Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Discurs adresat participanților la Adunarea Plenară a Academiei Pontificale de Științe Sociale cu tema: "Dizabilitatea și condiția umană. Schimbarea factorilor sociali determinanți ai dizabilităților și construirea unei noi culturi a incluziunii" (11 aprilie 2024)

Domnilor și doamnelor!

Cu plăcere vă spun bun-venit vouă tuturor, membri ai Academiei Pontificale a Științelor Sociale, care a fost instituită în urmă cu treizeci de ani. Un gând adresat președintelui, care a plecat acasă, pentru că mama este în pragul morții, și să facem o rugăciune pentru ea și pentru mama. Îl salut pe cancelar și pe vice-cancelar și pe colaboratori și le mulțumesc pentru slujirea lor.

Am apreciat alegerea ca temă a acestei Adunări Plenare experiența umană a dizabilității, factorii sociali care o determină și angajarea pentru o cultură a îngrijirii și a incluziunii. De fapt, Academia de Științe Sociale este chemată să înfrunte, după un model interdisciplinar, unele dintre provocările actuale cele mai urgente. Mă gândesc la tehnologie și la implicațiile sale în cercetare și în domenii ca medicina și tranziția ecologică; mă gândesc la comunicare și la dezvoltarea inteligenței artificiale - o adevărată provocare! -; precum și la necesitatea de a găsi noi modele economice.

În timpuri recente, comunitatea internațională a făcut pași importanți înainte în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități. Multe țări se mișcă în această direcție. În schimb, în altele această recunoaștere însă este parțială și precară. Totuși, acolo unde acest parcurs a fost întreprins, între lumini și umbre vedem înflorind persoanele și vlăstarele unei societăți mai drepte și mai solidare.

Ascultând glasul bărbaților și al femeilor cu dizabilități, am devenit mai conștienți de faptul că viața lor este condiționată, în afară de limitările funcționale, și de factori culturali, juridici, economici și sociali, care pot să le împiedice activitățile și participarea socială.

La temelia tratării acestei teme se află desigur demnitatea persoanelor cu dizabilități, cu implicațiile sale antropologice, filozofice și teologice. Fără a ne sprijini trainic pe această bază, se poate întâmpla ca, în timp ce se afirmă principiul demnității umane, în același timp să se acționeze împotriva ei. Doctrina socială a Bisericii este foarte clară în această privință: persoanele cu dizabilități "sunt subiecți pe deplin umani, titulari de drepturi și obligații" (Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, nr. 148). Fiecare ființă umană are dreptul la o viață demnă și să se dezvolte integral, "chiar dacă este mai puțin eficient, chiar dacă s-a născut sau a crescut cu limitări; de fapt, asta nu diminuează demnitatea sa imensă ca persoană umană, care nu se întemeiază pe circumstanțe, ci pe valoarea ființei sale. Când acest principiu elementar nu este ocrotit, nu există viitor nici pentru fraternitate, nici pentru supraviețuirea omenirii" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, nr. 107).

Vulnerabilitatea și fragilitatea aparțin condiției umane și nu sunt proprii numai persoanelor cu dizabilități. Ne-au amintit asta unele dintre ele în recenta Adunare Sinodală: "Prezența noastră - au scris ele - poate contribui la transformarea realităților în care trăim, făcându-le mai umane și mai primitoare. Fără vulnerabilități, fără limite, fără obstacole de depășit, nu ar exista adevărată umanitate" (Biserica este casa noastră, 2).

Grija Bisericii față de cei care poartă una sau mai multe dizabilități actualizează multele întâlniri ale lui Isus cu aceste persoane relatate în Evanghelii. Din aceste relatări se pot scoate idei de reflecție mereu actuale.

În primul rând, Isus intră în contact direct cu aceia care trăiesc dizabilitatea, pentru că ea, ca orice formă de infirmitate, nu trebuie ignorată sau negată. Dar Isus nu numai că intră în relație cu ei: el schimbă și sensul experienței lor; de fapt, introduce o nouă privire asupra condiției persoanelor cu dizabilități, fie în societate, fie în fața lui Dumnezeu. De fapt, pentru el fiecare condiție umană, chiar și cea marcată de limitări puternice, este o invitație de a țese un raport singular cu Dumnezeu care face să reînflorească persoanele: să ne gândim, de exemplu, în evanghelie, la orbul Bartimeu (cf. Mc 10,46-52).

Din păcate, în multe părți ale lumii, încă sunt persoane izolate și familii izolate și împinse la marginile vieții sociale din cauza dizabilității. Și asta nu numai în țările mai sărace, unde trăiesc cea mai mare parte dintre ele și unde această condiție le condamnă adesea la mizerie, ci și în contexte de bunăstare mai mare: aici uneori handicapul este considerat o "tragedie personală" și cei cu dizabilități sunt "«exilații ascunși» care sunt tratați drept corpuri străine ale societății" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 98).

De fapt, cultura rebutului nu are granițe. Există unii care presupun că pot stabili, pe baza criteriilor utilitariste și funcționale, când o viață are valoare și este demnă să fie trăită. Acest tip de mentalitate poate duce la grave încălcări ale drepturilor persoanelor mai slabe, la puternice nedreptăți și inegalități acolo unde se lasă conduși în mod prevalent de logica profitului, a eficienței sau a succesului. Dar există, în actuala cultură a rebutului, și un aspect mai puțin vizibil și foarte periculos care erodează valoarea persoanei cu dizabilități în ochii societății și în înșiși ochii săi: este tendința care duce la considerarea propriei existențe o povară pentru sine și pentru cei dragi ai lor. Răspândirea acestei mentalități transformă cultura rebutului în cultură de moarte. În fond, "persoanele nu mai sunt simțite ca o valoare primară care trebuie respectate și tutelate, în special dacă sunt sărace sau neputincioase, dacă «încă nu folosesc» - cum sunt cei care urmează să se nască - sau «nu mai folosesc» - cum sunt bătrânii" (ivi, 18). Acest lucru este foarte important, cele două extreme ale vieții: cei care trebuie să se nască având dizabilități sunt avortați, iar bătrânilor aflați în fază finală li se face "moartea dulce", eutanasia, o eutanasie travestită, mereu, dar este până la urmă eutanasie.

A combate cultura rebutului înseamnă a promova cultura incluziunii - trebuie unite -, creând și întărind legăturile de apartenență la societate. Actorii protagoniști ai acestei acțiuni solidare sunt cei care, simțindu-se coresponsabili de binele fiecăruia, se străduiesc pentru o mai mare dreptate socială și pentru a înlătura barierele de gen diferit care împiedică pe atâția să se bucure de drepturile și de libertățile fundamentale. Rezultatele obținute cu aceste acțiuni sunt mai mult vizibile în țările mai dezvoltate din punct de vedere economic. În aceste țări, în general, persoanele cu dizabilități au drept la prestații sanitare și sociale și, deși nu lipsesc dificultățile, sunt incluse în multiple domenii ale vieții sociale: de la cel educativ la cel cultural, de la cel de muncă la cel sportiv. În țările mai sărace toate acestea mai trebuie să fie realizate în mare parte. Prin urmare, guvernele care se angajează în acest sens trebuie încurajate și susținute de comunitatea internațională. În același mod, este necesar să se susțină și organizațiile din societatea civilă, pentru că fără acțiunea lor solidară capilară în multe locuri persoanele ar fi abandonate.

Așadar, este vorba de a construi o cultură a incluziunii integrale. Legătura de apartenență devine și mai trainică atunci când persoanele cu dizabilități nu sunt destinatare pasive, ci participă la viața socială ca protagoniste ale schimbării. Subsidiaritate și participare sunt cei doi pilaștri ai unei incluziuni efective. Și în această lumină se înțelege bine importanța asociațiilor și a mișcărilor persoanelor cu dizabilități care promovează participarea socială.

Dragi prieteni, "a recunoaște fiecare ființă umană ca un frate sau o soră și a căuta o prietenie socială care să-i includă pe toți nu sunt simple utopii. Cer decizia și capacitatea de a găsi parcursurile eficace care să-i asigure posibilitatea reală. Orice angajare în această direcție devine un înalt exercițiu al carității. Pentru că un individ poate ajuta o persoană nevoiașă, însă atunci când se unește cu alții pentru a da viață la procese sociale de fraternitate și de dreptate pentru toți, intră în «domeniul celei mai vaste carități, al carității politice»" (ivi, 180).

Vă mulțumesc, fraților și surorilor, pentru că în această angajare este și contribuția voastră: de studiu și de confruntare în cadrul comunității științifice și de sensibilizare în diferitele domenii sociale și ecleziale. Mulțumesc îndeosebi pentru atenția concretă față de surorile și față de frații cu dizabilități. Din inimă vă binecuvântez pe voi și munca voastră. Și vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat