Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Magisteriul papilor despre iad, purgator și paradis: iubirea este cea care deschide cerul

de Amedeo Lomonaco

Despărțirea definitivă de Domnul, deschiderea, dar în mod imperfect, la iubirea Tatălui și îmbrățișarea cu Dumnezeu. În aceste scenarii distincte se desfășoară cele trei destine posibile ale existenței după moarte. Într-o călătorie ipotetică în dimensiunea transcendentală, ca aceea propusă în Divina Comedie de Dante Alighieri, cele trei condiții specifice în care se poate afla sufletul exprimă o apropiere și o îndepărtare de Cristos. În aceste distanțe diferite - teribile, în diminuare progresivă sau nule - se situează iadul, purgatorul și paradisul. Este vorba de stări ale sufletului care pot fi reprezentate respectiv prin imaginile dezlipirii, ale dorinței și ale întâlnirii.

Vom fi judecați despre iubire

Pontifii s-au pronunțat de mai multe ori cu privire la diferitele perspective ale vieții de dincolo, îndemnând pe fiecare om să răspundă, în libertate deplină, la iubirea milostivă a lui Dumnezeu, văzând în ceilalți, mai ales în cei nevoiași, fața lui Isus. Acesta este criteriul fundamental de care depinde pelerinajul definitiv al omului. "În seara vieții - spunea Sfântul Ioan al Crucii - vom fi judecați despre iubire". Referindu-se la parabola judecății finale, în care Isus se folosește de imaginea păstorului, Papa Francisc la Angelus din 22 noiembrie 2020 subliniază că va fi determinantă "logica proximității", a apropierii "de el, cu iubire, în persoana celor mai suferinzi":

Isus se identifică nu numai cu regele-păstorul, ci și cu oile pierdute. Am putea vorbi despre o "dublă identitate": regele-păstorul, Isus, se identifică și cu oile, adică frații mai mici și nevoiași. Și indică astfel criteriul judecății: ea va fi luată pe baza iubirii concrete date sau refuzate acestor persoane, pentru că el însuși, judecătorul, este prezent în fiecare dintre ele. El este judecător, el este Dumnezeu-om, însă el este și săracul, el este ascuns, este prezent în persoana săracilor pe care el îi menționează chiar aici. Spune Isus: "Adevăr vă spun: tot ceea ce ați făcut (sau n-ați făcut) unuia dintre acești frați ai mei mai mici, mie mi-ați (sau nu mi-ați) făcut" (v. 40.45). Vom fi judecați despre iubire. Judecata va fi despre iubire. Nu despre sentiment, nu: vom fi judecați despre fapte, despre compasiunea care devine apropiere și ajutor grijuliu.

Nu ne putem sustrage de la judecata lui Dumnezeu. Îndeosebi, cei care au responsabilități de conducere nu trebuie să cedeze în fața logicii puterii, ci trebuie să o urmeze pe cea a slujirii pentru a promova o înțelegere autentică. Subliniază asta, într-un timp amenințat de vânturi de război, Papa Ioan al XXIII-lea în mesajul-radio din 1961 adresat întregii lumi:

Biserica, prin natura sa, nu poate rămâne indiferentă la durerea umană, chiar și atunci când este doar preocupare și angoasă. Și tocmai pentru aceasta noi îi invităm pe guvernanți să se pună în fața responsabilităților teribile pe care ei le poartă în fața istoriei și, ceea ce contează mai mult, în fața judecății lui Dumnezeu și îi implorăm să nu îndure presiuni false și înșelătoare.

Iadul: dezlipirea de Dumnezeu

În viața veșnică omul nu-l poate contempla pe Domnul dacă nu alege în mod liber să-l iubească. În Catehismul Bisericii Catolice se subliniază că "nu-l putem iubi pe Dumnezeu dacă păcătuim grav împotriva lui, împotriva aproapelui nostru sau împotriva noastră". "A muri în păcat de moarte fără să ne căim și fără a primi iubirea milostivă a lui Dumnezeu înseamnă a rămâne despărțiți pentru totdeauna de el printr-o alegere liberă a noastră. Și această stare de auto-excludere definitivă de la comuniunea cu Dumnezeu și cu fericiții este desemnată cu termenul iad".

"Cine nu iubește rămâne în moarte. Oricine îl urăște pe fratele său este un criminal și voi știți că niciun criminal nu are viața veșnică ce rămâne în el" (1In 3,14-15).

În mesajul-radio de Crăciun din 24 decembrie 1944 al Papei Pius al XI-lea, referindu-se la tragedia războiului, amintește că generația de bărbați și femei din secolul al XX-lea "a trăit atrocități de nedescris așa de intens, încât amintirea atâtor orori va trebui să le rămână imprimată în amintire și până în adâncul sufletului, ca imaginea unui iad".

