohiilor din Bacău - "Fericitul Ieremia" (dirijor: Adrian Farcaș), "Sfântul Nicolae" (dirijor: Pr. Ciprian Piser-Bejan) și "Sfânta Cruce" (dirijor: Emilian Andrieș) -, Corul Seminarului Teologic Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău (dirijor: Pr. Cristian Ignat) și Corul Parohiei Romano-Catolice "Preasfânta Inimă a lui Isus" din Nicolae Bălcescu (dirijor: Flavia Farcaș). Tânărul Alex Catău a încântat asistența cu talentul și virtuozitatea sa la orgă.
În prezența pr. Isidor Dîscă, decan de Bacău, care a adus și salutul episcopilor noștri, a pr. Iosif Comorașu, paroh al comunității parohiale "Sfânta Cruce", a numeroși preoți și foarte mulți credincioși, toate corurile au primit ca gest de mulțumire ropote de aplauze și admirația tuturor celor prezenți. Părintele Isidor a mulțumit tuturor celor care și-au jertfit timpul pentru a se pregăti pentru acest eveniment, făcând din jertfa lor o rugăciune, amintindu-le tuturor celor prezenți că s-a început un nou parcurs de formare în Anul Familiei, conștientizând familiile de importanța evanghelizării și rolul familiei în a fi evanghelizatoare.
Mulțumim bunului Dumnezeu pentru momentele înălțătoare petrecute împreună, tinerilor și adulților care formează corurile noastre, pentru jertfă, angajament și dăruire în pregătirea acestui concert și a celorlalte momente ce se desfășoară în Biserică, așteptând cu nerăbdare în anul 2012 ediția a treiaa a Concertului!
Un Advent binecuvântat tuturor!
"Omnia ad majorem Dei gloriam!"
Pr. Lucian Adam
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
27 noiembrie: Bacău "Sfânta Cruce": Concert de orgă și muzică religioasă
lecturi: 10.