Poiana Negri: Campus "O vară împreună"
În Parohia "Sf. Anton de Padova" de la Poiana Negri, în perioada 9-12 iulie 2009, a avut loc campusul "O vară împreună". Evenimentul a fost propus și coordonat de către Surorile Oblate Asumpționiste, împreună cu pr. paroh Isidor Gheorghieș.
Au participat aproximativ 90 de copii, animați de către surori și de două tinere care le-au însoțit pe surori.
Este pentru prima data când în această parohie s-a ținut un campus și copiii s-au dovedit dornici de a învăța cântece, jocuri, bansuri, activități educative, dar și de a se bucura din plin de atmosfera de sărbătoare și de veselie pe care au trăit-o în aceste zile.
Pe parcursul campusului, copiii au fost inspirați de povestea "Sabia din stâncă". Această temă a fost pe placul tuturor copiilor, dăruindu-le entuziasmul și dorința de a cunoaște ce este cu adevărat prietenia și încrederea, bucuria de a sluji și a te dărui în iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.
La Liturghia de încheiere care a avut loc duminică, 12 iulie, copiii au mulțumit lui Dumnezeu pentru zilele pe care le-au trăit, rugându-l ca și în anul următor să mai aibă parte de asemenea momente de bucurie împreună.
Au consemnat sr. Isabela, sr. Mihaela și sr. Clementina
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
9-12 iulie: Poiana Negri: Campus "O vară împreună"
lecturi: 10.