Unul dintre canoanele fundamentale ale vieții creștine, subliniază Paul al VI-lea la Audiența generală din 28 aprilie 1971, se leagă de faptul că "trebuie să fie trăită în vederea destinului său escatologic, viitor și veșnic". "Discursul despre paradis și despre iad - explică Papa Montini - nu se mai ascultă". O reflecție care precede întrebări cruciale. "Ce anume devine și ce anume poate să devină scena lumii fără această conștiință a unei referințe obligatorii la o dreptate transcendentă și inexorabilă?" "Și ce anume poate să fie soarta fatală, existențială, personală a fiecăruia dintre noi - mai întreabă Papa Paul al VI-lea - dacă în schimb Cristos fratele, învățătorul și păstorul din zilele noastre muritoare, cu adevărat se va ridica drept judecător implacabil în pragul zilei nemuritoare?" Destinul definitiv al omului este legat, așadar, de răspunsul său sau lipsa de răspuns la iubirea lui Dumnezeu. Papa Ioan Paul al II-lea amintește asta în Audiența generală din 28 iulie 1999:

Dumnezeu este Tată infinit de bun și milostiv. Dar omul, chemat să-i răspundă în libertate, poate alege din păcate să respingă definitiv iubirea sa și iertarea sa, sustrăgându-se astfel pentru totdeauna de la comuniunea bucuroasă cu el. Tocmai această situație tragică este indicată de învățătura creștină atunci când vorbește despre osânda iadului. Aceeași dimensiune de nefericire pe care această condiție întunecată o poartă cu sine poate fi într-un fel intuită în lumina unor experiențe teribile ale noastre, care fac viața, cum se obișnuiește să se spună, un iad.

Iadul, afirmă Papa Francisc în afară de asta, este o alegere a omului care se îndepărtează de Domnul. Vizitând în 2015 Parohia romană "Santa Maria Madre del Redentore", pontiful spune că "merge în iad numai cel care-i spune lui Dumnezeu: «Nu am nevoie de tine, mă descurc singur», așa cum a făcut diavolul care este singurul de care noi suntem siguri că este în iad".

Purgatorul: dorința de Tatăl

Purgatorul este destinul celor care încă nu sunt pregătiți pentru comuniunea perfectă și definitivă cu Dumnezeu. În Catehismul Bisericii Catolice se amintește că, în acest caz, drumul spre fericirea deplină cere o purificare. "Cei care mor în harul și în prietenia lui Dumnezeu, dar sunt purificați imperfect, deși sunt siguri de mântuirea lor veșnică, sunt supuși însă, după moartea lor, la o purificare, cu scopul de a obține sfințenia necesară pentru a intra în bucuria din cer." Așadar, Biserica numește "purgator această purificare finală a celor aleși, care este cu totul altceva decât pedeapsa celor condamnați".

"Să nu ezităm să-i ajutăm pe cei care au murit și să oferim pentru ei rugăciunile noastre" (Sf. Ioan Gură de Aur).

Purgatorul, explică Papa Paul al VI-lea în timpul Via Crucis la Colosseum în 1965, este durerea răposaților noștri "născută dintr-o tensiune devenită extrem de conștientă, de a dori fericirea în Dumnezeu și de a nu o putea dobândi repede". În scrisoarea intitulată "Templul Maxim", în care sunt îndemnate călugărițele la rugăciuni speciale pentru Conciliul Ecumenic Vatican II, Papa Ioan al XXIII-lea cere să se roage pentru "sufletele din purgator, ca să le fie grăbită viziunea beatifică". La Audiența generală din 2011, Papa Benedict al XVI-lea amintește învățăturile Sfintei Ecaterina din Genova, cunoscută mai ales pentru viziunea sa despre purgator.

Este important de notat că Ecaterina, în experiența sa mistică, nu are niciodată revelații specifice despre purgator sau despre sufletele care se purifică acolo. Totuși, în scrierile inspirate de sfânta noastră este un element central și modul de a-l descrie are caracteristici originale față de epoca sa. Prima trăsătură originală se referă la "locul" purificării sufletelor. În timpul său se reprezenta asta îndeosebi prin recurgerea la imagini legate de spațiu: se gândea la un anumit spațiu, unde s-ar găsi purgatorul. În schimb, în Ecaterina purgatorul nu este prezentat ca un element al peisajului din măruntaiele pământului: nu este un foc exterior, ci interior. Acesta este purgatorul, un foc interior.

"Există o legătură profundă și indisolubilă între cei care încă sunt pelerini în această lume - între noi - și cei care au trecut pragul morții pentru a intra în veșnicie." Papa Francisc amintește asta la Audiența generală din 30 octombrie 2013, subliniind că "toți botezații de aici de pe pământ, sufletele din purgator și toți fericiții care sunt deja în paradis formează o singură mare familie. Această comuniune între pământ și cer se realizează în special în rugăciunea de mijlocire".

Paradisul: întâlnirea cu Domnul

Cel care moare în harul și în prietenia lui Dumnezeu trăiește mereu cu Cristos. Acesta este paradisul, o viață perfectă - se citește în Catehismul Bisericii Catolice - care este "scopul ultim al omului și realizarea aspirațiilor sale cele mai profunde, starea de fericire supremă și definitivă". "Cu moartea sa și învierea sa Isus Cristos ne-a «deschis» cerul. Viața fericiților constă în posesia deplină a roadelor răscumpărării realizate de Cristos, care asociază la glorificarea sa cerească pe cei care au crezut în el și care au rămas fideli față de voința sa. Cerul este comunitatea fericită a tuturor celor care sunt perfect încorporați în el".

