Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Discurs adresat participanților la Adunarea Plenară a Comisiei Biblice Pontificale (11 aprilie 2024)

Sunt bucuros să vă primesc la sfârșitul Adunării Plenare anuale a voastre, în care v-ați propus să aprofundați o temă esențială, puternic esențială: boala și suferința în Biblie. Este o cercetare care interesează fiecare ființă umană, fiind supus infirmității, fragilității, morții. De fapt, natura noastră rănită are înscrisă în sine și realitățile limitei și ale mărginirii, și îndură contradicțiile răului și ale durerii.

Tema se află mult la inima mea: suferința și boala sunt adversare de înfruntat, dar este important să se facă asta în mod demn de om, în mod uman, să spunem așa: a le înlătura, reducându-le la tabu-uri despre care este mai bine să nu se vorbească, eventual pentru că dăunează acelei imagini de eficiență cu orice preț, utilă pentru a vinde și a câștiga, nu este desigur o soluție. Toți șovăim sub povara acestor experiențe și trebuie să ne ajutăm să trecem prin ele, trăindu-le în relație fără a ne concentra asupra lor și fără ca răzvrătirea legitimă să se transforme în izolare, abandonare și disperare.

Știm, și prin mărturia atâtor frați și surori, că durerea și infirmitatea, în lumina credinței, pot să devină factori decisivi într-un parcurs de maturare: de fapt, "sita suferinței" permite să se discearnă ceea ce este esențial de ceea ce nu este esențial. Dar mai ales exemplul lui Isus arată calea. El ne îndeamnă să ne îngrijim de cel care trăiește în situații de infirmitate, cu determinarea de a înfrânge boala; în același timp, invită cu delicatețe să unim suferințele noastre cu oferirea sa mântuitoare, ca sămânță care aduce rod. Concret, viziunea noastră de credință mi-a sugerat să vă propun câteva idei de reflecție în jurul a două cuvinte decisive: compasiune și incluziune.

Prima, compasiunea, indică atitudinea recurentă și caracterizantă a Domnului față de persoanele fragile și nevoiașe pe care le întâlnește. Văzând fețele atâtor oameni, oi fără păstor care cu greu se orientează în viață (cf. Mc 6,34), Isus se înduioșează. Are compasiune față de mulțimea înfometată și epuizată (cf. Mc 8,2) și-i primește fără încetare pe cei bolnavi (cf. Mc 1,32) ale căror cereri le ascultă: să ne gândim la orbii care îl imploră (cf. Mt 20,34) și la mulțimea celor infirmi care cer vindecare (cf. Lc 17,11-19); este cuprins de "mare compasiune" - spune evanghelia - față de văduva care îl însoțește la mormânt pe unicul fiu (cf. Lc 7,13). Mare compasiune. Această compasiune a sa se manifestă ca apropiere și îl face pe Isus să se identifice cu cei suferinzi: "Am fost bolnav și m-ați vizitat" (Mt 25,36). Compasiune care duce la apropiere.

Toate acestea revelează un aspect important: Isus nu explică suferința, ci se apleacă spre cei suferinzi. Nu se apropie de durere cu încurajări generice și consolări sterile, ci primește drama lor, lăsându-se atins de ea. Sfânta Scriptură este iluminantă în acest sens: nu ne lasă un promptuar de cuvinte bune sau un rețetar de sentimente, ci ne arată fețe, întâlniri, istorii concrete. Să ne gândim la Iob, cu ispitirea prietenilor săi de a articula teorii religioase care leagă suferința cu pedeapsa divină, dar se izbesc de realitatea durerii, mărturisită de viața lui Iob însuși. Astfel, răspunsul lui Isus este vital, este făcut din compasiune care asumă care, asumând, îl mântuiește pe om și îi transfigurează durerea. Cristos a transformat durerea noastră însușind-o până la capăt: locuind în ea, suferind-o și oferind-o ca dar de iubire. Nu a dat răspunsuri ușoare la "de ce"-urile noastre, dar pe cruce și-a însușit marele nostru "de ce" (cf. Mc 15,34). Astfel, cel care asimilează Sfânta Scriptură purifică imaginarul religios de atitudini greșite, învățând să urmeze traseul indicat de Isus: a atinge cu mâna suferința umană, cu umilință, blândețe, seninătate, pentru a duce, în numele Dumnezeului întrupat, apropierea unui sprijin mântuitor și concret. A atinge cu mâna, nu teoretic, cu mâna.

Și asta ne duce la al doilea cuvânt: incluziune. Chiar dacă nu este un cuvânt biblic, acest cuvânt exprimă bine o trăsătură importantă a stilului lui Isus: faptul de a merge în căutarea păcătosului, a celui rătăcit, a celui marginalizat, a celui stigmatizat, ca să fie primiți în casa Tatălui (cf. Lc 15). Să ne gândim la leproși: pentru Isus niciunul nu trebuie să fie exclus de la mântuirea lui Dumnezeu (cf. Mc 1,40-42). Dar incluziune cuprinde și un alt aspect: Domnul dorește să vindece persoana întreagă, spirit, suflet și trup (cf. 1Tes 5,23). De fapt, la puțin va folosi o vindecare fizică de rău fără o vindecare a inimii de păcat (cf. Mc 2,17; Mt 10,28-29). Există o vindecare totală: trup, suflet și spirit.

Această perspectivă de incluziune ne duce la atitudini de împărtășire: Cristos, care a trecut prin mijlocul oamenilor făcând bine și vindecând pe cei bolnavi, a poruncit discipolilor săi să aibă grijă de cei bolnavi și să-i binecuvânteze în numele său (cf. Mt 10,8; Lc 10,9). Așadar, prin experiența suferinței și a bolii, noi, ca Biserică, suntem chemați să mergem împreună la toți, în solidaritatea creștină și umană, deschizând, în numele fragilității, a oportunității de dialog și de speranță comune. Parabola bunului samaritean "ne arată cu ce inițiative se poate reface o comunitate pornind de la bărbați și femei care își însușesc fragilitatea altora, care nu lasă să se edifice o societate de excludere, ci devin aproapele și îl ridică și îl reabilitează pe omul căzut, pentru ca bunul să fie comun" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, nr. 67).

Iubiți frați și surori, lăsându-vă aceste idei, vă mulțumesc pentru slujirea voastră și vă încurajez să aprofundați, cu rigoare critică și spirit fratern, temele pe care le studiați, pentru a iradia lumina Scripturii asupra aspectelor delicate care îi interesează pe toți. Cuvântul lui Dumnezeu este un antidot puternic față de orice închidere, abstracție și ideologizare a credinței: citit în Duhul în care a fost scris, mărește pasiunea față de Dumnezeu și față de om, amorsează caritatea și însuflețește zelul apostolic. De aceea Biserica are necesitatea constantă de a se adăpa la izvoarele cuvântului. Vă binecuvântez pe voi și misiunea voastră de a adăpa sfântul popor al lui Dumnezeu cu apele proaspete ale Duhului. Și vă cer, cu rugăminte, să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat