Coasta de Fildeș: Deschiderea noului an pastoral
Pr. Gabriel Cimpoeșu, misionar în Coasta de Fildeș, a participat duminică, 19 octombrie 2008, la Djebonoua, la deschiderea noului an pastoral 2008-2009, apoi ne-a transmis un mesaj pe care îl redăm integral.
Cu această ocazie am celebrat doar o singură sfântă Liturghie în toata parohia. Toți credincioșii din toate comunitățile, cu ajutorul camionetei misiunii, au venit la sărbătoare.
Printre cei prezenți am văzut un grup semnificativ dintr-o comunitate care a fost evanghelizată recent (Kouadioprikro). Șef de comunitate este un orb, dar care are o credință puternică ce îi molipsește și pe ceilalți. Biserica deși este mare, a fost neîncăpătoare.
Acest an pastoral l-am pregătit în rugăciune, cerând tuturor credincioșilor să se roage novena dedicată medaliei miraculoase a sfintei Fecioare. De-a lungul întregului an vom organiza mai multe astfel de momente.
Am reînnoit consiliul pastoral, stimulând persoanele care sunt în regulă cu Biserica, pentru a fi un model pentru credincioși.
Tema acestui an este: "Ca și Paul, să-l anunțăm pe Cristos". Am prevăzut un pelerinaj într-o comunitate unde capela este dedicată sfântului Paul. Sunt prevăzute cateheze în fiecare lună, pentru a cunoaște mai bine și pentru a trăi spiritualitatea sfântului Paul. La nivel diecezan s-a propus și un concurs biblic.
Sfânta Liturghie a fost animată de cele patru coruri parohiale (în septembrie a fost prezentat comunității un nou cor).
A fost o atmosferă frumoasă, de rugăciune, de bucurie spirituală. Se văd progrese în mai toate activitățile.
Înainte de binecuvântarea solemnă am prezentat recomandările arhiepiscopului Diecezei de Bouake, adresate tuturor celor prezenți:
- fiecare credincios trebuie să-și asume responsabilitățile sale în Biserică;
- să sensibilizăm pe toți credincioșii în ceea ce privește bucuria de a trăi viața consacrată și sacerdotală;
- de a vorbi frumos în ceea ce privește sacramentele Bisericii.
Fie ca acest început de an să motiveze pe cât mai mulți credincioși pentru a aduce roade bogate în via Domnului.
Pr. Gabriel Cimpoeșu
lecturi: 8.