"Nu este timp de dormit, pentru că paradisul nu este făcut pentru fotolii" (Sfântul Filip Neri).

"Viața noastră este un drum spre paradis", afirmă Papa Ioan Paul al II-lea la 11 martie 1979, adresându-se tinerilor din Parohia romană "Sfântul Vasile". "Trebuie să ne gândim la paradis! Cartea vieții noastre creștine - adaugă Papa Wojtyła - o jucăm pariind pe paradis!". Așadar, Dumnezeu Tatăl îi așteaptă pe fiii săi. Papa Ioan Paul I amintește asta la Audiența generală din 20 septembrie 1978:

Dumnezeu este atotputernic, Dumnezeu mă iubește imens, Dumnezeu este fidel față de promisiuni. Și el, Dumnezeul milostivirii, aprinde în mine încrederea; motiv pentru care eu nu mă simt nici singur, nici inutil, nici abandonat, ci implicat într-un destin de mântuire, care va îmboboci într-o zi în paradis. (...) Aș vrea să citiți o omilie ținută de Sfântul Augustin în ziua de Paște despre Aleluia. Adevăratul Aleluia - spune cam așa - îl vom cânta în paradis. Acela va fi Aleluia al iubirii depline: acesta, cel de acum, este Aleluia al iubirii înfometate, adică al speranței.

Omul nu trebuie să trăiască fără o țintă, fără o destinație. La Regina Caeli din 10 mai 2020, Papa Francisc afirmă că Dumnezeu "a pregătit pentru noi locul cel mai demn și frumos: paradisul". "Să nu uităm asta: locuința care ne așteaptă este paradisul. Aici suntem în trecere. Suntem făcuți pentru cer, pentru viața veșnică, pentru a trăi pentru totdeauna. Pentru totdeauna: este ceva ce acum nu reușim nici măcar să ne imaginăm. Dar este și mai frumos să ne gândim că acest pentru totdeauna va fi totul în bucurie, în comuniunea deplină cu Dumnezeu și cu ceilalți, fără să mai fie lacrimi, fără supărări, fără dezbinări și tulburare." Numai pe un drum se poate ajunge în paradis. Această cale este Isus: a-l imita în iubire, a urma pașii săi înseamnă a găsi propriul loc în cer.

Biserica din cer

Paradisul este împărăția frumuseții în care strălucește lumina Mariei. Papa Pius al XII-lea amintește asta, la 8 decembrie 1953, în mesajul-radio adresat Acțiunii Catolice italiene:

Și desigur pe fața propriei Mame Dumnezeu a adunat toate splendorile artei sale divine. Privirea Mariei! Zâmbetul Mariei! Dulceața Mariei! Maiestatea Mariei, Regina cerului și a pământului! Cum strălucește luna pe cerul întunecat, tot așa frumusețea Mariei se distinge de toate frumusețile, care apar umbre alături de ea. Maria este cea mai frumoasă dintre toate creaturile. Voi știți, preaiubiți fii și fiice, cât de ușor o frumusețe umană, care este ca umbra unei flori, răpește și exaltă o inimă gentilă: așadar, ce ar face în fața frumuseții Mariei, dacă ar putea s-o contemple dezvăluită, față în față, așa a văzut Alighieri în Paradisul (cântul 31, v. 130-135), în mijlocul a "peste mii de îngeri în sărbătoare", "răzând o frumusețe, ce fericire - era în ochii tuturor celorlalți sfinți": Maria!

Paradisul este cerul deschis pentru om și este împărăția vieții veșnice. Papa Paul al VI-lea subliniază asta la 30 iunie 1968 în concelebrarea solemnă la încheierea Anului Credinței:

Noi credem în viața veșnică. Noi credem că sufletele tuturor celor care mor în harul lui Cristos, fie că mai trebuie să fie purificate în purgator, fie că din momentul în care părăsesc propriul trup sunt primite de Isus în paradis, așa cum a făcut el pentru tâlharul cel bun, constituie poporul lui Dumnezeu din lumea de dincolo de moarte, care va fi înfrântă definitiv în ziua învierii, când aceste suflete vor fi reunite cu trupurile lor. Noi credem că multitudinea sufletelor, care sunt reunite în jurul lui Isus și al Mariei în paradis, formează Biserica din cer, unde ele în fericirea veșnică îl văd pe Dumnezeu așa cum este și unde sunt și asociate, în diferite grade, cu sfinții îngeri la conducerea divină exercitată de Cristos glorios, mijlocind pentru noi și ajutând slăbiciunea noastră cu grija lor fraternă.

Fericiții din cer "toți împreună formează o singură Biserică". "Și cu credință și în speranță - conclude Papa Montini - noi așteptăm învierea morților și viața veacului ce va veni."

(După Vatican News, 11 aprilie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat