Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Spre Jubileu

1. Originile

La rădăcinile Jubileului

de Gianfranco Ravasi

Suntem obișnuiți să datăm realitatea germinală a "jubileului" la sunetul unui corn de berbec: ecoul provenea din Ierusalim, sfâșia aerul și plutea din sat în sat. Or, în textul ebraic în întregul Vechi Testament termenul jobel apare de douăzeci și șapte de ori: de șase ori nu există umbră de îndoială că înseamnă cornul berbecului, în timp ce în celelalte douăzeci și unu de ori se referă la anul jubiliar. Pagina fundamentală de referință este capitolul 25 din Cartea Leviticului. Este vorba de un text complex, inserat în cartea fiilor lui Levi, deci a preoților, o carte ceremonială, de normative mici și minuțioase, care se referă la ritualitatea proprie a templului din Ierusalim.

O premisă filologică

Termenul jobel răsună mai ales în acel text, dar se găsește și în capitolul 27. Vechea versiune ebraică a Bibliei, numită în mod tradițional Septuaginta, aflându-se în fața acestui cuvânt - jobel - în loc de a-l traduce cu copia "jubileu", an jubiliar, l-a tradus după un canon interpretativ: áphesis, care în greacă înseamnă "remisiune", "eliberare" sau și "iertare". Acest cuvânt va fi foarte important pentru Isus deoarece - așa cum vom vedea - el nu vorbește despre jubileu, ci folosește în greaca lui Luca tocmai termenul áphesis. Mai mult, în Noul Testament nu există niciodată cuvântul "jubileu". Așadar, Septuaginta, acești traducători antici ai Bibliei au trecut de la un fapt în mod pur cultual sacral (celebrarea anului jubiliar care pornește cu sunetul cornului de berbec la o dată precisă, în conexiune cu solemnitatea Kippur, adică a Ispășirii păcatului lui Israel) la un concept etic, moral, existențial: iertarea datoriilor, eliberarea sclavilor (care era conținutul jubileului). Deci, tema jubileului a fost mutată de la limbajul și de la actul liturgic la limbajul și la experiența etico-socială. Acest element este relevant și astăzi pentru a nu reduce jubileul creștin numai la celebrare sau ritualitate fie ea și fundamentală ci pentru a-l transforma în paradigmă de viață creștină. Unii studioși au crezut că termenul jobel nu trebuie conectat cu sunetul cornului de berbec, ci cu rădăcina ebraică jabal, care înseamnă și "a amâna, a restitui, a trimite". Însă interpretarea apare un pic forțată pentru că acea "trimitere" nu indică în mod necesar eliberarea, nu are respirația termenului grec citat áphesis, reluat cu o subliniere deosebită chiar de Isus. Alte tentative de tip filologic au oferi diferite explicații, ci trebuie recunoscut că elementul de pornire este un fapt ritual. El presupune sunetul cornului de berbec care ritma începutul unui an deosebit, în a zecea zi a lunii de toamnă Tishri, corespondent cam cu septembrie-octombrie a noastră, lună în care cădea și Kippur. Este interesant de notat că în limba feniciană, în anumite privințe sora mai mare a ebraicii, aceeași rădăcină, adică cele trei consoane care sunt la baza cuvântului jobel, adică jbl, indică "țapul", o componentă semnificativă proprie a lui Kippur. Deci nu este îndoială că sunetul cornului, marcarea sa a unui timp sacral, este la baza termenului "jubileu", dar nu trebuie uitată tensiunea care duce spre celălalt pol, cel al traducerii grecești: nu este vorba numai de un rit, este un element care trebuie să marcheze profund în existența unui popor. După această premisă, să încercăm să adunăm și să ilustrăm câteva teme fundamentale jubiliare care apar în anumite privințe împletite între ele.

Odihna pământului

Conform textului biblic, prima temă destul de originală este "odihna" pământului. Conform schemei sabatice, cu care era măsurat timpul în cadrul tradiției biblice, deja la fiecare șapte ani era odihnit pământul. Conform indicațiilor din Lev 25, pământul trebuia să se odihnească și în anul jubiliar, care urma după șapte săptămâni de ani, adică în al cincizecilea an. Angajarea ar părea mai degrabă de nepropus și greu de aplicat. Este posibil a odihni pământul timp de un an, mai ales într-o civilizație ca aceea din Orientul Apropiat antic, unde exigențele erau mult mai mici decât ale noastre și viața mult mai frugală. Dar a odihni pământul doi ani la rând (în al patruzeci și nouălea an sabatic și al cincizecilea an jubiliar), într-o economie în mod substanțial de tip agricol, ar fi pus în criză supraviețuirea însăși. Așadar, ori anul jubiliar coincidea cu al șaptea an din a șaptea săptămână, ori jubileul mai mult decât o realizare concretă era mai ales un auspiciu, un semn utopic, o privire dincolo de modul obișnuit de a trăi. A odihni pământul înseamnă a nu-l semăna și a nu aduna roadele sale. Această alegere, pe de o parte, face să se descopere că pământul este un dar, pentru că, deși în cantitate mică, el reușește oricum să producă ceva. Roadele sale vor fi mai limitate, dar nu vor lipsi. S-ar aminti, astfel, că ciclurile naturii nu depind numai de munca omului ci și de Creator. Este amintirea unui alt primat, cel transcendent. Pe de altă parte, în această perioadă se încearcă depășirea proprietății private și tribale pentru că fiecare putea să ia din pământ ceea ce oferea el, fără a respecta granițele și îngrădirile cadastrului. În practică, este recunoașterea destinației universale a bunurilor prin care totul este disponibil pentru toți. Această temă poate dobândi o mare semnificație și în societatea de astăzi. În ea omenirea poate fi reprezentată de o masă pregătită în care sunt câțiva, într-o parte, care au un cumul exagerat de bunuri, și restul popoarelor în cealaltă parte, o multitudine care privește și se poate bucura numai de rebuturi și de firimituri. Nu mai există ideea disponibilității universale a bunurilor, antecedentă oricărei proprietăți private. În această lumină este sugestiv a face trimitere la reflecțiile propuse în această privință de enciclica Laudato si' a Papei Francisc.

Iertarea datoriilor și restituirea pământurilor

A doua temă, la fel de originală, este iertarea datoriilor și restituirea in pristinum (proprietarului primar) a terenurilor înstrăinate și vândute. În viziunea biblică, pământul era o posesie nu a individului, ci a triburilor și a familiilor din clan, dintre care fiecare avea un teritoriu particular al său. El a fost dăruit în timpul împărțirii vestite a pământului după cucerirea Canaanului, cum se citește în cartea lui Iosue (cap. 13-21). De fiecare dată când, din diferite motive, clanul pierdea propriul pământ, nu se respecta, într-un anumit sens, diviziunea voită de Dumnezeu. Cu jubileul, adică la fiecare jumătate de secol, se reconstruia harta țării promise, așa cum a voit-o Dumnezeu, prin darul divin al împărțirii țării între triburile lui Israel. Atunci toți au primit porțiunea lor, în afară de tribul lui Levi, care trăia din contribuțiile oferite de celelalte triburi pentru slujirea la templu. Pentru datorii se întâmpla în mod substanțial același lucru. La începutul arcului temporal jubiliar toți se simțeau egali, cu aceleași puține bunuri. Însă, după aceea, unii au pierdut bunurile lor datorită nenorocirii, alții datorită lenei sau datorită incapacității. După cincizeci de ani se decidea întoarcerea la punctul de plecare, făcând în așa fel încât toți să fie la un nivel de absolută, ideală, utopică comuniune a bunurilor în egalitate. Totul devenea iarăși comun și era distribuit după diferitele triburi. Fiecare familie obținea, astfel, din nou bunurile sale, pământurile sale și toți copiii săi. Într-un apel din cartea Deuteronomului, această reînnoire socială este propusă încontinuu evreului pentru ca să o considere ca modelul social de trăit, chiar dacă are conștiința că este vorba de un proiect ideal care la care nu se poate ajunge niciodată pe deplin. De fapt, în cartea Deuteronomului se citește: "Numai așa nu va mai fi la tine sărac [...]. Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, să nu-ți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna" (15,4.7). O alegere care nu este numai de adeziune ideală la fraternitate și la solidaritate dar care implică concretețea "mâinii", adică acțiunea, angajarea socială concretă. Se ne amintim profilul comunității creștine din Ierusalim în care - după cum reafirmă în mai multe rânduri Luca în Faptele Apostolilor - "niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun" (4,32).

Eliberarea sclavilor

A treia temă structurală pentru jubileul biblic este la fel de incisivă și angajantă. Cel jubiliar era anul iertării nu numai a datoriilor ci și al eliberării sclavilor. Cartea lui Ezechiel (46,17) vorbește despre jubileu ca despre anul dezrobirii, al răscumpărării, anul în care cei care au mers să slujească pentru a supraviețui lipsurilor se întorceau la casele lor, cu datoriile iertate și cu redobândirea pământului lor și a libertății lor. Redevenea poporul din exod, poporul liber de pelerina de plumb a sclaviei și a discriminărilor. Și în acest caz era vorba de o propunere ideală, destinată să creeze o comunitate care să nu mai aibă în ea legături de samavolnicie a unora asupra altora, să nu mai aibă lanțuri la picioare și să poată merge unită spre o destinație. Este evident cum actualitatea sa este valabilă și pentru istoria noastră în care se înregistrează un număr nemărginit de forme de sclavie: dependențele de droguri, traficul de prostituate, exploatarea minorilor la nivel de muncă sau sexual și pedo-pornografic și atâtea alte forme feroce de subjugare. În afară de asta, ne putem gândi la toate acele popoare care sunt practic sclave ale superputerilor deoarece cu datoriile lor nu sunt deloc în măsură să fie arbitre ale propriului destin; activitatea anumitor multinaționale este adesea o formă de tiranie economică ce oprimă unele națiuni și societăți. Răsunarea cuvântului jubiliar al libertății are deci o mare semnificație și în timpul nostru, și o are luând în considerare și referința la eliberarea de tip interior. De fapt, putem fi liberi în exterior dar în interior sclavi prin anumite lanțuri invizibile, cum sunt de exemplu condiționările sociale ale comunicării în masă, a superficialității, a vulgarității, a dependențelor de infosferă. Într-un text din cartea lui Ieremia (34,14-17), cu forță profetul explică prăbușirea și reducerea în sclavie a Ierusalimului și a Iudeii, făcută de babilonieni în 586 î.C., tocmai ca judecată a lui Dumnezeu cu privire la faptul că evreii nu i-au eliberat pe sclavi cu ocazia jubileului. Egoismul a făcut în așa fel încât marea normă a libertății nu a fost practicată și drept consecință s-a realizat un soi de pedeapsă a talionului din partea lui Dumnezeu care l-a făcut sclav pe Israel.

Jubileul lui Isus

La începuturile predicii sale publice, după Evanghelia lui Luca, Cristos a intrat în sinagoga modestă din satul său, Nazaret. În acea sâmbătă se citea un text din Isaia (cap. 61) și i-a revenit chiar lui să-l proclame și să-l comenteze. Prin acele cuvinte el s-a prezentat ca trimis de Tatăl pentru a inaugura un jubileu perfect de întins în toate secolele succesive și pe care creștinii vor trebui să-l celebreze în duh și adevăr: "Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea și celor orbi, recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; să vestesc un an de bunăvoință al Domnului" (Lc 4,18-19). Aceasta este cealaltă rădăcină - în afară de cea veterotestamentară - a jubileului creștin. În cuvintele lui Isus orizontul anului sfânt devine paradigma vieții creștinului care se lărgește și cuprinde toate acele suferințe care sunt programul misiunii lui Cristos și a Bisericii. "Anul de bunăvoință al Domnului", adică al mântuirii sale, cuprinde patru gesturi fundamentale. Primul este "evanghelizarea săracilor": verbul grec este tocmai acela care are la bază cuvântul evangelo, "vestea bună", "mesajul fericit" al Împărăției lui Dumnezeu. Destinatari sunt "săracii", adică cei din urmă de pe pământ, cei care în sine nu au forța puterii politice și economice dar au inima deschisă la adeziunea de credință. Jubileul este destinat să readucă în centrul Bisericii pe cei umili, pe săraci, pe cei lipsiți, pe cei care în exterior și în interior depind de mâinile lui Dumnezeu și de cele ale fraților. Libertatea este al doilea act jubiliar, un act care - așa cum s-a văzut - era deja în jubileul din Israel. Însă Isus face referință și la prizonierii în sens strict și metaforic și aici se anticipă acele cuvinte pe care el le va repeta în scena judecății la sfârșitul istoriei: "Am fost în închisoare și voi m-ați vizitat" (Mt 25,36). A treia angajare este de a reda "orbilor vederea", un gest pe care Isus l-a săvârșit des în timpul existenței sale pământești: să ne gândim numai la episodul celebru al orbului din naștere (In 9). Acesta era, conform Vechiului Testament și tradiției iudaice, semnul venirii lui Mesia. De fapt, în întunericul în care este învăluit orbul nu este numai exprimarea unei mari suferințe ci și un simbol. De fapt, există o orbire interioară care nu coincide cu aceea fizică și este incapacitatea de a vedea în profunzime, cu ochii inimii și ai sufletului. O orbire greu de vindecat, probabil mai mult decât cea fizică, ce se găsește în atâtea persoane în ale căror suflete trebuie să fie pusă o rază de lumină. În sfârșit, ca a patra și ultima angajare, își propune eliberarea oprimării care nu este numai sclavia la care se făcea aluzie mai sus cu privire la jubileul ebraic ci cuprinde toate suferințele și răul care oprimă trupul și spiritul. Este ceea ce va atesta întreaga activitate publică a lui Cristos. Țintă ideală a jubileului creștin autentic este, deci, această tetralogie spirituală, morală, existențială.

(După L'Osservatore Romano, 9 aprilie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat